Secţiunea 12 - Gestionarea corpurilor delicte şi a valorilor - Regulament din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti

M.Of. 970

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 2022
SECŢIUNEA 12:Gestionarea corpurilor delicte şi a valorilor
Art. 164
(1)Primirea, păstrarea şi eliberarea corpurilor delicte la instanţele de judecată se fac de către grefierul-şef, grefierul şef secţie sau de un alt grefier desemnat de preşedintele instanţei, cu respectarea condiţiilor legale privind ocuparea unei funcţii cu atribuţii de gestiune.
(2)Primirea obiectelor se face pe bază de proces-verbal în care se vor specifica elementele şi caracteristicile de identificare, calitatea sau valoarea lor. În cazul primirii prin poştă, obiectele se identifică după datele înscrise în inventarul însoţitor.
Art. 165
Recipisele de consemnare sunt preluate de grefierul-şef, grefierul şef secţie sau de un alt grefier care lasă în locul lor o notă semnată şi datată; aceste documente se înregistrează în registrul de evidenţă a valorilor.
Art. 166
(1)Păstrarea corpurilor delicte se va face în deplină securitate, obiectele de valori mari fiind ţinute în case de fier sau în dulapuri metalice cu încuietori speciale; fiecare obiect va avea ataşată o etichetă pe care se vor nota numărul dosarului şi poziţia din registrul de evidenţă.
(2)Obiectele cu volum mic se ambalează în pungi sau plicuri, pe care se vor nota datele de identificare.
Art. 167
(1)Restituirea sau păstrarea corpurilor delicte se face în condiţiile şi către persoanele specificate în hotărârea judecătorească, după rămânerea definitivă ori irevocabilă a acesteia.
(2)În cazul în care restituirea nu se poate face persoanei căreia i-au aparţinut bunurile, acestea se vor distruge în condiţiile stabilite prin lege.
(3)Dacă prin hotărâre s-a dispus confiscarea corpurilor delicte, acestea se vor preda compartimentului de valorificare a bunurilor confiscate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti.
(4)Predarea-primirea bunurilor confiscate în condiţiile alineatului precedent se va face prin încheierea unui proces - verbal, un exemplar din acesta urmând a fi predat instanţei.
Art. 168
Prevederile referitoare la gestionarea corpurilor delicte se aplică în mod corespunzător şi pentru gestionarea mijloacelor materiale de probă, inclusiv a obiectelor de valoare.