Capitolul i - Consiliul de conducere al penitenciarului-spital - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital

M.Of. 622

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
CAPITOLUL I:Consiliul de conducere al penitenciarului-spital
Art. 67
(1)În penitenciarele-spital funcţionează consiliul de conducere ca organ consultativ.
(2)Componenţa consiliului de conducere se aprobă prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3)Preşedintele consiliului de conducere este directorul.
(4)Consiliul de conducere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea oricărui membru, pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea penitenciarului-spital.
(5)În lipsa directorului, atribuţiile preşedintelui consiliului de conducere se exercită de către înlocuitorul acestuia.
Art. 68
(1)În consiliul de conducere se stabilesc măsuri de îmbunătăţire a activităţii penitenciarului-spital.
(2)Conţinutul dezbaterilor din cadrul consiliului de conducere se va consemna în scris într-un proces-verbal de către o persoană desemnată din cadrul structurii secretariat. Procesul-verbal astfel încheiat va fi înaintat spre semnare membrilor consiliului de conducere.
(3)Sarcinile stabilite se transmit spre soluţionare fiecărei structuri vizate, printr-o notă întocmită de către structura secretariat, menţionându-se şi termenele stabilite pentru executarea lucrării.
(4)Şeful fiecărei structuri monitorizează stadiul de realizare a sarcinilor transmise, în funcţie de termenele stabilite pentru executarea acestora.
(5)Şefii structurilor vor lua măsurile corespunzătoare pentru ducerea la îndeplinire în bune condiţii şi la termen a sarcinilor şi lucrărilor repartizate.