Art. 22. - Art. 2 2 : Mărci de identificare ale ambarcaţiunilor mici - Regulament din 2013 DE NAVIGAŢIE PE DUNĂRE ÎN SECTORUL ROMÂNESC - ediţia 2013

M.Of. 378 bis

În vigoare
Versiune de la: 14 Mai 2015
Art. 22: Mărci de identificare ale ambarcaţiunilor mici
1.Ambarcaţiunile mici trebuie să poarte mărcile oficiale de înmatriculare; atunci când nu sunt prescrise astfel de mărci, ele trebuie să poarte:
a)numele sau deviza lor;
b)numele şi domiciliul proprietarului lor.
2.Mărcile de înmatriculare sau de identificare menţionate la paragraful 1 a) se aplică în exteriorul ambarcaţiunii, folosind caractere latine cu o înălţime de minim 10 cm, foarte citeţe şi de neşters; inscripţionarea lor cu vopsea de ulei fiind considerată de neşters. În lipsa unui nume sau a unei devize pentru ambarcaţiune, se poate indica numele (sau abrevierea obişnuită) a organizaţiei căreia îi aparţine ambarcaţiunea, urmat, dacă e cazul, de un număr.
3.Numele şi domiciliul proprietarului se aplică într-un loc vizibil în interiorul sau exteriorul ambarcaţiunii.
4.Totodată, bărcile de serviciu ale unei nave trebuie să poarte, în interior sau în exterior, numai numele acestei nave, completat la nevoie de alte indicaţii pentru a permite identificarea proprietarului.