Secţiunea 9 - Timpul pentru odihnă şi pentru recuperare după executarea serviciului interior - Regulament din 2022 al serviciului interior

M.Of. 174

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Martie 2022
SECŢIUNEA 9:Timpul pentru odihnă şi pentru recuperare după executarea serviciului interior
Art. 55
Se interzice implicarea personalului numit în serviciul interior în misiuni/activităţi militare cu 12 ore înainte de intrarea în serviciul interior.
Art. 56
(1)Personalul din serviciul interior are dreptul la odihnă pe timpul nopţii.
(2)Personalul din serviciul de permanenţă şi din serviciul operativ se odihneşte cel mult 4 ore, conform precizărilor din atribuţiile serviciului respectiv.
(3)Personalul din serviciul de pază organizat pe schimburi cu durata de 24 de ore şi mai mare se odihneşte pe etape de cel puţin 2 ore, după graficul întocmit de comandantul pazei/şeful turei de pază şi aprobat de ofiţerul de serviciu, astfel încât timpul total de odihnă într-o zi de serviciu să fie de cel mult 6 ore pentru fiecare persoană din pază.
(4)Personalul din serviciul de intervenţie, care execută serviciul cu durata de 24 de ore şi se află în unitate pe toată durata executării serviciului, se odihneşte pe timpul nopţii în limita a cel mult 8 ore, conform precizărilor din documentele serviciului.
Art. 57
(1)Personalul din serviciul de permanenţă, serviciul operativ, serviciul de pază şi, după caz, cel din serviciul de intervenţie îşi poate scoate încălţămintea şi vestonul pe timpul odihnei.
(2)Lenjeria de pat din camerele destinate pentru odihna personalului din serviciul interior se înlocuieşte zilnic.
Art. 58
(1)Personalul care execută serviciul interior beneficiază de recuperarea timpului lucrat peste durata normală a timpului de lucru, respectiv 8 ore pe zi şi 40 de ore pe săptămână, în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Personalul care execută serviciul de permanenţă, serviciul continuitatea conducerii şi serviciul de intervenţie la domiciliu, conform prevederilor art. 7 alin. (6), art. 11 alin. (3) şi (4) şi art. 15 alin. (3) din prezentul regulament, beneficiază de recuperare în cuantumul orelor lucrate peste program doar dacă a fost prezent la unitate în acest scop.
(3)Personalul care execută serviciul de intervenţie în timpul programului de lucru stabilit în Ministerul Apărării Naţionale nu poate fi învoit şi nu beneficiază de recuperare.
(4)Personalul militar care execută serviciul operativ, serviciul de pază, serviciul de intervenţie, precum şi personalul ce încadrează dispeceratul tehnic de securitate, cifratorul de serviciu care lucrează în ture, beneficiază de recuperare conform graficului de executare a serviciului astfel încât timpul de muncă cumulat în 120 de zile calendaristice să nu depăşească timpul normat legal de muncă corespunzător celor 120 de zile.
(5)Durata de muncă stabilită pentru militarii care execută serviciul interior poate fi prelungită conform art. 114 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.