Secţiunea 2 - Emiterea avizului tehnic de racordare - Regulament din 2003 privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public

M.Of. 559

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2003
SECŢIUNEA 2:Emiterea avizului tehnic de racordare
Art. 22
(1)În termen de 7 zile de la data înregistrării cererii pentru emiterea avizului tehnic de racordare, operatorul de reţea verifică documentaţia depusă.
(2)În cazul în care constată că documentaţia este incompletă, operatorul de reţea va comunica solicitantului în termenul prevăzut la alin. (1) necesitatea completării, indicând elementele şi piesele cu care aceasta trebuie făcută şi dând toate informaţiile necesare în acest scop.
(3)Documentaţia este considerată incompletă şi în cazul în care a fost necorespunzător întocmită, conţinând date contradictorii, planuri de situaţie neconcludente şi altele.
(4)Timpul necesar solicitantului pentru completarea documentaţiei se consideră suplimentar duratei reglementate de emitere a avizului tehnic de racordare.
Art. 23
Pentru emiterea avizului tehnic de racordare, operatorul de reţea are în vedere, după caz, următoarele:
a)capacitatea reţelei electrice;
b)posibilităţile de racordare;
c)soluţiile privind instalaţia de racordare în amplasamentul obiectivului solicitat de utilizator, din punct de vedere tehnic şi economic;
d)evaluarea modului de utilizare a capacităţii reţelelor electrice existente;
e)selectarea soluţiei optime din punct de vedere al ansamblului reţelei electrice;
f)identificarea unor necesităţi de întărire a reţelei electrice;
g)evaluarea costurilor în reţeaua electrică în urma racordării instalaţiilor solicitanţilor;
h)îndeplinirea condiţiilor de racordare;
i)respectarea prevederilor normelor în vigoare.
Art. 24
(1)Emiterea avizului tehnic de racordare pentru utilizatorii ce se racordează la reţelele electrice cu tensiunea de 110 kV sau mai mare, precum şi pentru grupurile generatoare dispecerizabile se face în maximum 90 de zile calendaristice de la înregistrarea de către operatorul de reţea a documentaţiei complete depuse de utilizator.
(2)Emiterea avizului tehnic de racordare la reţelele electrice de distribuţie de medie şi joasă tensiune se face în maximum 30 de zile calendaristice de la înregistrarea de către operatorul de distribuţie a documentaţiei complete depuse de utilizator.
(3)În situaţiile în care emiterea avizului tehnic de racordare de către operatorul de distribuţie se face cu consultarea operatorului de transport şi de sistem, termenul reglementat pentru emiterea avizului tehnic de racordare de către operatorul de distribuţie se prelungeşte până la primirea punctului de vedere al acestuia, dar nu cu mai mult de 30 de zile.
(4)Colaborarea dintre operatorul de distribuţie şi opera-torul de transport şi de sistem se face în conformitate cu procedura întocmită de operatorul de distribuţie în colaborare cu operatorul de transport şi de sistem şi aprobată de autoritatea competentă.
Art. 25
Operatorul de reţea are obligaţia de a comunica în scris solicitantului, în termenele prevăzute la art. 24, imposibilitatea de a emite avizul tehnic de racordare şi motivele justificate ale refuzului, în următoarele situaţii:
a)satisfacerea cererii utilizatorului ar conduce la încălcarea normelor în vigoare;
b)nu a fost respectat avizul de amplasament.
Art. 26
(1)Pentru avizele tehnice de racordare operatorul de reţea este obligat să întocmească un conţinut-cadru al acestora, în funcţie de categoria utilizatorilor.
(2)Conţinutul-cadru al avizelor tehnice de racordare va fi aprobat de către autoritatea competentă.
Art. 27
Avizul tehnic de racordare emis de către operatorul de reţea va conţine, după caz, următoarele:
a)puterea aprobată pentru racordare şi evoluţia acesteia;
b)descrierea soluţiei de racordare, care include precizarea privind punctul de racordare, punctul de delimitare şi lucrările ce trebuie efectuate pentru extinderea sau întărirea reţelei electrice impuse de realizarea sau modificarea instalaţiei de racordare respective;
c)condiţii specifice pentru racordare;
d)cerinţele operatorului de reţea privind instalaţiile de racordare ale utilizatorilor reţelelor electrice;
e)cerinţele de monitorizare şi reglaj, inclusiv interfaţa cu sistemele informatice de monitorizare, comandă şi achiziţie de date (SCADA) şi de telecomunicaţii;
f)date înregistrate care necesită verificarea în timpul funcţionării;
g)evaluarea costurilor care vor fi suportate de solicitant pentru realizarea racordării la reţeaua electrică;
h)nivelul de siguranţă al reţelei electrice în punctul de delimitare;
i)obligaţiile solicitantului legate de participarea sa la menţinerea siguranţei în funcţionare a Sistemului electro-energetic naţional (SEN) şi la restaurarea funcţionării SEN după o cădere totală sau parţială a acestuia;
j)cerinţe şi condiţii specifice pentru furnizarea de servicii tehnologice de sistem către operatorul de transport şi de sistem şi/sau operatorii de distribuţie;
k)cerinţe privind protecţiile şi automatizările la interfaţa cu reţeaua electrică;
l)condiţiile în care utilizatorul poate fi decuplat de la reţeaua electrică de către operatorul de reţea;
m)cerinţe pentru echipamentele principale de măsurare, control, protecţie şi automatizare din instalaţiile utilizatorului;
n)cerinţe privind structura şi locul de montare a echipamentelor de măsurare care servesc la stabilirea contravalorii serviciului de transport/distribuţie prestat de operatorul de reţea utilizatorului;
o)alte condiţii, în funcţie de cerinţele specifice solicitantului, posibilităţile oferite de caracteristicile şi starea reţelelor existente sau impuse de normele în vigoare la data emiterii avizului;
p)cerinţe pentru fazele de execuţie, recepţie, punere în funcţiune, precum şi pentru perioada de funcţionare a instalaţiei;
q)nominalizarea altor avize şi acorduri, după caz;
r)durata de valabilitate a avizului tehnic de racordare.
Art. 28
(1)Locul şi, după caz, numărul punctelor de delimitare se propun de către operatorul de reţea, se stabilesc de comun acord cu utilizatorul, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi se precizează în avizul tehnic de racordare.
(2)La stabilirea punctului de delimitare se vor avea în vedere:
a)tipul instalaţiei: de transport, de distribuţie, de utilizare şi altele;
b)limita de proprietate asupra terenurilor; instalaţiile operatorului de reţea nu se vor amplasa pe proprietatea utilizatorului;
c)probabilitatea de racordare a noi utilizatori la instalaţia de racordare.
(3)În cazul în care, din motive tehnice sau economice, delimitarea instalaţiilor nu poate fi făcută conform alin. (2) lit. b), la limita de proprietate, utilizatorul nu va emite pretenţii financiare legate de existenţa unor instalaţii realizate exclusiv în beneficiul lui şi amplasate pe proprietatea sa, dar care aparţin operatorului de reţea.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. c), primul utilizator va primi, din partea următorilor utilizatori racordaţi în primii 5 ani de la punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare, o compensaţie bănească. Valoarea acestei compensaţii va fi stabilită de operatorul de reţea, în baza unei metodologii aprobate de autoritatea competentă.
(5)Elementul fizic la care se stabileşte punctul de delimitare (borne, cleme, cordoane şi altele) trebuie să permită realizarea separării instalaţiilor care aparţin operatorului de reţea de cele ale utilizatorului.
(6)Pentru blocurile de locuinţe nou-construite punctele de delimitare vor fi la bornele de ieşire din contoare, montate centralizat, la parter sau pe palier.
(7)Punctul de delimitare va fi stabilit astfel încât instalaţiile pentru racordarea utilizatorilor permanenţi, amplasate pe domeniul public, să fie deţinute exclusiv de către operatorul de reţea.
Art. 29
(1)Pentru utilizatorii permanenţi perioada de valabilitate a avizului tehnic de racordare este de minimum 25 de ani de la data emiterii.
(2)Pentru utilizatorii temporari perioada de valabilitate este perioada care a fost specificată în avizul tehnic de racordare.
Art. 30
Avizul tehnic de racordare emis îşi încetează valabilitatea în următoarele situaţii:
a)expiră perioada pentru care a fost emis;
b)se modifică datele utilizatorului (energetice, de identitate sau de patrimoniu) care au stat la baza emiterii lui;
c)avizele organelor abilitate, emise ulterior emiterii avizului tehnic de racordare, respectiv autorizaţia de construire pentru obiectivul utilizatorului, impun schimbarea soluţiei de racordare la reţeaua electrică;
d)în termen de 18 luni de la emitere, pentru utilizatorii ce se racordează la reţelele electrice cu tensiunea de 110 kV sau mai mare şi pentru grupurile generatoare dispecerizabile, respectiv 12 luni de la emitere, pentru utilizatorii racordaţi la reţelele electrice de distribuţie de medie şi joasă tensiune, dacă nu a fost achitat tariful de racordare şi încheiat contractul de racordare sau formele de angajare a executării lucrărilor din aval de punctul de delimitare, necesare pentru racordarea la reţeaua electrică.
Art. 31
Eventualele contestaţii ale avizelor tehnice de racordare emise pentru puteri până la 100 kW inclusiv se rezolvă de către organele ierarhice ale emitentului, iar cele ale avizelor tehnice de racordare emise pentru puteri mai mari de 100 kW se rezolvă de către autoritatea competentă.