Art. 17. - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
M.Of. 221 bis
În vigoare Versiune de la: 15 Martie 2024
Art. 17
(1)Colegiul de conducere se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este necesar.
(2)Colegiul de conducere este convocat de procurorul-şef direcţie sau de cel puţin o treime din numărul membrilor săi.
(3)Comunicarea ordinii de zi a colegiului de conducere se face prin secretariatul acestuia. Secretariatul colegiului de conducere este asigurat de un procuror din cadrul Serviciului de resurse umane.
(4)La şedinţele colegiului de conducere pot participa şi alţi procurori care nu sunt membri ai acestuia, fără drept de vot. În funcţie de problemele supuse dezbaterii, la şedinţele colegiului de conducere pot fi invitate şi alte persoane din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu au drept de vot.
(5)Când colegiul de conducere dezbate probleme financiare sau economico-administrative, la şedinţele acestuia participă şi managerul economic, cu vot consultativ.
(6)Şedinţele colegiului de conducere nu sunt publice.
(7)Colegiul de conducere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi. Votul procurorului-şef al direcţiei este decisiv în caz de paritate de voturi.
(8)În situaţiile în care, din motive obiective, colegiul de conducere nu se poate constitui cu numărul legal de membri, atribuţiile acestuia se exercită de procurorul-şef al direcţiei.
(9)Dezbaterile şi hotărârile colegiului de conducere se consemnează într-un proces-verbal, încheiat de secretariatul colegiului de conducere şi semnat de toţi membrii săi. Hotărârile colegiului de conducere se aduc la cunoştinţă celor interesaţi.
(10)Hotărârile şi procesele-verbale încheiate potrivit alin. (9) se păstrează într-o mapă specială în cadrul Serviciului de resurse umane.