Capitolul ii - Organizarea şi atribuţiile colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

M.Of. 221 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2024
CAPITOLUL II:Organizarea şi atribuţiile colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 15
(1)În cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism funcţionează colegiul de conducere, care dezbate problemele generale de conducere ale acestei direcţii şi adoptă hotărâri menite să asigure buna organizare şi funcţionare a acesteia.
(2)Colegiul de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este constituit din procurorul-şef al direcţiei, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţie şi 2 procurori aleşi, pe o perioadă de 3, ani în adunarea generală a procurorilor.
Art. 16
Colegiul de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)analizează proiectul de buget al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
b)numeşte comisiile de concurs sau examen pentru definitivarea în funcţii şi pentru promovarea în funcţii de execuţie sau conducere, grade ori trepte profesionale a personalului auxiliar de specialitate;
c)aprobă tematica examenului de promovare în funcţii de execuţie, în grade sau trepte profesionale superioare, în funcţii de conducere şi pentru definitivarea în funcţii a personalului auxiliar de specialitate;
d)propune procurorului-şef al direcţiei numărul de posturi care urmează a fi scoase la concurs pentru ocuparea funcţiilor vacante de personal auxiliar de specialitate şi personal conex, data concursului, taxa de înscriere, comisia de organizare, comisia de examinare şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi preşedinţii acestora;
e)examinează şi avizează modificările privind statele de funcţii şi de personal;
f)stabileşte măsurile necesare privind îmbunătăţirea stării de disciplină şi perfecţionarea profesională a personalului;
g)face propuneri privind premierea şi alte drepturi cuvenite personalului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;
h)avizează candidaturile pentru numirea în funcţiile de procuror-şef adjunct secţie, procuror-şef serviciu din cadrul structurii centrale sau teritoriale, procuror-şef birou în cadrul structurii centrale sau teritoriale;
i)desemnează membrii şi pe supleanţii acestora în comisiile de evaluare a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori, după caz, înlocuirea acestora;
j)hotărăşte cu privire la orice alte probleme importante în legătură cu exercitarea atribuţiilor ce revin Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, potrivit legii.
Art. 17
(1)Colegiul de conducere se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar.
(2)Colegiul de conducere este convocat de procurorul-şef direcţie sau de cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
(3)Comunicarea ordinii de zi a colegiului de conducere se face prin secretariatul acestuia. Secretariatul colegiului de conducere este asigurat de un procuror din cadrul Serviciului de resurse umane.
(4)La şedinţele colegiului de conducere pot participa şi alţi procurori care nu sunt membri ai acestuia, fără drept de vot. În funcţie de problemele supuse dezbaterii, la şedinţele colegiului de conducere pot fi invitate şi alte persoane din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu au drept de vot.
(5)Când colegiul de conducere dezbate probleme financiare sau economico-administrative, la şedinţele acestuia participă şi managerul economic, cu vot consultativ.
(6)Şedinţele colegiului de conducere nu sunt publice.
(7)Colegiul de conducere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi. Votul procurorului-şef al direcţiei este decisiv în caz de paritate de voturi.
(8)În situaţiile în care, din motive obiective, colegiul de conducere nu se poate constitui cu numărul legal de membri, atribuţiile acestuia se exercită de procurorul-şef al direcţiei.
(9)Dezbaterile şi hotărârile colegiului de conducere se consemnează într-un proces-verbal, încheiat de secretariatul colegiului de conducere şi semnat de toţi membrii săi. Hotărârile colegiului de conducere se aduc la cunoştinţă celor interesaţi.
(10)Hotărârile şi procesele-verbale încheiate potrivit alin. (9) se păstrează într-o mapă specială în cadrul Serviciului de resurse umane.
Art. 18
(1)Membrii colegiului de conducere sunt aleşi de adunarea generală a procurorilor prin vot secret, direct şi personal, în prezenţa majorităţii.
(2)Adunarea generală a procurorilor pentru alegerea membrilor colegiului de conducere se convoacă potrivit art. 12.
(3)Pot fi aleşi ca membri ai colegiului de conducere procurorii numiţi şi care funcţionează efectiv în cadrul direcţiei, cu excepţia membrilor de drept.
(4)Au drept de vot procurorii numiţi, conducătorii direcţiei, membrii de drept ai colegiului de conducere şi procurorii delegaţi sau detaşaţi de la alte parchete.
(5)Pentru alegerea membrilor colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe buletinul de vot se înscriu în ordine alfabetică procurorii numiţi care funcţionează efectiv în cadrul direcţiei, care nu sunt membri de drept ai colegiului de conducere şi care nu au declarat în prealabil că nu doresc să facă parte din colegiul de conducere.
(6)Buletinele de vot se înmânează procurorilor prezenţi, fiecare procuror primind câte un buletin de vot.
(7)Votarea se va face prin încercuirea numelui a 2 candidaţi dintre cei înscrişi pe buletinul de vot sau, în cazul în care alegerile se organizează pentru alegerea membrului al cărui mandat a încetat din orice motiv, prin încercuirea numelui unui singur candidat.
(8)Buletinele de vot se vor împături şi vor fi introduse în urnă, în aşa fel încât să se asigure secretul votării.
(9)Buletinele de vot în care, după caz, vor fi încercuite numele mai multor candidaţi sau mai puţini decât numărul membrilor pentru care se organizează alegerile ori nu este încercuit niciunul, vor fi declarate nule.
(10)Sunt declaraţi aleşi membri ai colegiului de conducere, procurorii care obţin numărul cel mai mare de voturi, valabil exprimate, în ordine descrescătoare.
(11)Pentru numărarea voturilor şi stabilirea rezultatului votării se va constitui o comisie formată din 3 procurori aleşi de adunarea generală a procurorilor, dintre cei care nu şi-au depus candidaturile.
(12)Secretariatul tehnic privind desfăşurarea adunării generale a procurorilor pentru alegerea membrilor colegiului de conducere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism va fi asigurat de o comisie formată dintr-un procuror şi un grefier din cadrul Serviciului de resurse umane.
(13)Comisia prevăzută la alin. (11) va fi desemnată de procurorul-şef direcţie. Aceasta va întocmi un proces-verbal cu operaţiunile de votare şi rezultatul final al alegerilor, care va cuprinde:
a)numele şi prenumele membrilor comisiei;
b)data şi locul desfăşurării alegerilor;
c)numărul, numele şi prenumele procurorilor prezenţi;
d)numărul, numele şi prenumele procurorilor absenţi şi cauzele neprezentării;
e)rezultatul votării şi semnătura membrilor comisiei.
(14)Calitatea de membru ales al colegiului de conducere încetează: la expirarea mandatului, prin demisie, revocare sau suspendare din funcţie, încetarea activităţii în cadrul direcţiei, prin dobândirea calităţii de membru de drept al colegiului de conducere ca urmare a delegării sau numirii în funcţiile prevăzute de lege ori prin imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 6 luni, prin pensionare, precum şi prin deces.
(15)Dispoziţiile alin. (14) se aplică în mod corespunzător şi membrilor de drept ai colegiului de conducere.
(16)Membrul ales al colegiului de conducere al cărui mandat a încetat potrivit dispoziţiilor alin. (14) va fi înlocuit de un nou membru ales potrivit dispoziţiilor alin. (1)-(13), prin organizarea de alegeri, în cel mult 30 de zile de la vacantare, iar durata mandatului acestuia este de 3 ani de la data alegerii.
(17)Membrii aleşi ai colegiului de conducere pot fi revocaţi de adunarea generală a procurorilor direcţiei în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor prevăzute de lege, cu votul majorităţii membrilor.