Art. 9. - Regulament din 2005 privind concediile judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 815

În vigoare
Versiune de la: 10 Martie 2020
Art. 9
(1)Concediul de odihnă poate fi întrerupt, la cerere, pentru motive temeinice.
(2)Concediul de odihnă poate fi întrerupt şi în cazul în care judecătorul ori procurorul este rechemat, în scris, de către conducerea instanţei sau parchetului, numai pentru situaţii de serviciu urgente care fac necesară prezenţa acestuia. În situaţia rechemării, cel în cauză are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor legate de efectuarea concediului în altă localitate, egale cu sumele cheltuite pentru prestaţia de care nu a mai putut beneficia din cauza rechemării.
(3)În cazul întreruperii concediului, judecătorul ori procurorul are dreptul să efectueze restul zilelor de concediu după ce au încetat situaţiile respective sau, când acest lucru nu mai este posibil, în perioada stabilită printr-o nouă programare, în cursul aceluiaşi an calendaristic.