Secţiunea 4 - Constituirea comisiilor de examen şi de soluţionare a contestaţiilor - Regulament din 2011 privind criteriile şi modul de evaluare a performanţelor profesionale individuale anuale ale personalului contractual şi de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din cadrul instituţiilor publice care funcţionează în subordinea acestuia

M.Of. 650

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2011
SECŢIUNEA 4:Constituirea comisiilor de examen şi de soluţionare a contestaţiilor
Art. 19
Cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de data desfăşurării concursului se constituie comisii de examen, respectiv comisii de soluţionare a contestaţiilor, prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a examenului, în condiţiile prezentului regulament.
Art. 20
(1)Comisia de examen este formată din 3 membri: 2 membri din cadrul instituţiei sau autorităţii publice şi un membru de sindicat sau, după caz, un reprezentant al salariaţilor, cu experienţa şi cunoştinţele necesare în domeniul postului în care se face promovarea.
(2)Atât comisia de examen, cât şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au fiecare în componenţa lor un preşedinte, 2 membri şi un secretar.
(3)Preşedintele comisiei de examen, respectiv al comisiei de soluţionare a contestaţiilor se desemnează din rândul membrilor acestora, prin actul administrativ de constituire a comisiilor.
(4)Secretariatul comisiei de examen şi secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură, de regulă, de către o persoană din cadrul compartimentelor de resurse umane ale autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a examenului, acestea neavând calitatea de membri.
(5)Secretarul comisiei de examen, care poate fi şi secretar al comisiei de soluţionare a contestaţiilor, este numit prin actul prevăzut la art. 19.
Art. 21
Persoanele desemnate în comisiile de examen sau de soluţionare a contestaţiilor trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să aibă o probitate morală recunoscută;
b)să deţină o funcţie cel puţin egală sau echivalentă cu funcţia contractuală vacantă pentru ocuparea căreia se organizează examenul;
c)să nu se afle în cazurile de incompatibilitate sau conflict de interese.
Art. 22
(1)Nu poate fi desemnată în calitatea de membru în comisia de examen sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoana care a fost sancţionată disciplinar, iar sancţiunea aplicată nu a fost radiată, conform legii.
(2)Calitatea de membru în comisia de examen este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.
Art. 23
Nu poate fi desemnată în calitatea de membru în comisia de examen sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoana care se află în următoarele situaţii:
a)are relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soţului sau soţiei pot afecta imparţialitatea şi obiectivitatea evaluării;
b)este soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţi ori cu un alt membru al comisiei de examen sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
Art. 24
(1)Situaţiile prevăzute la art. 22 şi 23 se sesizează de către persoana în cauză, de oricare dintre candidaţi, de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a examenului sau de orice altă persoană interesată, în orice moment al organizării şi desfăşurării examenului.
(2)Membrii comisiei de examen sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor au obligaţia să informeze, în scris, cu celeritate, persoanele care i-au desemnat despre apariţia oricărei situaţii dintre cele prevăzute la art. 22 şi 23. În aceste cazuri, membrii comisiei de examen sau ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor au obligaţia să se abţină de la participarea ori de la luarea vreunei decizii cu privire la examen.
(3)În cazul constatării existenţei uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 22 şi 23, actul de numire a comisiei se modifică în mod corespunzător, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data constatării, prin înlocuirea persoanei aflate în situaţia respectivă cu o altă persoană care să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 21.
(4)În cazul în care oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 22 şi 23 se constată ulterior desfăşurării uneia dintre probele examenului, rezultatul probei ori probelor desfăşurate se recalculează prin eliminarea evaluării membrului aflat în situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese, sub rezerva asigurării validităţii evaluării a cel puţin două treimi din numărul membrilor comisiei de examen.
(5)În situaţia în care nu este asigurată validitatea evaluării a cel puţin două treimi din numărul membrilor comisiei de examen, procedura de organizare şi desfăşurare a concursului se reia.
Art. 25
Neîndeplinirea de către membrii comisiilor de examen şi de soluţionare a contestaţiilor a obligaţiei prevăzute la art. 24 alin. (2) se sancţionează potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 26
În funcţie de numărul şi de specificul posturilor pentru care se organizează examen, se pot constitui mai multe comisii de examen.