Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Regulament din 2011 privind criteriile şi modul de evaluare a performanţelor profesionale individuale anuale ale personalului contractual şi de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din cadrul instituţiilor publice care funcţionează în subordinea acestuia

M.Of. 650

În vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2011
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 14
(1)Prin promovare se asigură evoluţia în carieră a personalului contractual, prin trecerea într-un grad superior sau o treaptă profesională ori funcţie superioară.
(2)Promovarea persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acestea sunt încadrate într-unui de nivel imediat superior.
(3)Promovarea în grade sau trepte profesionale a personalului contractual din sectorul bugetar se face prin examen, care poate fi organizat semestrial.
Art. 15
(1)Examenul de promovare în grade sau trepte profesionale a personalului contractual constă în susţinerea unei probe scrise sau a unei probe practice, după caz, şi a unui interviu, stabilite de comisia de examinare.
(2)Proba practică se susţine în cazul funcţiilor contractuale la care este necesară verificarea abilităţilor practice.
(3)Pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidatul trebuie să fi obţinut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani calendaristici dinaintea organizării examenului de promovare.
Art. 16
În vederea organizării examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual, structurile din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi ale unităţilor aflate în subordinea acestuia transmit compartimentelor de resurse umane din unitatea care organizează examenul de promovare bibliografia şi, dacă este cazul, tematica stabilită de conducătorul structurii de specialitate unde există funcţia contractuală în care urmează să se facă promovarea, precum şi propuneri privind componenţa comisiei de examinare şi cea de soluţionare a contestaţiilor.