Capitolul v - Ambulatoriul integrat al Spitalului - Regulament din 2024 privind organizarea şi funcţionarea Spitalului ''Prof. dr. Constantin Angelescu''
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 2 Septembrie 2024
CAPITOLUL V:Ambulatoriul integrat al Spitalului
SECŢIUNEA 1:Organizarea ambulatoriului integrat al Spitalului
Art. 99
Ambulatoriul integrat al Spitalului este organizat şi funcţionează în conformitate cu Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 39/2008 privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului.
Art. 100
(1)Ambulatoriul integrat al Spitalului asigură asistenţa medicală ambulatorie şi are în structură cabinete medicale de specialitate care au corespondent în specialităţile secţiilor şi compartimentelor cu paturi, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, pentru a asigura o asistenţă medicală complexă.
(2)Ambulatoriul integrat al Spitalului face parte din structura Spitalului, activitatea medicilor se desfăşoară în sistem integrat şi se utilizează în comun platoul tehnic, cu respectarea legislaţiei în vigoare de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, în vederea creşterii accesibilităţii pacienţilor la servicii medicale diverse şi complete. Serviciile medicale ambulatorii sunt înregistrate şi raportate distinct.
Art. 101
(1)Medicii de specialitate încadraţi în Spital desfăşoară activitate în sistem integrat, Spital - ambulatoriul integrat, în cadrul programului normal de lucru, asigurând asistenţa medicală spitalicească continuă, în regim de spitalizare de zi şi ambulatorie.
(2)În vederea creşterii accesibilităţii populaţiei la serviciile medicale ambulatorii de specialitate, activitatea ambulatoriului integrat al Spitalului se desfăşoară, de regulă, în două ture, de către toţi medicii, prin rotaţie. Programarea nominală a medicilor din secţiile de specialitate pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, în funcţie de organizarea activităţii, este propusă de şeful secţiei, avizată de directorul medical şi aprobată de managerul Spitalului.
Art. 102
Activitatea ambulatoriului integrat al Spitalului constă în:
a)stabilirea diagnosticului şi tratamentului pacienţilor care au venit cu bilet de trimitere către o unitate spitalicească de la medicul de familie sau de la un medic specialist din ambulatoriu, aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, şi care nu au necesitat internare în regim continuu sau de spitalizare de zi;
b)monitorizarea şi controlul pacienţilor care au fost internaţi în Spital şi care au venit la controalele programate la solicitarea medicului curant sau cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist din ambulatoriu, aflat în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate, pentru afecţiunile pentru care au fost internaţi;
c)consultaţii interdisciplinare pentru pacienţii internaţi în unitate sau pentru cei internaţi în alte spitale, în baza relaţiilor contractuale stabilite între unităţile sanitare respective; acestea se vor acorda prioritar;
d)stabilirea diagnosticului şi tratamentului pacienţilor care au venit cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la un medic specialist din ambulatoriu, pentru specialităţile unice în localitatea respectivă, şi care nu necesită internare în regim continuu sau de spitalizare de zi.
Art. 103
Ambulatoriul integrat al Spitalului este coordonat de către directorul medical, care răspunde pentru activitatea medicală desfăşurată în cadrul acestuia.
SECŢIUNEA 2:Atribuţii ale cabinetelor de consultaţii medicale de specialitate
Art. 104
Principalele atribuţii ale cabinetelor de consultaţii medicale din ambulatoriul integrat al Spitalului sunt:
a)asigură asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, primul ajutor şi asistenţa de urgenţă;
b)îndrumă bolnavii spre internare, cu asigurarea locului;
c)execută măsuri de prevenire şi combatere a bolilor cronice şi degenerative;
d)execută examene de specialitate pentru angajare, control medical periodic etc.;
e)organizează şi asigură recuperarea capacitaţii de muncă pentru adulţi şi copii;
f)organizează şi asigură tratamente medicale pentru adulţi şi copii;
g)organizează depistarea activă, prevenirea şi combaterea tuberculozei, bolilor venerice, SIDA, tulburărilor şi bolilor psihice;
h)dispensarizează bolnavii cronici şi persoanele sănătoase supuse riscului de îmbolnăvire;
i)întocmesc documentele medicale pentru bolnavii din teritoriu, potrivit dispoziţiilor legale;
j)informează permanent bolnavii privind problemele medico-sanitare în teritoriu şi asupra drepturilor şi îndatoririlor pe care le au pentru cunoaşterea şi păstrarea propriei sănătăţi;
k)efectuează acţiunile de educaţie pentru sănătate;
l)efectuează consultaţii;
m)organizează consultaţiile pentru evitarea aglomeraţiei.
SECŢIUNEA 3:Atribuţiile personalului din ambulatoriul integrat al Spitalului
Art. 105
(1)Medicul specialist din ambulatoriul de specialitate are în principal următoarele atribuţii generale:
a)examinează bolnavii, stabileşte diagnosticul, folosind mijloacele din dotare de care dispune, indică sau, după caz, efectuează tratamentul corespunzător; consemnează aceste date în fişa bolnavului;
b)îndrumă bolnavii care nu necesită supraveghere şi tratament de specialitate la medicii de familie, cu indicaţia conduitei terapeutice;
c)acordă primul ajutor medical şi organizează transportul, precum şi asistenţa medicală pe timpul transportului la Spital, pentru bolnavii cu afecţiuni medico-chirurgicale de urgenţă;
d)efectuează intervenţii de mică chirurgie la nivelul posibilităţilor de rezolvare ambulatorie, conform indicaţiilor Ministerului Sănătăţii;
e)recomandă internarea în secţiile cu paturi a bolnavilor care necesită aceasta, în funcţie de gradul de urgenţă, întocmeşte biletul de trimitere;
f)acordă asistenţă medicală bolnavilor internaţi în secţia cu paturi, potrivit programului stabilit de conducerea Spitalului atunci când pentru specialitatea respectivă Spitalul nu dispune de medici;
g)anunţă direcţia de sănătate publică despre cazurile de boli infecţioase şi profesionale depistate;
h)dispensarizează unele categorii de bolnavi cu probleme medicale deosebite, conform normelor în vigoare, colaborează cu medicii de familie pentru dispensarizarea unor bolnavi din evidenţa acestora;
i)stabileşte incapacitatea temporară de muncă şi emite certificatul medical potrivit reglementărilor în vigoare;
j)efectuează în specialitatea respectivă consultaţii medicale pentru angajare şi control periodic persoanelor trimise în acest scop de medicii de familie;
k)completează fişa medicală pentru bolnavii care necesită trimitere la comisia medicală pentru expertiza capacităţii de muncă;
l)participă, la solicitare, la lucrările comisiei de expertiză medicală şi recuperare a capacitaţii de muncă şi ale comisiei medico-legale;
m)întocmeşte fişele medicale de trimitere la tratament de recuperare a bolnavilor care necesită astfel de îngrijiri şi le verifică pe cele întocmite de medicii de familie potrivit normelor în vigoare;
n)analizează periodic morbiditatea, mortalitatea şi alte aspecte medicale de specialitate, propunând măsuri corespunzătoare;
o)participă la analiza periodică a stării de sănătate a populaţiei din teritoriu;
p)efectuează gărzi în Spital potrivit reglementărilor în vigoare;
q)participă la acţiunile de control medical complex al unor grupe de populaţie, organizate de conducerea Spitalului sau ambulatoriului de specialitate;
r)se preocupă permanent de ridicarea nivelului profesional propriu şi al personalului din subordine;
s)urmăreşte şi asigură folosirea şi întreţinerea corectă a mijloacelor din dotare;
ş)controlează respectarea normelor de igienă şi antiepidemice.
(2)Medicul specialist din ambulatoriul de specialitate are următoarele atribuţii de prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale:
a)protejarea propriilor pacienţi de alţi pacienţi infectaţi sau de personalul care poate fi infectat;
b)aplicarea procedurilor şi protocoalelor din planul anual de supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale;
c)obţinerea specimenelor microbiologice necesare atunci când o infecţie este prezentă sau suspectă;
d)raportarea cazurilor de infecţii intraspitaliceşti echipei şi internarea pacienţilor infectaţi;
e)consilierea pacienţilor, vizitatorilor şi personalului în legătură cu tehnicile de prevenire a transmiterii infecţiilor;
f)instituirea tratamentului adecvat pentru infecţiile pe care le are şi luarea de măsuri pentru a preveni transmiterea acestor infecţii altor persoane, în special pacienţilor.
Art. 106
Asistentul medical din ambulatoriul de specialitate are în principal următoarele atribuţii generale:
a)îl asistă şi ajută pe medic la efectuarea consultaţiilor medicale;
b)răspunde de starea de curăţenie a cabinetului şi a sălii de aşteptare, temperatura şi aerisirea încăperilor, existenţa rechizitelor şi a imprimatelor necesare activităţii;
c)ridică de la fişier fişele medicale ale bolnavilor prezentaţi pentru consultaţii de specialitate şi le restituie acestuia după consultaţii;
d)semnalează medicului urgenţa examinării bolnavilor;
e)termometrizează bolnavii, recoltează la indicaţia medicului unele probe biologice pentru analize de laborator curente, care nu necesită tehnici speciale, şi ajută la efectuarea diferitelor proceduri medicale;
f)comunică medicilor de familie diagnosticul şi tratamentul indicat bolnavilor consultaţi;
g)acordă primul ajutor în caz de urgenţă;
h)efectuează, la indicaţia medicului, injecţii, vaccinări, pansamente, precum şi alte tratamente prescrise;
i)răspunde cu promptitudine la solicitările bolnavilor şi informează medicul asupra oricărei solicitări care se referă la îngrijirea medicală a bolnavilor;
j)răspunde de aplicarea măsurilor de dezinfecţie şi dezinsecţie, potrivit normelor legale;
k)primeşte, asigură şi răspunde de buna păstrare şi utilizare a instrumentarului, aparaturii şi utilajelor cu care lucrează şi se îngrijeşte de buna întreţinere şi folosire a mobilierului şi inventarului moale existent în dotare;
l)desfăşoară activitate permanentă de educaţie sanitară;
m)se preocupă permanent de ridicarea continuă a nivelului său profesional;
n)ţine la zi centralizatorul statistic, fişele de dispensarizare şi întocmeşte dările de seamă şi situaţiile statistice privind activitatea cabinetului.
Art. 107
Îngrijitorul/Îngrijitoarea are în principal următoarele atribuţii:
a)efectuează curăţenia şi dezinfecţia în condiţii corespunzătoare în spaţiul repartizat;
b)asigură confortul termic al încăperilor;
c)primeşte şi răspunde de păstrarea în bune condiţii a materialelor de curăţenie pe care le are în grijă;
d)efectuează aerisirea periodică a încăperilor;
e)curăţă şi dezinfectează băile şi WC-urile cu materialele şi ustensilele folosite numai în aceste locuri;
f)transportă reziduurile la tancul de gunoi în condiţii corespunzătoare, răspunde de depunerea lor corectă în recipiente; curăţă şi dezinfectează vasele în care se păstrează sau se transportă reziduurile.