Capitolul xiii - Structura siguranţa deţinerii şi regim penitenciar - Regulament din 2011 de organizare şi funcţionare a penitenciarelor-spital

M.Of. 622

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2015
CAPITOLUL XIII:Structura siguranţa deţinerii şi regim penitenciar
Art. 60
Structura siguranţa deţinerii şi regim penitenciar are următoarea componenţă:
a)siguranţa deţinerii;
b)regim penitenciar;
c)evidenţa persoanelor private de libertate şi organizarea muncii.
Art. 61
Structura siguranţa deţinerii şi regim penitenciar este componenta specializată a penitenciarului-spital care:
a)organizează şi coordonează activităţile referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate şi a măsurii arestării preventive, pronunţate de instanţele judecătoreşti;
b)coordonează, îndrumă şi controlează asigurarea pazei, escortării şi supravegherii condamnaţilor, arestaţilor preventiv şi minorilor, astfel încât să se asigure prevenirea evenimentelor negative;
c)transpune în practică strategia de aplicare a regimului penitenciar, ţine evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate şi urmăreşte folosirea lor la activităţi gospodăreşti în interesul locului de deţinere, potrivit legii;
d)ia măsuri pentru executarea misiunilor de pază şi escortare a persoanelor private de libertate la instanţele de judecată, la organele de urmărire penală sau la spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii, pentru transferul acestora la alte locuri de deţinere.
Art. 62
Structura siguranţa deţinerii îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)asigură, coordonează, îndrumă şi controlează paza şi escortarea condamnaţilor, arestaţilor preventiv şi minorilor din penitenciarul-spital, astfel încât să se asigure prevenirea evenimentelor negative;
b)asigură, controlează şi ia măsuri pentru executarea misiunilor de pază şi escortare a persoanelor private de libertate la instanţele de judecată sau la spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii;
c)urmăreşte respectarea prevederilor actelor normative referitoare la asigurarea pazei şi escortării persoanelor aflate în custodie;
d)asigură şi controlează modul de păstrare, folosire şi întreţinere a armamentului, muniţiei şi mijloacelor tehnice auxiliare de pază şi transmisiuni din dotarea unităţii;
e)elaborează, asigură, controlează modul în care se aplică măsurile pentru prevenirea evenimentelor negative;
f)asigură desfăşurarea şedinţelor de antrenare şi instruire a personalului din unitate în vederea creşterii capacităţii de acţiune în situaţii speciale, analizând periodic modul de executare a alarmelor;
g)organizează şi coordonează activitatea personalului care execută paza şi escortarea persoanelor private de libertate transferate cu mijloacele auto din dotare, întocmeşte şi prezintă pentru aprobare itinerarele de deplasare, precum şi documentele pentru efectuarea transportului cu asemenea mijloace;
h)organizează în mod judicios cadrele pe posturi şi misiuni la nivelul unităţii;
i)urmăreşte transpunerea în practică a prevederilor planului de acţiune pentru îndeplinirea în comun a misiunilor, încheiat între penitenciarele-spital şi unităţile subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi, de la caz la caz, face propuneri de îmbunătăţire a acestei activităţi;
j)elaborează periodic informări şi sinteze referitoare la principalele evenimente negative în domeniul de activitate al structurii şi propune măsuri pentru îmbunătăţirea siguranţei misiunilor de pază şi escortare a persoanelor încarcerate;
k)organizează paza şi controlul accesului în penitenciarul-spital;
l)asigură siguranţa locului de deţinere şi a misiunilor de executat şi face propuneri pentru dotarea acestora cu mijloace de intervenţie, legătură, transport, alarmare şi semnalizare;
m)urmăreşte actualizarea şi completarea documentelor de pază, apărare şi alarmare a unităţii, precum şi a celor de cooperare cu alte organe;
n)întocmeşte documentele pentru organizarea şi desfăşurarea de aplicaţii vizând verificarea capacităţii de acţiune a personalului penitenciarului-spital;
o)studiază şi propune măsuri de modernizare a sistemelor de supraveghere, a postului de control şi a spaţiilor de cazare, analizează posibilităţile de dotare a unităţilor cu armament modern şi eficace şi verifică situaţiile în care s-a efectuat uz de armă.
Art. 63
Structura regimul penitenciar are următoarele atribuţii:
a)asigură, organizează, îndrumă şi coordonează activitatea de aplicare a regimurilor diferenţiate de deţinere a persoanelor private de libertate;
b)asigură, îndrumă, coordonează şi controlează modul de îndeplinire a misiunilor de supraveghere a efectivelor de persoane private de libertate;
c)asigură, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile referitoare la acordarea drepturilor la pachet, vizită, corespondenţă, petiţionare, telefon şi a celorlalte drepturi prevăzute de lege;
d)asigură, coordonează, îndrumă şi controlează activităţile referitoare la plimbarea zilnică, vizita intimă, cumpărături;
e)analizează respectarea prevederilor legale privind acordarea recompenselor şi a sancţiunilor disciplinare;
f)controlează respectarea asigurării condiţiilor legale de detenţie, a igienei, alimentaţiei şi ţinutei persoanelor private de libertate;
g)asigură repartizarea pe camere a persoanelor private de libertate;
h)organizează ţinerea raportului cu persoanele private de libertate;
i)aplică dispoziţiile actelor normative, cu implicaţii asupra regimului penitenciar;
j)verifică împrejurările şi cauzele producerii unor evenimente generate de încălcări ale prevederilor referitoare la acordarea drepturilor persoanelor private de libertate, de abuzuri ale membrilor personalului, de aplicarea discriminatorie a regimului legal de deţinere, precum şi sesizările primite din partea persoanelor private de libertate şi a familiilor acestora;
k)întocmeşte periodic, pentru a fi prezentate conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, informări şi sinteze referitoare la principalele evenimente negative şi la măsurile pentru îmbunătăţirea aplicării regimului penitenciar;
l)coordonează activitatea de rezolvare a corespondenţei primite de la persoane private de libertate şi membri de familie ai acestora, analizează modul în care se aplică procedurile legale pe această linie şi prezintă informări periodice conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
m)transmite Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor evenimentele negative, altercaţiile dintre persoanele private de libertate, autoagresiunile soldate cu decese ori vătămări corporale.
Art. 64
Structura evidenţa persoanelor private de libertate şi organizarea muncii îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)urmăreşte punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti;
b)primeşte persoanele private de libertate de la alte penitenciare sau de la poliţie;
c)întocmeşte planul tematic şi documentele necesare organizării şi desfăşurării activităţii;
d)urmăreşte legalitatea primirii persoanelor private de libertate şi a minorilor în locul de deţinere, calculul pedepselor, aducerea la cunoştinţă a actelor procedurale, prezentarea la organele judiciare, liberarea condiţionată etc;
e)urmăreşte şi aplică instituţia liberării condiţionate, în conformitate cu dispoziţiile legii;
f)ţine evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate şi a minorilor;
g)întocmeşte situaţii nominale şi statistice privind structura şi dinamica efectivelor de persoane private de libertate şi minori;
h)rezolvă corespondenţa primită de la persoane private de libertate referitoare la situaţia juridică şi transfer;
i)rezolvă corespondenţa primită de la instanţele de judecată, organele de urmărire penală, poliţie, organizaţii interne şi internaţionale, referitoare la situaţia juridică a persoanelor private de libertate;
j)efectuează apelul general al persoanelor private de libertate şi al minorilor;
k)realizează transferurile dispuse de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prezentarea persoanelor private de libertate la termenele fixate la organele judiciare, precum şi retransferarea la penitenciarul de origine, informând de îndată despre apariţia oricăror disfuncţionalităţi;
l)trimestrial, prezintă spre informare situaţii cu privire la activitatea desfăşurată, făcând propuneri de îmbunătăţire a muncii;
m)ţine evidenţa dispoziţiilor de transfer primite;
n)soluţionează, clasează şi arhivează lucrările care îi sunt date spre soluţionare;
o)introduce datele în aplicaţia informatizată, cu privire la situaţia juridică a persoanelor private de libertate şi a minorilor, transferul şi prezentarea acestora în faţa organelor judiciare etc;
p)întocmeşte şi listează note şi alte documente privind evoluţia şi structura efectivelor de persoane private de libertate, capacitatea de cazare etc;
q)prezintă spre informare situaţii statistice referitoare la persoanele private de libertate;
r)informează judecătorul delegat în cazul declarării refuzului de hrană de către persoanele private de libertate;
s)întocmeşte săptămânal tabele cu persoanele private de libertate foste consumatoare de droguri, dificile şi cu grad sporit de risc;
t)ţine evidenţa individuală a muncii în interesul locului de deţinere desfăşurate de persoanele private de libertate;
u)calculează şi acordă zilele considerate ca executate pe baza muncii prestate persoanelor private de libertate.
Art. 65
La nivelul structurii evidenţa persoanelor private de libertate şi organizarea muncii sunt constituite următoarele evidenţe:
a)registru l-opis al persoanelor aflate în penitenciarul-spital;
b)registrul de termene;
c)registrul de evidenţă a depunerii în penitenciarul-spital a persoanelor arestate preventiv;
d)registrul de evidenţă a depunerii în penitenciarul-spital a persoanelor condamnate;
e)registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor arestate preventiv;
f)registrul de evidenţă a punerii în libertate a persoanelor condamnate;
g)registrul de evidenţă a liberării condiţionate a persoanelor condamnate;
h)condica de corespondenţă ordinară - secretariat;
i)condica de predare corespondenţă ordinară - persoane private de libertate.