Capitolul i - Concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii - Regulament din 2005 privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii

M.Of. 823

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 12 Septembrie 2005
CAPITOLUL I:Concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii
SECŢIUNEA I:Dispoziţii generale
Art. 1
Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială în vederea ocupării funcţiei de judecător sau de procuror se realizează prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Art. 2
La concursul de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii au dreptul să participe persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3
Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditor de justiţie.
SECŢIUNEA II:Organizarea concursului
Art. 4
(1)Concursul de admitere se organizează anual, la data şi locul stabilite de Institutul Naţional al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii.
(2)Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte în fiecare an numărul de cursanţi, în funcţie de posturile de judecători şi de procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate.
(3)Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.
(4)Datele prevăzute la alin. (3) se aduc la cunoştinţă şi printr-un comunicat de presă, care se publică în 3 cotidiene centrale.
(5)Tematica şi bibliografia pentru concursul de admitere se publică pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, în termenul prevăzut la alin. (3).
(6)Cererile de înscriere tipizate se elaborează de Consiliul Superior al Magistraturii şi se înaintează tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea, odată cu tematica şi cu bibliografia concursului.
(7)La înscriere candidaţii primesc cererea tipizată, un exemplar din prezentul regulament, precum şi tematica şi bibliografia stabilite pentru concurs.
(8)Cererile pentru înscrierea la concurs se depun, cu cel puţin 30 de zile înainte de data acestuia, la tribunalele şi, după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în ale căror circumscripţii domiciliază candidaţii.
(9)La cererea de înscriere se anexează următoarele acte:
a)certificatul de naştere, în copie;
b)actul de identitate, în copie;
c)diploma de licenţă sau adeverinţa provizorie, în copie;
d)chitanţa de plata a taxei de înscriere;
e)certificatul de cazier judiciar;
f)certificatul de cazier fiscal.
(10)Cuantumul taxei de înscriere la concurs se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului. Taxa se plăteşte la casieria tribunalului sau, după caz, a parchetului la care se face înscrierea. Pentru încasarea taxei se va utiliza chitanţier separat de cel folosit pentru activitatea curentă. Chitanţele se întocmesc în 3 exemplare, dintre care originalul şi al doilea exemplar se vor înmâna candidatului. Sumele astfel obţinute se vor vira la Consiliul Superior al Magistraturii, prin ordin de plată.
(11)Preşedinţii tribunalelor şi, după caz, prim-procurorii parchetelor de pe lângă acestea vor transmite dosarele candidaţilor, cu cel puţin 25 de zile înainte de data concursului, la Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 5
(1)Consiliul Superior al Magistraturii numeşte, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de contestaţii.
(2)Preşedintele comisiei de admitere este desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii dintre membrii acestuia.
Art. 6
(1)Comisia de admitere organizează şi supraveghează desfăşurarea concursului, examinează candidaţii şi corectează lucrările.
(2)Verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 13 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se realizează de comisia de admitere.
(3)Rezultatele verificării se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică pe paginile de Internet ale Institutului Naţional al Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data concursului.
(4)Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 3 zile de la afişare.
(5)Contestaţiile vor fi soluţionate, prin hotărâre definitivă, de comisia de contestaţii, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (4).
SECŢIUNEA III:Desfăşurarea concursului
Art. 7
(1)Examinarea candidaţilor se face în două etape.
(2)Prima etapă constă în verificarea cunoştinţelor juridice prin susţinerea unei probe eliminatorii, tip grila, la următoarele materii:
a)drept civil;
b)drept procesual civil;
c)drept penal;
d)drept procesual penal.
(3)A doua etapă constă în susţinerea următoarelor probe:
a)o probă scrisă constând în rezolvarea unor speţe de drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal;
b)un test-grilă constând în verificarea raţionamentului logic;
c)un interviu.
Art. 8
(1)Testul-grilă cuprinde 100 de întrebări, câte 25 pentru fiecare dintre disciplinele de concurs menţionate la art. 7 alin. (2) lit. a)-d).
(2)La testul-grilă fiecare răspuns corect primeşte un punct.
(3)Lucrările se notează cu "Admis" sau "Respins", în funcţie de punctajul obţinut de candidat. Sunt declaraţi admişi în etapa a II-a candidaţii care au obţinut minimum 80 de puncte.
Art. 9
Rezultatele la proba eliminatorie se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică pe paginile de Internet ale Institutului Naţional al Magistraturii şi Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 10
(1)Candidaţii pot contesta punctajul obţinut la proba eliminatorie. Contestaţia se depune la Institutul Naţional al Magistraturii sau la tribunalele, respectiv parchetele de pe lângă acestea, la care s-au înscris candidaţii, în termen de 48 de ore de la data afişării rezultatelor. Contestaţiile se transmit imediat după înregistrare, prin fax, la Institutul Naţional al Magistraturii.
(2)În vederea soluţionării contestaţiilor, colţul lucrării se va sigila din nou.
(3)Contestaţiile se soluţionează de către comisia de contestaţii, în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1).
Art. 11
(1)Cu o zi înainte de desfăşurarea probei scrise constând în rezolvarea unor speţe, comisia de elaborare a subiectelor stabileşte câte 3 variante de subiecte pentru fiecare materie.
(2)Subiectele vor fi puse în plicuri separate, sigilate, care vor fi desfăcute în ziua concursului, după intrarea în sală a candidaţilor, în prezenţa acestora. Despre toate aceste operaţiuni se va face menţiune în procesul-verbal.
(3)Prin tragere la sorti vor fi stabilite subiectele pentru lucrările scrise, care vor fi multiplicate şi predate delegaţilor din sălile de concurs.
(4)Delegatul comunică subiectele, ora când începe şi ora când se încheie proba.
(5)Pe toată durata desfăşurării probei scrise, în sălile de concurs au acces numai membrii comisiei de admitere şi delegaţii care supraveghează desfăşurarea concursului.
Art. 12
(1)Accesul candidaţilor în sălile de concurs se face pe baza listelor întocmite pentru fiecare sală, a actului de identitate şi a legitimaţiei de concurs primite la intrarea în sală. Candidaţii vor păstra la vedere actul de identitate şi legitimaţia de concurs, pe întreaga durată a desfăşurării probelor.
(2)Deţinerea oricăror aparate de comunicare în sala de concurs este interzisă. La proba eliminatorie este interzisă deţinerea în sala de concurs a oricăror surse de informare, încălcarea acestor dispoziţii atrage eliminarea din concurs. La proba scrisă constând în speţe, candidaţii au dreptul să aibă asupra lor legislaţie, fără comentarii sau adnotări, care va putea fi consultată.
(3)Candidaţii care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susţine proba respectivă.
(4)În vederea elaborării lucrărilor scrise, candidaţii primesc coli de hârtie tip, având ştampila Consiliului Superior al Magistraturii, şi folosesc numai cerneală sau pix de culoare albastră. La rezolvarea testelor-grilă se foloseşte numai pix de culoare neagră.
(5)Înainte de comunicarea subiectelor pentru proba scrisă candidaţii îşi înscriu numele şi prenumele, judeţul de domiciliu sau, după caz, municipiul Bucureşti şi numărul legitimaţiei pe colţul foii ce urmează a fi sigilat.
(6)Responsabilul de sală comunică subiectele, ora când începe şi ora când se încheie proba.
Art. 13
(1)Timpul destinat pentru elaborarea lucrărilor scrise este cel stabilit de comisia de elaborare a subiectelor şi nu poate depăşi 4 ore. La expirarea timpului stabilit pentru proba scrisă candidatul predă lucrarea, sub semnătură, iar responsabilul de sală menţionează în borderou numărul de pagini al lucrării respective şi aplică ştampila Consiliului Superior al Magistraturii.
(2)Responsabilul de sală predă lucrările comisiei de admitere, care le numerotează şi le înscrie în borderoul centralizator.
(3)Pe toată durata desfăşurării probei scrise este interzisă părăsirea sălii de concurs de către candidaţi. Părăsirea temporară a sălii de concurs se face numai în cazuri excepţionale, cu însoţitor.
(4)Frauda dovedită atrage eliminarea din concurs. În aceste cazuri, responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele şi măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu menţiunea "Fraudă". Procesul-verbal se comunică preşedintelui comisiei de admitere şi candidatului respectiv.
(5)Pentru fiecare sală de concurs se întocmesc un borderou şi un proces-verbal.
Art. 14
(1)Corectarea lucrărilor se face conform haremurilor stabilite de comisia de elaborare a subiectelor, pentru fiecare subiect de concurs, baremuri care se afişează la sfârşitul probei.
(2)Corectarea lucrărilor se face independent de către 2 membri ai comisiei, notarea acestora fiind trecută în borderouri separate. Nota finală a lucrării o reprezintă media aritmetică a celor 4 note acordate la materiile menţionate la art. 7 alin. (3) lit. a). Dacă între notele acordate diferenţa este mai mare de un punct, intervine arbitrajul unui alt membru al comisiei, specializat în materia respectivă. Nota acordată la această probă este stabilită de arbitru.
(3)Pe timpul corectării coltul lucrării nu se desigilează. Notele acordate se înscriu în borderou sub semnătura celor care le-au acordat şi apoi pe lucrare, de către preşedintele comisiei de admitere, după care se introduc în baza de date a comisiei de admitere. După efectuarea acestor operaţiuni se desface colţul sigilat al lucrării şi se corelează numărul lucrării cu numele şi prenumele candidatului. La proba scrisă constând în rezolvarea unor speţe, precum şi la testul de verificare a raţionamentului logic colţul lucrării nu se desigilează decât după susţinerea interviului de către toţi candidaţii.
Art. 15
Aprecierea probei scrise se face cu note de la 1 la 10, cu două zecimale. Nota 1 se acordă atunci când punctajul obţinut de candidat este mai mic sau egal cu această notă.
Art. 16
(1)Testul-grilă de verificare a raţionamentului logic cuprinde 100 de întrebări.
(2)Fiecare răspuns corect valorează 0,1 puncte.
(3)Dispoziţiile art. 11-15 se aplică în mod corespunzător.
Art. 17
(1)Candidaţii susţin un interviu în faţa comisiei de admitere, constând în chestionarea orală a acestora în scopul identificării aptitudinilor, motivaţiilor şi elementelor de etică specifice profesiei.
(2)Din comisia pentru interviu fac parte un psiholog, un judecător şi un procuror.
(3)Dispoziţiile art. 15 se aplică în mod corespunzător.
(4)Nota obţinută la această probă reprezintă media aritmetică a notelor acordate de membrii comisiei de admitere. Nota astfel acordată este definitivă.
Art. 18
(1)Nota obţinută la concurs este suma notelor de la fiecare dintre cele 3 probe din etapa a doua, calculată în raport cu următoarea pondere: proba de verificare a cunoştinţelor juridice 80%, proba de verificare a raţionamentului logic 10% şi interviul 10%.
(2)Pe baza acestei note din etapa a doua se întocmeşte tabelul de clasificare a candidaţilor, care se transmite pentru afişare la sediul Institutului Naţional al Magistraturii, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii şi la sediile tribunalelor şi parchetelor de pe lângă acestea şi se publică pe paginile de Internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii.
(3)Pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, candidatul trebuie să obţină media generală de cel puţin 7 (şapte), dar nu mai puţin de nota 5 (cinci) la fiecare dintre cele 4 materii de la proba scrisă constând în rezolvarea unor speţe.
(4)Departajarea candidaţilor cu note egale se face în ordinea descrescătoare a mediilor la disciplinele de concurs enumerate la art. 7 alin. (2) lit. a)-d).
Art. 19
(1)Candidaţii pot contesta notele obţinute la proba scrisă şi la testul-grilă de verificare a raţionamentului logic. Contestaţiile se depun la Institutul Naţional al Magistraturii sau la tribunalele, respectiv parchetele de pe lângă acestea, la care s-au înscris, în termen de 48 de ore de la data afişării rezultatelor. Contestaţiile care se depun la tribunale sau la parchetele de pe lângă acestea se transmit imediat după înregistrare, prin fax, la Institutul Naţional al Magistraturii.
(2)În vederea soluţionării contestaţiilor, colţul lucrării se va sigila din nou.
(3)Contestaţiile se soluţionează de către comisia de contestaţii în termen de 3 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1). Nota acordată la contestaţii nu poate fi mai mică decât nota contestată. Nota astfel acordată este definitivă.
Art. 20
(1)Candidaţii admişi la concurs vor fi programaţi pentru a se prezenta la vizita medicală efectuată de o comisie medicală numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii, precum şi la testarea psihologică.
(2)Consiliul Superior al Magistraturii, prin inspectori, verifică îndeplinirea de către candidaţii admişi a condiţiei bunei reputaţii, prevăzută la art. 11 din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Consiliul Superior al Magistraturii validează rezultatele concursului şi hotărăşte cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2). Candidaţii inapţi pentru exercitarea funcţiei din punct de vedere medical sau psihologic, precum şi cei care nu se bucură de o bună reputaţie sunt declaraţi respinşi.
(4)Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte lista definitivă a candidaţilor declaraţi admişi la Institutul Naţional al Magistraturii, pe care o comunica potrivit art. 18 alin. (2).
Art. 21
Locurile scoase la concurs la Institutul Naţional al Magistraturii vor fi ocupate, potrivit art. 20 alin. (4), de candidaţii declaraţi admişi.