Secţiunea 6 - Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă - Regulament din 2018 privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora
M.Of. 212 bis
În vigoare Versiune de la: 17 Februarie 2025
Secţiunea 6:Dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă
Art. 111
(1)Dreptul de petiţionare al persoanei private de libertate aflată în centru este garantat.
(2)În baza acestui drept, persoana privată de libertate poate adresa orice cerere sau sesizare autorităţilor publice, instituţiilor publice, organelor judiciare, organizaţiilor guvernamentale sau neguvernamentale naţionale ori internaţionale.
(3)Forma şi conţinutul petiţiei nu pot fi modificate decât de persoana privată de libertate.
(4)Petiţiile şi răspunsurile la acestea au caracter confidenţial şi nu pot fi deschise sau reţinute, decât în limitele şi condiţiile art. 63 din Lege.
(5)Persoana privată de libertate este informată cu privire la condiţiile de exercitare a dreptului de petiţionare la primirea în centru, precum şi la modificarea condiţiilor de exercitare a acestui drept.
Art. 112
(1)Administraţia centrului ia măsurile necesare pentru punerea la dispoziţia persoanei private de libertate a materialelor necesare exercitării dreptului de petiţionare, în situaţia în care nu dispune de mijloacele necesare exercitării acestui drept.
(2)Plângerile sau cererile care privesc măsurile şi actele de urmărire penală se înaintează organului judiciar competent, în termenele prevăzute de Codul de procedură penală.
(3)Răspunsurile la petiţiile, cererile sau sesizările primite de persoanele private de libertate se predau destinatarului, de îndată, prin personalul centrului, acesta semnând de primire.
Art. 113
(1)Pentru asigurarea confidenţialităţii, în interiorul fiecărui centru se instalează cutii poştale, la care persoana privată de libertate are acces conform programului zilnic.
(2)Conţinutul cutiilor poştale este colectat de către furnizorul de servicii poştale.
(3)Persoana desemnată de către furnizorul de servicii poştale să ridice corespondenţa din interiorul centrului are acces la cutiile poştale însoţit de către un poliţist anume desemnat de către şeful centrului.
Art. 114
(1)Fiecare persoană privată de libertate are posibilitatea de a se adresa direct, în scris sau verbal, judecătorului de supraveghere a privării de libertate, şefului unităţii de poliţie şi şefului centrului ori persoanelor desemnate de acestea din urmă.
(2)Persoanei private de libertate i se asigură posibilitatea de a fi ascultată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fără prezenţa personalului centrului.
(3)Persoana privată de libertate, la cerere, poate fi ascultată de către:
a)judecătorul de supraveghere a privării de libertate, conform programului stabilit de acesta;
b)de către şeful unităţii de poliţie în care funcţionează centrul, în ziua stabilită de acesta pentru audienţă;
c)de şeful centrului, zilnic, conform programului stabilit prin Regulamentul de ordine interioară.
(4)Persoana privată de libertate este informată cu privire la prevederile alin. (3) prin afişarea programului în incinta centrului, în locuri vizibile.
Art. 115
(1)Dreptul la corespondenţă al persoanei private de libertate aflată în centru este garantat, orice persoană privată de libertate având dreptul de a trimite şi de a primi corespondenţă.
(2)Dreptul la corespondenţă este nelimitat pentru toate categoriile de persoane private de libertate.
(3)Corespondenţa primită de către persoana privată de libertate este supusă controlului antiterorist şi de specialitate.
(4)În scopul prevenirii introducerii în centre, prin intermediul corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor obiecte a căror deţinere este interzisă, corespondenţa se deschide, fără a fi citită, în prezenţa persoanei private de libertate.
Art. 116
(1)Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă sau reţinută decât în limitele şi în condiţiile legii.
(2)Corespondenţa poate fi reţinută dacă există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, pe baza dispoziţiei emise în scris şi motivat de către organul competent, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (5), teza a doua din Lege.
(3)Administraţia centrului înştiinţează persoana privată de libertate de îndată, în scris, doar cu privire la deschiderea şi reţinerea corespondenţei, dispusă în condiţiile alin. (2), cu menţionarea temeiului legal.
(4)Corespondenţa reţinută împreună cu eventualele bunuri interzise identificate şi cu procesul-verbal întocmit se înaintează organului de urmărire penală competent.
(5)Corespondenţa şi bunurile prevăzute la alin. (4) sunt însoţite de încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost dispusă măsura.
Art. 117
(1)Procedura de distribuire a materialelor destinate exercitării dreptului de petiţionare şi la corespondenţă se aprobă prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
(2)Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă se suportă potrivit prevederilor art. 64 alin. (5) din Lege şi art. 131 din Regulamentul de aplicare a Legii.