Capitolul v - Atribuţiile Consiliului - Regulament din 2004 de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii
M.Of. 890
Ieşit din vigoare Versiune de la: 18 Mai 2005
CAPITOLUL V:Atribuţiile Consiliului
Art. 15
(1)Consiliul are dreptul şi obligaţia să apere independenţa, imparţialitatea şi reputaţia profesională a magistraţilor.
(2)În cazul în care un magistrat consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod, se poate adresa Consiliului.
(3)Consiliul dispune, după caz, verificarea aspectelor semnalate prin intermediul Direcţiei inspecţiei judiciare, publicarea rezultatelor verificării, sesizarea organului competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau luarea oricărei alte măsuri corespunzătoare, potrivit legii.
Art. 16
(1)Consiliul asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a magistraţilor.
(2)Atribuţiile referitoare la cariera magistraţilor se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale regulamentelor adoptate în aplicarea acestor acte normative.
Art. 17
Consiliul întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale magistraţilor, înfiinţează o bază de date referitoare la activitatea lor şi asigură actualizarea acesteia, potrivit legii.
Art. 18
Consiliul coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a Şcolii Naţionale de Grefieri.
Art. 19
(1)Plenul Consiliului are următoarele atribuţii:
1.propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari. În cazul judecătorilor în funcţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Plenul examinează şi recomandările primite de la Colegiul de conducere al acestei Curţi;
2.propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui, vicepreşedintelui şi preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, precum şi a adjuncţilor acestora;
3.dispune promovarea magistraţilor în funcţiile de execuţie;
4.dispune promovarea magistraţilor în funcţiile de conducere din cadrul instanţelor şi al parchetelor, în urma consultării magistraţilor din cadrul instanţelor şi parchetelor respective, precum şi revocarea din funcţia de conducere potrivit art. 50 alin. (2) din Legea nr. 303/2004;
5.numeşte judecătorii stagiari şi procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
6.eliberează din funcţie judecătorii stagiari şi procurorii stagiari;
7.aprobă transferul magistraţilor;
8.dispune suspendarea din funcţie a magistraţilor;
9.numeşte, pe perioade determinate, în posturi vacante, magistraţi de carieră pensionari;
10.propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru magistraţi, în condiţiile legii;
11.stabileşte numărul anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, stabileşte tematica pentru acest concurs şi aprobă programul de formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii;
12.organizează şi validează, potrivit legii şi Regulamentului privind examenul de capacitate al magistraţilor stagiari, examenul de capacitate a magistraţilor stagiari, numeşte comisia de examinare şi comisia de contestaţii şi aprobă programul de formare profesională continuă a magistraţilor, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea;
13.dispune organizarea concursului de promovare a magistraţilor;
14.numeşte comisiile pentru evaluarea anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, în condiţiile legii;
15.numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, şi desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii;
16.aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al acestui institut;
17.stabileşte numărul anual de cursanţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri, aprobă anual data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, stabileşte tematica pentru acest concurs şi aprobă programele de formare iniţială şi continuă a grefierilor, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, la propunerea Colegiului de conducere al şcolii;
18.numeşte directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri şi desemnează magistraţii membri în Consiliul de conducere şi numeşte personalul de instruire al şcolii;
19.funcţionează ca instanţă de judecată, având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului, cu excepţia celor date în materie disciplinară;
20.aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din circumscripţiile acestora şi ale parchetelor, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi circumscripţiile acestora, în condiţiile legii;
21.avizează proiectul de hotărâre a Guvernului privind lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor;
22.stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;
23.stabileşte numărul vicepreşedinţilor curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi judecătoriile la care funcţionează un vicepreşedinte, la propunerea preşedinţilor curţilor de apel;
24.stabileşte numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi parchetele de pe lângă judecătorii, unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
25.convoacă adunările generale ale magistraţilor, în condiţiile legii;
26.aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru instanţe şi parchete;
27.elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice;
28.emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor;
29.adoptă Codul deontologic al magistraţilor, Codul deontologic al grefierilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, precum şi alte regulamente şi hotărâri prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, Legea nr. 304/2004 şi în alte legi;
30.asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Consiliului a Codului deontologic al magistraţilor, a Codului deontologic al grefierilor şi a regulamentelor pe care le adoptă;
31.avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti;
32.avizează proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile prevăzute de lege;
33.poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;
34.publică anual în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de Internet a Consiliului raportul privind starea justiţiei;
35.numeşte inspectorii generali din cadrul Direcţiei inspecţiei judiciare a Consiliului, în condiţiile art. 60 raportat la art. 59 alin. (2) din Legea nr. 317/2004;
36.numeşte secretarul general, secretarul general adjunct şi personalul cu funcţii de conducere din aparatul tehnic administrativ al Consiliului;
37.soluţionează sesizarea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui Consiliului privind revocarea din funcţia de membru ales al Consiliului în condiţiile art. 53 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004;
38.soluţionează contestaţiile privind procedura de alegere a magistraţilor membri ai Consiliului;
39.stabileşte numărul de posturi necesar funcţionării aparatului tehnic administrativ al Consiliului, în limitele bugetului;
40.stabileşte structura compartimentelor din cadrul aparatului tehnic administrativ al Consiliului şi modul de organizare a activităţii acestora;
41.aprobă programele de activitate ale compartimentelor din cadrul aparatului tehnic administrativ al Consiliului;
42.stabileşte parcul auto propriu al Consiliului.
(2)Plenul Consiliului exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulamente.
Art. 20
Candidaturile pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte, vicepreşedinte, preşedinţi de secţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru promovarea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante de la instanţe judecătoreşti şi parchete, se depun împreună cu orice înscrisuri relevante la secretarul general al Consiliului.
Art. 21
(1)După primirea dosarelor de la secţia competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 41 lit. b) din Legea nr. 317/2004, preşedintele Consiliului stabileşte data şedinţei Plenului, convoacă şedinţa şi dispune transmiterea materialelor tuturor membrilor Consiliului.
(2)Cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită pentru şedinţa Plenului, candidaţii vor fi invitaţi, prin grija secretarului general, să se prezinte personal la data stabilită pentru şedinţă, în vederea audierii.
Art. 22
(1)Candidaţii vor fi audiaţi, pe rând, în Plenul Consiliului.
(2)În cazul în care consideră necesar, Consiliul poate amâna pentru o altă şedinţă luarea hotărârii de propunere pentru numire şi, respectiv, promovare şi va putea delega, din cadrul său, raportori care să prezinte informări asupra candidaţilor.
(3)În cazul în care Consiliul hotărăşte propunerea de numire a unor candidaţi, hotărârea va fi înaintată, în cel mult 20 de zile, Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de numire în funcţie.
Art. 23
(1)Examenul de capacitate al magistraţilor stagiari se organizează de Consiliu şi Institutul Naţional al Magistraturii, conform Regulamentului privind examenul de capacitate al magistraţilor stagiari.
(2)Comisia de examinare şi comisia de contestaţii sunt numite de către Plenul Consiliului, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii.
(3)Preşedintele Consiliului numeşte comisia de organizare şi supraveghere a examenului de capacitate.
Art. 24
(1)Consiliul validează examenul de capacitate în prima şedinţă care urmează afişării rezultatelor, centralizează rezultatele şi întocmeşte, în ordinea mediilor obţinute, tabelul de clasificare a candidaţilor pe baza căruia vor fi numiţi pe posturile vacante.
(2)Pentru a dispune validarea examenului de capacitate, Consiliul verifică respectarea condiţiilor legale privind organizarea şi desfăşurarea acestuia şi modul de stabilire a rezultatelor de către comisia de examinare. În acest scop, Consiliul poate solicita comisiei de examinare orice informaţii în legătură cu examenul şi poate dispune orice alte verificări. În cazul în care se consideră necesar, membrii comisiei de examinare sau alte persoane care pot furniza informaţii asupra examenului pot fi invitate pentru a fi audiate în şedinţa Plenului.
Art. 25
După validarea examenului de capacitate, prin grija secretarului general, lista tuturor posturilor vacante de la judecătorii şi parchetele de pe lângă judecătorii se publică, de îndată, separat pentru judecători şi procurori, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi se afişează la sediile judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii.
Art. 26
(1)Hotărârea de validare va fi comunicată, în cel mult 20 de zile, prin grija secretarului general, Institutului Naţional al Magistraturii.
(2)Candidaţii declaraţi admişi la examen au dreptul, în ordinea mediilor, să-şi aleagă posturile, în termen de 15 zile libere de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(3)În termen de cel mult 3 luni de la data validării examenului de capacitate, Consiliul va propune Preşedintelui României numirea în funcţie a magistraţilor care au fost declaraţi reuşiţi la examenul de capacitate.
Art. 27
(1)Consiliul poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege sau de regulament cu privire la organizarea şi desfăşurarea examenului ori că există dovada săvârşirii unei fraude.
(2)În cazul în care dispune invalidarea, Consiliul va stabili o nouă dată pentru susţinerea examenului de capacitate şi va lua orice alte măsuri necesare, potrivit legii.
Art. 28
(1)În soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă.
(2)Hotărârea pronunţată de Plenul Consiliului este definitivă şi irevocabilă.
Art. 29
Secţiile Consiliului au următoarele atribuţii referitoare la cariera magistraţilor:
1.dispun detaşarea şi delegarea magistraţilor, în condiţiile legii;
2.analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către magistraţii stagiari care au promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare în magistratură, de către magistraţii înscrişi la concursul de promovare în funcţii de execuţie şi de către cei care şi-au depus candidatura pentru promovarea în funcţii de conducere;
3.soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale a magistraţilor, constituite în condiţiile legii;
4.emit avizul conform pentru menţinerea în funcţie a magistraţilor sau, după caz, pentru reîncadrarea în funcţie a magistraţilor pensionaţi, până la împlinirea vârstei de 68 de ani;
5.iau măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte persoane privind conduita necorespunzătoare a magistraţilor.
Art. 31
(1)În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de art. 41 lit. b) din Legea nr. 317/2004, după expirarea termenelor de 30 de zile prevăzute de dispoziţiile art. 48 alin. (3), art. 51 alin. (3) şi ale art. 52 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, secretarul general al Consiliului înaintează candidaturile secţiei pentru judecători sau secţiei pentru procurori, după caz.
(2)În termen de 10 zile de la primire, secţia analizează dosarele şi întocmeşte un referat privind îndeplinirea condiţiilor legale de către candidaţi. După întocmirea referatului, dosarele se înaintează Plenului.
Art. 32
(1)Secţia pentru judecători sau secţia pentru procurori, după caz, soluţionează contestaţiile formulate de magistraţi împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare anuală a activităţii profesionale în termen de 30 de zile.
(2)În urma soluţionării contestaţiei, comisia poate hotărî menţinerea aceluiaşi calificativ sau acordarea unui calificativ superior.
(3)Hotărârea se comunică magistratului în termen de 5 zile.
(4)Hotărârea secţiei poate fi atacată cu contestaţie la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare.
(5)Hotărârea Plenului este definitivă şi irevocabilă.
(6)Hotărârea secţiei sau, după caz, a Plenului se transmite compartimentului competent al Consiliului, în vederea includerii sale în dosarul profesional al magistratului.
Art. 33
(1)În soluţionarea sesizărilor primite în temeiul art. 41 lit. e) din Legea nr. 317/2004, secţia pentru judecători sau, după caz, secţia pentru procurori poate dispune verificări prin intermediul Direcţiei inspecţiei judiciare, poate solicita colegiului de conducere al instanţei sau parchetului unde îşi desfăşoară activitatea magistratul comunicarea unui punct de vedere asupra aspectelor semnalate sau poate lua alte măsuri pentru verificarea sesizării.
(2)Rezultatul verificărilor se comunică autorului sesizării, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Art. 34
(1)Secţia pentru judecători a Consiliului încuviinţează percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a judecătorilor şi a magistraţilor-asistenţi.
(2)Secţia pentru procurori a Consiliului încuviinţează percheziţia, reţinerea sau arestarea preventivă a procurorilor.
(3)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), secţiile se pronunţă în termen de cel mult 3 zile de la sesizare.
(4)Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică în caz de infracţiune flagrantă.
Art. 35
(1)Consiliul îndeplineşte, prin secţiile sale, rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, pentru faptele prevăzute în art. 97 din Legea nr. 303/2004, precum şi pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă de către aceştia, dacă fapta nu constituie infracţiune.
(2)Secţia pentru judecători are rolul de instanţă disciplinară şi pentru magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. 36
(1)Acţiunea disciplinară se exercită de colegiile de conducere prevăzute de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.
(2)În cazul exercitării acţiunii disciplinare, la lucrările colegiilor de conducere nu participă judecătorii, judecătorii-inspectori sau, după caz, procurorii-inspectori şi magistratul împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară.
Art. 37
(1)În vederea exercitării acţiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării prealabile, care se dispune de titularul acestei acţiuni.
(2)Cercetarea prealabilă se efectuează de judecătorii desemnaţi de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii-inspectori din cadrul curţilor de apel ori, după caz, de procurorii-inspectori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Naţional Anticorupţie sau din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel.
(3)Cercetarea prealabilă se efectuează potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.
(4)În cazul abaterilor disciplinare săvârşite de judecătorii, judecătorii-inspectori sau procurorii-inspectori prevăzuţi la art. 46 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, cercetarea prealabilă se efectuează de judecătorii sau, după caz, procurorii desemnaţi de colegiul de conducere al instanţei ori al parchetului din care face parte judecătorul, judecătorul-inspector sau procurorul-inspector.
(5)După primirea rezultatului cercetării prealabile, titularul acţiunii disciplinare sesizează Consiliul, în vederea judecării acţiunii disciplinare.
(6)Acţiunea disciplinară se exercită în termen de 60 de zile de la data înregistrării actului de constatare a abaterii, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii abaterii.
Art. 38
(1)Îndată după primirea sesizării, preşedintele Consiliului stabileşte data la care va avea loc şedinţa secţiei pentru soluţionarea acţiunii disciplinare.
(2)Lucrările de secretariat vor fi asigurate de către Direcţia inspecţiei judiciare.
Art. 39
(1)În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului, citarea magistratului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară este obligatorie. Magistratul poate fi reprezentat de un alt magistrat sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.
(2)Reprezentarea titularului acţiunii disciplinare se realizează prin conducătorul instanţei sau al parchetului ori printr-un alt magistrat desemnat de colegiul de conducere.
(3)Părţile vor fi citate cu cel puţin 15 zile înaintea datei stabilite conform art. 38.
(4)Magistratul şi, după caz, reprezentantul sau avocatul său au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe în apărare.
(5)Secţia Consiliului va putea dispune, chiar din oficiu, administrarea oricăror probe necesare soluţionării acţiunii disciplinare.
Art. 40
(1)Membrii secţiei deliberează, în secret, asupra acţiunii disciplinare.
(2)Secţia Consiliului, în cazul în care constată că sesizarea este întemeiată, aplică una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege, în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de magistrat şi cu circumstanţele personale ale acestuia.
(3)Secţia se pronunţă printr-o hotărâre care va cuprinde, în principal, elementele prevăzute la art. 49 din Legea nr. 317/2004.
(4)Hotărârea va fi semnată de către magistratul care a prezidat lucrările secţiei, precum şi de către membrii secţiei care au participat la soluţionarea acţiunii disciplinare.
Art. 41
(1)Hotărârea secţiei Consiliului prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară se motivează şi se redactează în termen de cel mult 20 de zile de la pronunţare şi se comunică de îndată, în scris, magistratului şi titularului acţiunii disciplinare. Comunicarea hotărârii este asigurată de secretarul general al Consiliului.
(2)Împotriva hotărârii prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 9 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 9 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului şi magistratul sancţionat disciplinar.
(3)Recursul declarat împotriva hotărârii prevăzute la alin. (1) se depune la preşedintele Consiliului, care dispune înregistrarea acestuia şi transmiterea, împreună cu dosarul cauzei, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
(4)Recursul suspendă executarea hotărârii secţiei Consiliului de aplicare a sancţiunii disciplinare.
(5)Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (2) este irevocabilă.
Art. 42
(1)Hotărârile rămase irevocabile se comunică, prin grija secretarului general al Consiliului, titularului acţiunii disciplinare, precum şi Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului, în vederea luării măsurilor corespunzătoare, conform legii.
(2)În cazul în care s-a dispus excluderea din magistratură a unui judecător sau a unui procuror, hotărârea irevocabilă se transmite Preşedintelui României, în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.
Art. 43
(1)Procedura de soluţionare a contestaţiei prevăzute de art. 32, precum şi cea de soluţionare a acţiunii disciplinare se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă.
(2)Dispoziţiile art. 36-42 referitoare la soluţionarea acţiunii disciplinare se aplică şi în cazul soluţionării acţiunii formulate împotriva magistratului pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.
Art. 44
Secţiile Consiliului îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamente sau stabilite de Plen.