Art. 16. - Regulament din 2003 de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti

M.Of. 56

În vigoare
Versiune de la: 29 Mai 2023
Art. 16
(1)Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului naţional.
(2)Membrii consiliului de administraţie care s-au abţinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul naţional nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi dacă au anunţat în scris despre aceasta Secretariatul General al Guvernului.

(3)Membrii consiliului de administraţie care nu respectă prevederile art. 9 alin. (3) şi (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului naţional ca urmare a acestui fapt.