Titlul v - Structuri permanente de lucru la nivelul penitenciarului-spital - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital

M.Of. 622

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
TITLUL V:Structuri permanente de lucru la nivelul penitenciarului-spital
Art. 66
(1)Desemnarea reprezentanţilor penitenciarului-spital în comisii, comitete, consilii şi în alte structuri de colaborare sau de decizie în care este implicată unitatea se face prin decizie a directorului unităţii.
(2)Reprezentanţii vor prezenta, periodic sau la cererea directorului unităţii, rapoarte privind activitatea în comisiile în care au fost desemnaţi.
CAPITOLUL I:Consiliul de conducere al penitenciarului-spital
Art. 67
(1)În penitenciarele-spital funcţionează consiliul de conducere ca organ consultativ.
(2)Componenţa consiliului de conducere se aprobă prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3)Preşedintele consiliului de conducere este directorul.
(4)Consiliul de conducere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea oricărui membru, pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea penitenciarului-spital.
(5)În lipsa directorului, atribuţiile preşedintelui consiliului de conducere se exercită de către înlocuitorul acestuia.
Art. 68
(1)În consiliul de conducere se stabilesc măsuri de îmbunătăţire a activităţii penitenciarului-spital.
(2)Conţinutul dezbaterilor din cadrul consiliului de conducere se va consemna în scris într-un proces-verbal de către o persoană desemnată din cadrul structurii secretariat. Procesul-verbal astfel încheiat va fi înaintat spre semnare membrilor consiliului de conducere.
(3)Sarcinile stabilite se transmit spre soluţionare fiecărei structuri vizate, printr-o notă întocmită de către structura secretariat, menţionându-se şi termenele stabilite pentru executarea lucrării.
(4)Şeful fiecărei structuri monitorizează stadiul de realizare a sarcinilor transmise, în funcţie de termenele stabilite pentru executarea acestora.
(5)Şefii structurilor vor lua măsurile corespunzătoare pentru ducerea la îndeplinire în bune condiţii şi la termen a sarcinilor şi lucrărilor repartizate.
CAPITOLUL II:Consiliul medical al penitenciarului-spital
Art. 69
(1)Consiliul medical al penitenciarului-spital este format din directorul adjunct pentru probleme medicale, în calitate de preşedinte, şefii de secţii, şefii sau coordonatorii structurilor laborator de radiologie şi imagistică medicală, farmacie cu circuit închis, ambulatoriul de specialitate integrat şi asistentul şef pe spital, în calitate de membri.
(2)Principalele atribuţii ale consiliului medical sunt următoarele:
a)îmbunătăţirea standardelor clinice şi a modelelor de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate;
b)monitorizarea şi evaluarea activităţii medicale desfăşurate în penitenciarele-spital, în scopul creşterii performanţelor profesionale şi utilizării eficiente a resurselor alocate;
c)înaintarea de propuneri consiliului de conducere privind utilizarea fondului de dezvoltare al penitenciarului-spital;
d)înaintarea de propuneri consiliului de conducere pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţii penitenciarului-spital, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale persoanelor private de libertate şi conform ghidurilor şi protocoalelor de practică medicală.
CAPITOLUL III:Consiliul etic al penitenciarului-spital
Art. 70
(1)În cadrul penitenciarelor-spital funcţionează un consiliu etic.
(2)Consiliul etic este format din 5 membri, având următoarea componenţă:
a)2 medici, dintre care un şef de secţie din secţia cu cel mai mare număr de paturi;
b)consilierul juridic al unităţii;
c)asistentul coordonator din secţia cu cel mai mare număr de paturi;
d)un reprezentant desemnat de Direcţia medicală din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
e)un secretar, fără drept de vot.
(3)Consiliul etic este condus de către medicul şef de secţie prevăzut la alin. (2) lit. a.
(4)Consiliul etic se întruneşte ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea unui pacient/aparţinător/reprezentat legal al acestuia, a unui cadru medical sau a oricărei persoane căreia i-au fost încălcate drepturile recunoscute de lege în domeniul acordării asistenţei medicale.
(5)Aspectele semnalate se analizează pentru fiecare caz în parte şi se consemnează într-un proces-verbal care cuprinde sesizările, precum şi măsurile propuse a fi luate de către directorul penitenciarului-spital pentru remedierea acestora.
CAPITOLUL IV:Comitetul de securitate şi sănătate în muncă
Art. 71
(1)În cadrul penitenciarului-spital funcţionează, cu respectarea prevederilor legale, comitetul de securitate şi sănătate în muncă.
(2)Comitetul de securitate şi sănătate în muncă din penitenciarele-spital are scopul de a asigura implicarea salariaţilor la elaborarea şi aplicarea deciziilor în domeniul securităţii muncii.
(3)Organizarea şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă constituit la nivelul sistemului administraţiei penitenciare se stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
CAPITOLUL V:Comisia de disciplină
Art. 72
Comisia de disciplină are drept atribuţii principale cercetarea abaterilor disciplinare pentru care a fost sesizată şi propunerea de sancţiuni pentru abaterile disciplinare constatate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
CAPITOLUL VI:Comisia pentru atribuirea locuinţelor de serviciu
Art. 73
Solicitările de repartizare a locuinţelor de serviciu aflate în administrarea penitenciarului-spital vor fi analizate şi soluţionate de o comisie constituită la nivelul unităţii, prin decizie a directorului acesteia.
Art. 74
Comisia pentru atribuirea locuinţelor de serviciu are ca principal scop atribuirea locuinţelor de serviciu din fondul de locuinţe de serviciu al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Art. 75
Comisia pentru atribuirea locuinţelor de serviciu este responsabilă în ceea ce priveşte ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor Regulamentului privind atribuirea locuinţelor de serviciu din fondul locativ al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.197/C/2008.