Art. 325. - Art. 3 25 : Semnalizarea aparatelor plutitoare în lucru şi a navelor eşuate sau scufundate - Regulament din 2013 DE NAVIGAŢIE PE DUNĂRE ÎN SECTORUL ROMÂNESC - ediţia 2013

M.Of. 378 bis

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2015
Art. 325: Semnalizarea aparatelor plutitoare în lucru şi a navelor eşuate sau scufundate
1.Aparatele plutitoare în lucru şi navele care efectuează lucrări sau operaţiuni de măsurare sau lucrări hidrografice, în staţionare, trebuie să poarte:
a)în partea sau în părţile în care şenalul este liber:
Noaptea:
- două lumini verzi obişnuite sau două lumini verzi clare dispuse la aproximativ 1 m una deasupra celeilalte,
Ziua:
- două biconuri verzi suprapuse, dispuse la aproximativ 1 m unul deasupra celuilalt, şi, dacă este cazul,
b)în partea în care şenalul nu este liber:
Noaptea:
- o lumină roşie obişnuită sau o lumină roşie clară dispuse la aceeaşi înălţime ca cea mai înaltă dintre cele două lumini verzi prevăzute la paragraful 1 a) de mai sus, având aceeaşi intensitate;
Ziua:
- un balon roşu dispus la aceeaşi înălţime cu biconul superior din cele două biconuri verzi prevăzute la paragraful 1a) de mai sus;
sau, în cazul în care aceste nave trebuie să fie protejate împotriva valurilor,
a.în partea sau în părţile în care şenalul este liber:
Noaptea:
- o lumină roşie obişnuită şi o lumină albă obişnuită sau o lumină roşie clară şi o lumină albă clară, dispuse la aproximativ 1 m una deasupra celeilalte, lumina roşie fiind mai sus
Ziua:
- un pavilion a cărui jumătate superioară este roşie iar cea inferioară albă sau două pavilioane sau baloane dispuse unul deasupra celuilalt, din care cel superior este roşu iar cel inferior este alb;
şi, dacă este cazul,
b.în partea în care şenalul nu este liber:
Noaptea:
- o lumină roşie dispusă la aceeaşi înălţime cu lumina roşie prevăzută la paragraful 1 c) de mai sus şi de aceeaşi intensitate cu aceasta.
Ziua:
- un pavilion roşu dispus la aceeaşi înălţime ca şi pavilionul roşu şi alb sau pavilionul roşu dispus în cealaltă parte.
2.Semnalizarea prescrisă pe timp de zi la paragraful 1 de mai sus la punctele a) şi b) poate fi înlocuită cu următoarele semnale:
a)Pe partea sau părţile unde trecerea e liberă, panoul de autorizare E.1 (anexa 7), şi, dacă e cazul,
b)Pe partea unde trecerea nu e liberă, panoul de interdicţie A.1 (anexa 7), amplasat la aceeaşi înălţime ca şi panoul prescris la punctul a) de mai sus.
3.Semnalizarea prescrisă la paragrafele 1 şi 2 de mai sus trebuie să fie plasată la o asemenea înălţime încât să fie vizibilă din toate părţile. Pavilioanele pot fi înlocuite prin panouri de aceeaşi culoare.
4.Navele eşuate sau scufundate trebuie să poarte luminile prevăzute în acest articol la paragrafele 1 c) şi 1 d). Dacă poziţia unei nave scufundate împiedică punerea semnalelor corespunzătoare, acestea trebuie să fie amplasate pe bărci, geamanduri sau pe alte mijloace corespunzătoare.
5.Căpităniile de port pot da derogare de la obligaţia de a purta luminile prevăzute în acest articol la paragrafele 1 a), 1 b), 2 a) sau 2 b) de mai sus.