Art. 39. - Regulament din 2004 de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii

M.Of. 890

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 18 Mai 2005
Art. 39
(1)În procedura disciplinară în faţa secţiilor Consiliului, citarea magistratului împotriva căruia se exercită acţiunea disciplinară este obligatorie. Magistratul poate fi reprezentat de un alt magistrat sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat.
(2)Reprezentarea titularului acţiunii disciplinare se realizează prin conducătorul instanţei sau al parchetului ori printr-un alt magistrat desemnat de colegiul de conducere.
(3)Părţile vor fi citate cu cel puţin 15 zile înaintea datei stabilite conform art. 38.
(4)Magistratul şi, după caz, reprezentantul sau avocatul său au dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi pot solicita administrarea de probe în apărare.
(5)Secţia Consiliului va putea dispune, chiar din oficiu, administrarea oricăror probe necesare soluţionării acţiunii disciplinare.