Titlul ix - Structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

M.Of. 221 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2024
TITLUL IX:Structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
CAPITOLUL I:Conducerea, structura şi atribuţiile serviciilor şi birourilor teritoriale ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 93
Serviciile teritoriale sunt conduse de procurori-şefi serviciu, iar birourile teritoriale sunt conduse de procurori-şefi birou.
Art. 94
Structura teritorială a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este compusă din servicii teritoriale şi birouri, în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018.
Art. 95
(1)Serviciile şi birourile teritoriale exercită în mod corespunzător atribuţiile Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, şi duc la îndeplinire ordinele şi dispoziţiile procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
(2)În realizarea sarcinilor ce le revin, serviciile şi birourile teritoriale colaborează instituţional cu celelalte structuri ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu instanţele de judecată şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi cu alte instituţii publice.
SECŢIUNEA 1:Atribuţiile procurorului-şef serviciu din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 96
Procurorul-şef al serviciului teritorial din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism are următoarele atribuţii:
a)organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul serviciului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun;
b)organizează, coordonează şi exercită controlul asupra activităţii de urmărire penală desfăşurate de procurori, precum şi asupra activităţii efectuate de specialiştii desemnaţi din cadrul serviciului;
c)repartizează, potrivit legii, personalul pe compartimente de activitate şi stabileşte atribuţiile ce le revin acestora, precum şi măsurile şi termenele de realizare a lor;
d)organizează şedinţe de analiză a soluţiilor pronunţate de instanţele de judecată în dosare ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în vederea exercitării căilor de atac;
e)aduce la cunoştinţa personalului actele normative nou-apărute, precum şi ordinele şi dispoziţiile conducerii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
f)efectuează urmărirea penală în dosare ale serviciului şi participă la şedinţele de judecată;
g)verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii din serviciu, de procurorii-şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
h)avizează limitele şi efectele acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei întocmite de procurorii din serviciu, de procurorii-şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
i)examinează legalitatea şi temeinicia soluţiilor de neurmărire şi netrimitere în judecată dispuse de procurorii din serviciu, de procurorii-şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
j)soluţionează plângerile împotriva actelor dispuse de procurorii din cadrul serviciului, de procurorii-şefi birou, precum şi de alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale subordonate, dacă procurorul-şef birou nu îşi poate exercita atribuţiile;
k)exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Codul de procedură penală pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii din cadrul serviciului, de procurorii-şefi birou ori alţi procurori din cadrul birourilor teritoriale din subordine, în măsura în care procurorul-şef ierarhic direct nu îşi poate exercita atribuţiile;
l)urmăreşte şi controlează modul de respectare a programului de lucru şi de rezolvare a lucrărilor în termenele stabilite, precum şi păstrarea secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
m)examinează datele statistice şi răspunde pentru exactitatea acestora;
n)participă la întocmirea analizelor periodice privind activitatea serviciului;
o)ţine evidenţa cauzelor importante şi informează operativ procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit ordinelor interne;
p)organizează evidenţa şi actualizarea bazei de date privind faptele date în competenţa direcţiei;
q)întocmeşte fişele de apreciere sau evaluare anuală şi acordă calificativele personalului, potrivit legii;
r)propune procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism încadrarea personalului auxiliar de specialitate şi conex;
s)coordonează activitatea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciului şi propune procurorului-şef direcţie detaşarea, prelungirea detaşării şi încetarea detaşării acestora;
ş)organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor, precum şi activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi plângerilor;
t)se preocupă de buna administrare a sediului serviciului şi biroului, luând măsuri pentru asigurarea unor condiţii optime de muncă şi pentru aplicarea şi respectarea normelor de protecţie a muncii, de prevenire a incendiilor şi de pază a imobilelor;
ţ)ţine legătura cu serviciile şi cu organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor de pe raza serviciului, în vederea preluării datelor şi informaţiilor privind săvârşirea unor infracţiuni de competenţa direcţiei;
u)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 2:Atribuţiile procurorului-şef birou din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 97
Procurorul-şef al biroului teritorial se subordonează procurorului-şef al serviciului teritorial din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi are următoarele atribuţii:
a)organizează, conduce, controlează şi răspunde de activitatea personalului, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al serviciului teritorial măsurile care se impun;
b)ţine evidenţa lucrărilor şi a cauzelor aflate în curs de urmărire penală şi participă la şedinţele de judecată;
c)ţine evidenţa cauzelor aflate în curs de soluţionare la procuror;
d)efectuează personal urmărirea penală în dosare ale biroului;
e)verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii din cadrul biroului;
f)avizează limitele şi efectele acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei întocmite de procurorii din cadrul biroului;
g)examinează temeinicia şi legalitatea soluţiilor de neurmărire şi netrimitere în judecată dispuse de procurorii din cadrul biroului;
h)soluţionează plângerile şi cererile în legătură cu activitatea de urmărire penală desfăşurată de procurorii din cadrul biroului;
i)exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Codul de procedură penală pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii din cadrul biroului;
j)ţine legătura cu serviciile şi cu organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor de pe raza biroului, în vederea preluării datelor şi informaţiilor privind săvârşirea unor infracţiuni de competenţa direcţiei;
k)asigură comunicarea către serviciul teritorial a evenimentelor şi a altor date importante, întocmind informări scrise;
l)întocmeşte periodic analize în legătură cu activitatea desfăşurată de biroul teritorial;
m)organizează activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor, precum şi activitatea de rezolvare a sesizărilor, reclamaţiilor şi a plângerilor;
n)se preocupă de dotarea sediului biroului şi de asigurarea unor condiţii corespunzătoare de muncă;
o)întocmeşte fişele de apreciere sau evaluare anuală şi acordă calificativele personalului, potrivit legii;
p)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al serviciului teritorial şi a procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 3:Atribuţiile procurorilor
Art. 98
Procurorii de la serviciile şi birourile teritoriale îndeplinesc următoarele atribuţii, precum şi atribuţiile generale prevăzute la art. 31 alin. (3):
a)efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate, potrivit legii;
b)conduc şi coordonează activitatea de cercetare penală efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară;
c)ţin evidenţa cauzelor în curs de soluţionare, respectând termenele stabilite de procurorul-şef serviciu sau, după caz, birou;
d)participă, potrivit dispoziţiei procurorului-şef serviciu sau, după caz, birou, la judecarea cauzelor penale şi civile, potrivit legii şi a ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
e)exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
f)examinează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi fac propuneri pentru promovarea căilor de atac extraordinare în cazurile în care se impun;
g)sesizează conducerea serviciului ori, după caz, a biroului cu privire la practicile neunitare din activitatea instanţelor de judecată, precum şi cu privire la dificultăţile în aplicarea unor dispoziţii legale;
h)primesc cetăţenii în audienţă, conform programului stabilit de conducerea serviciului sau a biroului;
i)rezolvă, potrivit legii, sesizările, reclamaţiile şi plângerile repartizate de conducerea serviciului sau a biroului;
j)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite de procurorii-şefi serviciu sau, după caz, procurorii-şefi birou din structura teritorială, precum şi din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 4:Atribuţiile grefierului-şef serviciu din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 99
Grefierul-şef al serviciului teritorial îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)primeşte şi verifică corespondenţa serviciului, pe care o prezintă procurorului-şef al serviciului teritorial pentru repartizare şi soluţionare;
b)după repartizarea lucrărilor de către procurorul-şef al serviciului teritorial, le înregistrează în registrele unităţii, conform rezoluţiei şi Nomenclatorului arhivistic;
c)efectuează înregistrarea lucrărilor în registrele şi evidenţele Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi în alte evidenţe dispuse de procurorul-şef al serviciului teritorial sau de conducerea direcţiei;
d)răspunde de exactitatea şi corectitudinea înregistrărilor efectuate, precum şi de ţinerea la zi a registrelor din cadrul grefei;
e)predă procurorilor lucrările repartizate de procurorul-şef al serviciului teritorial, pe bază de semnătură în condica pentru evidenţa lucrărilor, şi primeşte lucrările de la personalul serviciului, după soluţionare, semnând în condică;
f)asigură culegerea şi înregistrarea la timp a datelor statistice privind activitatea serviciului, verifică exactitatea acestora şi centralizează periodic datele statistice la nivelul serviciului teritorial;
g)repartizează lucrările pentru tehnoredactare personalului auxiliar de specialitate;
h)scade în registru lucrările soluţionate şi le arhivează conform Nomenclatorului arhivistic şi dispoziţiilor procurorului-şef al serviciului;
i)realizează activitatea de înregistrare în sistemul integrat de evidenţă a dosarelor şi lucrărilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
j)întreţine în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
k)în exercitarea atribuţiilor are obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
l)verifică permanent şi predă lucrările cu termen expirat la arhiva Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform Nomenclatorului arhivistic;
m)ţine zilnic evidenţa prezenţei personalului la locul de muncă, completând condica de prezenţă şi luând măsuri pentru întocmirea foii colective de prezenţă, în vederea plăţii drepturilor salariale;
n)ţine evidenţa concediilor de odihnă şi a concediilor medicale ale personalului din cadrul serviciului;
o)îndeplineşte orice alte atribuţii privind activitatea de grefă, dispuse de procurorul-şef al serviciului;
p)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite de procurorul-şef al serviciului teritorial, precum şi din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului;
q)ţine la zi evidenţa lucrărilor cu termene de soluţionare şi informează procurorul-şef al serviciului asupra respectării acestora;
r)certifică, la sfârşitul anului calendaristic, închiderea registrelor existente în grefă, consemnând numărul înregistrărilor şi numărul filelor folosite;
s)verifică corespondenţa pregătită pentru expediere, luând măsuri de efectuare a acestei operaţiuni de îndată;
ş)asigură utilizarea eficientă şi păstrarea în condiţii optime a registrelor, condicilor, imprimatelor şi a altor materiale existente în grefa serviciului;
t)verifică necesarul de registre, condici, imprimate, aparatură, mobilier sau de alte materiale necesare serviciului teritorial şi propune dotarea corespunzătoare cu astfel de bunuri;
ţ)asigură evidenţa, folosirea şi păstrarea ştampilelor şi a sigiliilor parchetului, conform prevederilor legale.
SECŢIUNEA 5:Atribuţiile personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 100
Personalul auxiliar de specialitate îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)tehnoredactează lucrările repartizate de grefierul-şef serviciu sau de procurorul-şef al serviciului teritorial sau, după caz, al biroului teritorial, iar la solicitarea procurorilor şi sub îndrumarea acestora, şi proiecte de acte judiciare, pe baza modelului dat de aceştia;
b)din dispoziţia conducerii serviciului sau biroului, înregistrează lucrările în registrele serviciului sau biroului şi ţin evidenţa acestora;
c)exercită, în lipsa grefierului-şef serviciu, atribuţiile acestuia, din dispoziţia procurorului-şef al serviciului teritorial;
d)gestionează mediile de stocare electronică aferente lucrărilor repartizate;
e)întreţine în condiţii corespunzătoare calculatorul/tehnica de lucru;
f)în exercitarea atribuţiilor are obligaţia de a păstra secretul profesional şi confidenţialitatea lucrărilor;
g)se preocupă de dotarea corespunzătoare cu materiale a compartimentului de grefă, precum şi de păstrarea şi achiziţionarea altor bunuri necesare funcţionării optime a serviciului teritorial, respectiv al biroului teritorial;
h)execută sarcinile dispuse de procurorul-şef al serviciului teritorial ori, după caz, al biroului teritorial sau de grefierul-şef serviciu ori, după caz, de procurorul care instrumentează cauza;
i)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al serviciului teritorial ori, după caz, al biroului teritorial, precum şi din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
Art. 101
(1)Şoferii îndeplinesc următoarele atribuţii:
a)întreţin în condiţii optime de funcţionare şi curăţenie autoturismele din dotare;
b)respectă şi aplică întocmai dispoziţiile legale privind regulile de circulaţie pe drumurile publice;
c)execută dispoziţiile date de grefierul-şef serviciu, potrivit legii;
d)exercită orice alte dispoziţii date de procurorul-şef al serviciului teritorial sau, după caz, al biroului teritorial, conform legii.
(2)Atribuţiile prevăzute la alin. (1) se completează cu atribuţiile prevăzute de fişa postului.
SECŢIUNEA 6:Atribuţiile specialiştilor IT din cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 102
(1)Specialiştii IT care funcţionează în cadrul structurii teritoriale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a)instalează, configurează, administrează şi monitorizează echipamentele şi serviciile informatice şi de comunicaţii locale;
b)asigură accesul personalului la serviciile informatice pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice acestora, cu respectarea principiului necesitaţii de a cunoaşte;
c)monitorizează desfăşurarea activităţilor în cadrul contractelor de service şi întreţinere preventivă pentru echipamentele informatice;
d)analizează şi sintetizează nevoile de informatizare ale personalului şi propun soluţii de implementare;
e)proiectează, realizează şi administrează aplicaţii informatice, precum şi bazele de date aferente;
f)instalează şi configurează pachetele software achiziţionate (licenţe);
g)implementează şi supraveghează aplicarea politicii de securitate IT&C a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în vederea asigurării confidenţialităţii, integrităţii şi disponibilităţii informaţiilor vehiculate prin intermediul sistemelor informatice;
h)acordă sprijin tehnic pentru acreditarea, întreţinerea, monitorizarea sistemelor informatice şi reţelelor declarate clasificate;
i)realizează arhivarea datelor centralizate şi restaurarea lor în caz de incident;
j)participă la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea, implementarea şi administrarea sistemelor informatice şi de comunicaţii, precum şi a serviciilor aferente acestora;
k)instruiesc, asigură asistenţă tehnică şi suport pentru personalul serviciilor şi birourilor teritoriale în utilizarea echipamentelor şi serviciilor informatice şi de comunicaţii locale;
l)asigură sprijin tehnic pentru organizarea videoconferinţelor;
m)participă la programele şi proiectele de pregătire profesională organizate în cadrul şi pentru personalul direcţiei;
n)în funcţie de condiţiile locale, gestionează sistemul de control-acces, cartelele, sistemul de supraveghere video şi asigură conservarea de probe la apariţia unor incidente, furnizând, după caz, informaţiile solicitate de conducere;
o)exercită orice alte atribuţii prevăzute de regulamente şi ordine stabilite din dispoziţia procurorului-şef serviciu şi procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii, ori de fişa postului.
(2)Atribuţiile menţionate la alin. (1) sunt aplicabile inclusiv în cadrul birourilor teritoriale din subordine.
(3)Coordonarea activităţii informatice desfăşurate de specialiştii IT din cadrul structurii teritoriale se realizează de către specialistul IT şef al Biroului de tehnologia informaţiei din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(4)La solicitarea specialistului IT şef al Biroului de tehnologia informaţiei din cadrul structurii centrale şi cu aprobarea procurorului-şef direcţie, specialiştii IT din teritoriu pot desfăşura activităţi de natură informatică în sprijinul Biroului de tehnologia informaţiei, cu avizul procurorului-şef serviciu teritorial.