Art. 110. - Art. 1 10 : Documente de bord şi alte documente - Regulament din 2013 DE NAVIGAŢIE PE DUNĂRE ÎN SECTORUL ROMÂNESC - ediţia 2013
M.Of. 378 bis
În vigoare Versiune de la: 14 Mai 2015
Art. 110: Documente de bord şi alte documente
1.În navigaţia internaţională, la bordul navelor, cu excepţia navelor maritime, trebuie să se găsească:
a)actul de naţionalitate şi certificatele tehnice;
b)certificatul de tonaj (numai pentru navele destinate transportului de mărfuri);
c)certificatul de echipaj minim de siguranţă (cu excepţia navelor fără echipaj);
d)jurnalul de bord (numai pentru navele autopropulsate), precum şi alte documente referitoare la navigaţie cerute în baza unor convenţii sau acorduri internaţionale;
e)certificatul sau certificatele de conducător de navă şi, pentru ceilalţi membri ai echipajului, carnetul de serviciu completat la zi.
precum alte documente privind navigaţia cerute în conformitate cu convenţiile sau acordurile internaţionale.
2.Prin derogare de la paragrafului 1 de mai sus, ambarcaţiunile mici nu sunt obligate să aibă documentele menţionate la paragrafele 1 b) şi 1 d); în plus, pentru ambarcaţiunile mici de agrement, documentul prevăzut la paragraful 1 c) nu este obligatoriu, iar documentul prevăzut la paragraful 1 a) poate fi înlocuit cu un permis naţional de navigaţie.
3.La bordul materialelor plutitoare trebuie să se găsească un permis naţional de navigaţie.
4.Documentele a căror existenţă la bord este cerută prin prevederile prezentului Regulament sau ale altor prescripţii aplicabile trebuie să fie prezentate la orice cerere a reprezentanţilor căpităniilor de port.
5.Totuşi, actul de naţionalitate, certificatele tehnice şi certificatul de tonaj nu este obligatoriu să fie la bordul barjelor de împingere pe care există o placă metalică cu următoarele date:
Numărul oficial de identificare: ......................
Numărul actului de naţionalitate: ....................
Autoritatea competentă: ..................................
Valabil până la: ...............................................
Aceste date trebuie să fie gravate sau poansonate folosind caractere citeţe de minim 6 mm înălţime. Placa metalică trebuie să aibă minim 60 mm înălţime şi 120 mm lungime; ea trebuie să fie fixată definitiv într-un loc uşor vizibil în apropiere de pupa, în bordul tribord.
Concordanţa dintre indicaţiile de pe placă şi cele din actul de naţionalitate al barjei trebuie să fie confirmată de autoritatea competentă al cărei poanson va fi aplicat pe placă. Actul de naţionalitate, certificatele tehnice şi certificatul de tonaj trebuie să fie păstrate de proprietarul barjei.