Secţiunea 5 - Vânzarea directă a lemnului fasonat - Regulament din 2017 de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică

M.Of. 812

În vigoare
Versiune de la: 2 Februarie 2023
SECŢIUNEA 5:Vânzarea directă a lemnului fasonat
Art. 45
(1)Pentru consumul propriu al persoanelor fizice, al unităţilor de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau de la bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, precum şi strict pentru consumul propriu al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate conform legii, administratorii fondului forestier proprietate publică a statului pot să vândă în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, lemn de foc, precum şi lemn rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm.

(11)În situaţia în care volumul de lemn rotund de lucru prevăzut în actul de punere în valoare, dintr-o anumită specie, cu diametrul la capătul gros mai mare de 24 cm, rezultat din partizi de produse secundare, produse accidentale II şi de tăieri în crâng, exploatate cu forţe proprii sau prin prestatori este mai mic de 20 mc, acesta poate fi vândut în mod direct entităţilor prevăzute la alin. (1), fără a mai fi necesară oferirea la licitaţie/negociere.
(12)Pentru consumul propriu al persoanelor fizice, al unităţilor de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau de la bugetul local, care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, precum şi strict pentru consumul propriu al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate conform legii, administratorii/prestatorii de servicii silvice/proprietarii fondului forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, pot să vândă în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, lemn de foc, precum şi lemn rotund şi despicat de lucru.

(2)[textul din Art. 45, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(3)[textul din Art. 45, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(4)
[textul din Art. 45, alin. (4) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(5)[textul din Art. 45, alin. (5) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(6)[textul din Art. 45, alin. (6) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(7)[textul din Art. 45, alin. (7) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(8)[textul din Art. 45, alin. (8) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(9)[textul din Art. 45, alin. (9) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(10)[textul din Art. 45, alin. (10) din capitolul II, sectiunea 5 a fost abrogat la 02-feb-2023 de Art. I, punctul 45. din Hotarirea 99/2023]
(11)Administratorul/Prestatorul de servicii silvice/Proprietarul fondului forestier proprietate publică a unei unităţi administrativ-teritoriale, pe baza hotărârii consiliului local, poate vinde direct şi lemnul de lucru fasonat cu diametrul la capătul gros mai mare de 24 cm, către persoane fizice şi către unităţile de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat sau de la bugetul local care nu desfăşoară activitate economică în sensul reglementărilor comunitare în domeniul ajutorului de stat, astfel:
1._
a)în volum de maximum 50 mc, pe baza autorizaţiei de construcţie, în vigoare;
b)în volum de maximum 10 mc/an/familie/unitate de interes local, pentru nevoi proprii.
2.Lemnul de lucru fasonat cumpărat în condiţiile de mai sus nu poate face obiectul comercializării către alte persoane fizice sau juridice.
(12)Preţurile de vânzare directă a lemnului fasonat se aprobă, pe baza principiilor economiei de piaţă, de către entităţile prevăzute la art. 3 alin. (1), respectiv la art. 4 alin. (1), după caz.
(13)Cantitatea şi destinaţia lemnului fasonat provenit din fondul forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, prevăzute la alin. (1), care poate fi vândută direct, se aprobă de consiliul local al acesteia.
(14)Lemnul fasonat prevăzut la alin. (1) se poate vinde şi livra din depozite, din platformele primare, de la căi de transport cu caracter permanent şi din punctul naval de încărcare, precum şi din faza fasonat la cioată. Lemnul fasonat provenit din produse accidentale II, produse de igienă, precum şi cel din produse extraordinare se poate vinde şi livra şi de la alte căi de acces sau de la căile de scos-apropiat.
(15)După asigurarea, în condiţiile art. 59 alin. (53)-(54) din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a necesarului de lemn, administratorul/prestatorul de servicii silvice/proprietarul fondului forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, poate valorifica ca masă lemnoasă partiziile rămase disponibile.
Art. 46
Administratorii fondului forestier proprietate publică a statului şi administratorul/prestatorul de servicii silvice/proprietarul fondului forestier proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale cu aprobarea consiliului local al acesteia pot oferi spre vânzare lemn fasonat şi la achiziţiile directe practicate de autorităţile publice contractante.