Secţiunea 5 - Desfăşurarea şedinţelor Senatului - Regulament din 1993 Regulamentul Senatului - Republicare

M.Of. 58

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Decembrie 2004
Secţiunea 5:Desfăşurarea şedinţelor Senatului
Art. 105
Şedinţele Senatului sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea preşedintelui sau a cel puţin 20 de senatori, se hotărăşte, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, ca acestea să fie secrete.
Art. 106
(1)Deputaţii, în calitate de iniţiatori ai propunerilor legislative aflate pe ordinea de zi, precum şi membrii Guvernului sau reprezentanţii acestora au acces la lucrările Senatului. Dacă li se solicită participarea, prezenţa membrilor Guvernului este obligatorie.

(2)La şedinţele publice ale Senatului pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai presei, radioului şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitaţiei semnate de secretarul general al Senatului, în condiţiile stabilite de Biroul permanent. Cetăţenii pot asista la lucrările Senatului pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în spaţiul destinat publicului.
(3)Persoanele care asistă la şedinţă trebuie să păstreze liniştea şi să se abţină de la orice manifestare de aprobare sau dezaprobare, în caz contrar putând fi evacuate din sală.
Art. 107
(1)Senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Senatului. Prezenţa este urmărită de un secretar al Biroului permanent al Senatului.
(2)Senatorul care nu poate lua parte la şedinţă din motive independente de voinţa sa va anunţa Biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe.
(3)Senatorilor absenţi nemotivat de la activităţile Senatului li se vor reţine din indemnizaţia lunară cota-parte corespunzătoare absenţei, precum şi diurna de deplasare corespunzătoare zilelor de absenţe. Reţinerea se va face pe baza evidenţei întocmite de departamentul de specialitate al serviciilor Senatului, avizată de secretarul Biroului permanent, însărcinat cu această atribuţie.

Art. 108
Senatul îşi desfăşoară activitatea în plen, pe comisii şi pe grupuri parlamentare, conform programului de activitate propus de Biroul permanent şi aprobat de Senat.
Art. 109
(1)Şedinţa Senatului este deschisă de preşedinte sau de vicepreşedintele care îl înlocuieşte.
(2)Preşedintele este asistat de 2 secretari.
(3)Înainte de începerea dezbaterilor preşedintele de şedinţă anunţă dacă este întrunit cvorumul, ordinea de zi şi programul de activitate.
Art. 110
(1)Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni simple şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa majorităţii senatorilor.
(2)Înainte de votare liderii grupurilor parlamentare pot cere preşedintelui Senatului verificarea întrunirii cvorumului de şedinţa.
(3)În cazul în care cvorumul legal de şedinţă nu este întrunit, preşedintele Senatului suspendă şedinţa şi anunţă ziua şi ora de reluare a lucrărilor.

Art. 111
Preşedintele Senatului conduce dezbaterile, veghează la respectarea regulamentului şi la menţinerea ordinii în sala de şedinţe.
Art. 112
(1)Înainte de începerea dezbaterilor generale secretarii întocmesc lista cuprinzând senatorii care se înscriu la cuvânt.
(2)Senatorii iau cuvântul în ordinea înscrierii în listă, cu încuviinţarea preşedintelui Senatului.
(3)Reprezentanţilor Guvernului li se poate da cuvântul în orice fază a dezbaterii şi ori de câte ori solicită acest lucru. Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii comisiilor sesizate pentru raport de fond.
Art. 113
Persoanele care iau cuvântul în Senat vorbesc numai de la tribuna acestuia sau de la microfoanele special instalate; nici o persoană nu poate lua cuvântul decât dacă îi este dat de preşedinte.
Art. 114
Preşedintele are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt în funcţie de subiectul dezbaterilor sau să propună Senatului sistarea discuţiilor.
Art. 115
(1)Preşedintele Senatului va da cuvântul oricând unui senator pentru a răspunde într-o chestiune de ordin personal, limitând timpul acordat în acest scop.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care se cere cuvântul în probleme privitoare la regulament.
Art. 116
(1)Preşedintele, un grup parlamentar sau cel puţin 20 de senatori pot cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia Senatului.
(2)Propunerea de încheiere a dezbaterii se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
Art. 117
(1)Senatorii şi celelalte persoane care iau cuvântul sunt obligaţi să se refere exclusiv la chestiunea în dezbatere pentru care s-au înscris la cuvânt şi să respecte regulile deontologiei parlamentare. În caz contrar, preşedintele le atrage atenţia şi, dacă nu se conformează, le retrage cuvântul.

(2)Nu se admite dialogul între vorbitori şi celelalte persoane aflate în sală.
Art. 118
Preşedintele cheamă la ordine pe senatorii care tulbură dezbaterile. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate dispune evacuarea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor Senatului.
Art. 119
(1)Dezbaterile din şedinţele Senatului se înregistrează pe bandă magnetică şi se stenografiază.
(2)Stenogramele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, cu excepţia celor privitoare la şedinţele secrete.
(3)Senatorii au dreptul să verifice exactitatea stenogramei prin confruntarea ei cu banda magnetică, în cel mult 3 zile de la data şedinţei, înainte de publicarea stenogramei în Monitorul Oficial al României.