Secţiunea 1 - Reguli privind zborul în formaţie - Regulament din 2021 pentru zbor al aviaţiei militare

M.Of. 148

În vigoare
Versiune de la: 25 Octombrie 2023
SECŢIUNEA 1:Reguli privind zborul în formaţie
Art. 97
(1)Formaţia este gruparea de două sau mai multe aeronave, din aceeaşi categorie, care execută zborul întrunit în vederea îndeplinirii unei misiuni comune, cu menţinerea legăturii vizuale sau prin intermediul senzorilor de la bordul aeronavelor, şi care se găseşte sub controlul unei agenţii de dirijare ca o singură aeronavă.
(2)Denumirea formaţiei este dată, de regulă, de numărul aeronavelor din compunere:
a)celulă, pentru 2 aeronave;
b)patrulă, pentru 3-6 aeronave;
c)escadrilă, pentru 9-18 aeronave.
(3)Grupele/Pachetele cu destinaţie tactică pot include un număr variabil de aeronave.
Art. 98
(1)Dispozitivul reprezintă modul de dispunere a aeronavelor în formaţie care le permite executarea în siguranţă a manevrelor necesare îndeplinirii misiunilor.
(2)Elementele dispozitivului unei formaţii sunt:
a)intervalul, care reprezintă spaţiul dintre aeronave sau formaţii, măsurat în plan orizontal, perpendicular pe direcţia de zbor;
b)distanţa, care reprezintă spaţiul dintre aeronave sau formaţii, măsurat pe direcţia de zbor;
c)plasarea, care reprezintă diferenţa de înălţime dintre aeronave sau formaţii şi care poate fi subplasare sau supraplasare.
(3)Eşalonarea unei formaţii reprezintă modul de dispunere a coechipierilor faţă de capul formaţiei şi care poate fi eşalonare pe stânga, eşalonare pe dreapta sau în coloană.
Art. 99
În funcţie de distanţa dintre aeronave, dispozitivele de zbor pot fi:
a)strânse, cu eşalonări sub 50 m;
b)largi, cu eşalonări între 51 şi 2000 m, cu legătură vizuală;
c)dispersate, cu eşalonări peste 2000 m, cu sau fără legătură vizuală.
Art. 100
Configuraţia dispozitivului unei formaţii de aeronave în zbor se stabileşte în conformitate cu procedurile de operare şi manualele de zbor şi este corelată cu cerinţele operaţionale.
Art. 101
Piloţii din cadrul formaţiei sunt:
a)lider de formaţie, care reprezintă pilotul comandant desemnat pentru conducerea în zbor a tuturor piloţilor/echipajelor aeronavelor care compun formaţia şi poartă răspunderea pentru executarea cu succes a misiunii încredinţate;
b)cap de formaţie, care reprezintă pilotul comandant desemnat pentru a zbura în partea frontală a formaţiei şi care poartă răspunderea pentru menţinerea dispozitivului cu alte formaţii şi pentru precizia şi siguranţa zborului;
c)coechipieri, care reprezintă piloţii comandanţi ai celorlalte aeronave din cadrul formaţiei şi poartă răspunderea deconflictării faţă de capul de formaţie şi faţă de alte aeronave din aceeaşi formaţie.
Art. 102
Regulile privind zborul tactic în formaţie sunt precizate în PCIZ şi în PAM. Specificaţii suplimentare privind executarea zborului tactic în formaţie se pot face şi de către comandanţii/şefii care conduc activităţile respective.
Art. 103
În cazul zborului în formaţii mixte de aeronave, cu cel puţin două tipuri de aeronave, piloţii execută înainte de zbor un briefing detaliat care cuprinde toate aspectele zborului în formaţie, particularităţile aeronavelor participante, limitările şi riscurile ce afectează zborul, procedurile de apropiere şi intrare în formaţie, eşalonarea şi deconflictarea aeronavelor în cadrul formaţiei.
Art. 104
(1)Formaţiile constituite din aeronave de stat româneşti şi aeronave civile sau aeronave de stat străine se numesc formaţii combinate.
(2)În cazul zborurilor în formaţii combinate în spaţiul aerian naţional, liderul de formaţie este întotdeauna un pilot militar român stabilit prin documentele de planificare a misiunii de zbor.
Art. 105
(1)În cazul în care există nevoia constituirii unei formaţii neplanificate, unitatea ATC comunică cine este liderul formaţiei neplanificate, procedeul, dispozitivul, aliniamentul, direcţia, altitudinea şi timpul pentru constituirea formaţiei. Aceste informaţii se retransmit în clar de către coechipieri şi de către liderul formaţiei către unitatea ATC.
(2)În cazul în care unitatea ATC nu comunică informaţiile prevăzute la alin. (1), liderul de formaţie este declarat pilotul din aeronava care nu are o situaţie specială la bord, urmând ca aceasta să fie luată la cunoştinţă de către celelalte echipaje. În acest caz, informaţiile de la alin. (1) se comunică de către liderul de formaţie şi repetate de coechipieri.