Subcapitolul 4 - 3.4. Încheierea de carte funciară - Regulament din 2023 de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară
M.Of. 125 bis
În vigoare Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
SUBCAPITOLUL 4:3.4. Încheierea de carte funciară
Art. 44
(1)Registratorul/Registratorul-şef soluţionează cererea prin încheiere de admitere sau respingere.
(1)Registratorul/Registratorul-şef soluţionează cererea prin încheiere de admitere sau respingere.(2)În caz de admitere a cererii de recepţie şi/sau înscriere, se procedează la intabularea, la înscrierea provizorie sau la notarea în cartea funciară.
(3)Prin încheiere se poate admite în parte cererea de recepţie şi/sau înscriere arătând, motivat, partea din cerere care a fost admisă, precum şi cea care a fost respinsă.
Art. 45
(1)Încheierea de carte funciară are acelaşi număr cu cel al cererii de înregistrare şi cuprinde obligatoriu elementele prevăzute la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 7/1996.
(2)Încheierea de carte funciară mai cuprinde:
a)denumirea oficiului şi a biroului teritorial;
c)numele şi prenumele registratorului/registratorului-şef şi ale asistentului registrator;
c)numele şi prenumele registratorului/registratorului-şef, ale asistentului registrator şi ale inspectorului/inginerului-şef;
d)numele şi prenumele sau denumirea solicitantului, după caz;
e)obiectul cererii;
f)înscrisul pe care se întemeiază cererea;
g)tariful achitat;
h)motivarea în drept a soluţiei de admitere, respectiv motivarea în drept şi în fapt a soluţiei de respingere;
i)unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul identificat prin numărul cadastral sau topografic şi numărul cărţii funciare;
j)numărul de ordine al înscrierii;
k)felul înscrierii;
l)modalităţile drepturilor înscrise;
m)persoanele cărora urmează să li se comunice încheierea;
n)calea de atac, termenul de exercitare a acesteia şi biroul teritorial sau instanţa de judecată la care se formulează;
o)semnătura registratorului/registratorului-şef şi a asistentului registrator sau sigiliul electronic al Agenţiei Naţionale în cazurile prevăzute de lege;
p)data soluţionării.Art. 46
(1)Încheierea se redactează în numărul de exemplare necesar comunicării. În cazul arhivării în format analog, se redactează în plus un exemplar care se va ataşa la dosarul cererii.
(2)Fiecare exemplar al încheierii de admitere necesar comunicării este însoţit de extrasul de carte funciară pentru informare care atestă modul în care s-a efectuat înscrierea în cartea funciară.
(3)Încheierea prin care s-a dispus respingerea cererii nu trebuie însoţită de extrasul de carte funciară pentru informare.
(4)Încheierea de carte funciară se comunică de către oficiul teritorial în original sau în copie conformă cu exemplarul din sistemul informatic integrat, persoanelor prevăzute de dispoziţiile art. 31 alin. 1 din Legea nr. 7/1996.
(5)Prin persoană interesată potrivit menţiunilor din cartea funciară cu privire la imobilul în cauză se înţeleg acele persoane care au cerut înscrierea sau radierea, cele cărora prin înscrierea efectuată le-a fost afectat dreptul sau faptul juridic înscris, precum şi cele în favoarea cărora se nasc obligaţii ce decurg din înscrierea efectuată şi a căror identitate poate fi stabilită din cuprinsul cărţii funciare.
Art. 47
(1)Comunicarea documentelor specifice/încheierilor către persoanele interesate se face în mod direct, cu semnătură de primire sau prin alte mijloace de comunicare care asigură confirmarea de primire, precum şi protecţia datelor cu caracter personal. Comunicarea documentelor specifice/încheierilor se poate face şi prin poştă electronică dacă partea a indicat oficiului teritorial datele corespunzătoare în acest scop.
(2)În cazul cererilor înregistrate on-line în sistemul informatic integrat de cadastru şi carte funciară, comunicarea documentelor specifice/încheierilor se face către deponenţi, în calitate de mandatari ai solicitanţilor serviciilor prestate de biroul teritorial, precum şi către celelalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară. Documentele specifice/încheierile se consideră comunicate către deponenţi la momentul în care sistemul informatic a generat mesajul confirmare primire soluţie.