Secţiunea 10 - Păstrarea alimentelor la bord - Regulament din 2009 al serviciului la bordul navelor aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor

M.Of. 20

În vigoare
Versiune de la: 13 Iunie 2023
SECŢIUNEA 10:Păstrarea alimentelor la bord
Art. 178
Îmbarcarea şi păstrarea alimentelor la bordul navei trebuie să se facă respectând condiţiile igienico-sanitare.
Art. 179
Alimentele se păstrează în magazii (cambuze) curate, uscate, fără noxe, cu ventilaţie naturală şi artificială, precum şi în spaţii frigorifice.
Art. 180
Înainte de a fi date în consum, produsele semipreparate şi hrana preparată vor fi verificate de persoanele ce semnează documentul de distribuţie (ofiţer de cart, personal medical etc.).
Art. 181
Se interzice păstrarea la bord a altor alimente, în afara normei; alimentele primite în colete sau cumpărate se vor consuma în ziua primirii (cumpărării) lor, după verificarea şi avizarea prealabilă a consumului de către personalul medico-sanitar.