Art. 21. - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale

M.Of. 12

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2026
Art. 21
(1)În vederea organizării examenului de promovare într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii, compartimentul resurse umane din cadrul ONRC va centraliza propunerile de promovare primite pe domenii de activitate şi va informa directorul general al ONRC cu privire la numărul total al salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a fi promovaţi într-o funcţie pentru care este prevăzut un nivel superior de studii, precum şi cu privire la nivelul de încadrare, respectiv drepturile salariale de care urmează să beneficieze salariaţii în urma promovării.
(2)ONRC informează Ministerul Justiţiei asupra numărului salariaţilor care îndeplinesc condiţiile pentru a participa la examenul de promovare în funcţii cu un nivel superior de studii, asupra naturii posturilor, gradului/treptei şi coeficientului de salarizare pe care vor fi încadraţi salariaţii declaraţi admişi, precum şi asupra impactului financiar asupra fondului de salarii aprobat, necesar pentru plata drepturilor salariale ale salariaţilor promovaţi, solicitând aprobarea din punct de vedere financiar de către ordonatorul principal de credite.
(3)După obţinerea aprobării din punct de vedere financiar a ordonatorului principal de credite, ONRC va începe demersurile pentru organizarea examenului de promovare şi va publica anunţul privind examenul de promovare, conform prevederilor art. 6.