Secţiunea 3 - Acordarea autorizaţiilor de transport - Regulament-Cadru din 2007 de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane
M.Of. 756
În vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA 3:Acordarea autorizaţiilor de transport
Art. 12
Primarul/Primarul general al municipiului Bucureşti sau Consiliul director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz, emite dispoziţia/decizia corespunzătoare de acordare/respingere a autorizaţiei de transport, în termen de maximum 10 zile de la primirea raportului de specialitate.Art. 13
Dispoziţia/Decizia de acordare a autorizaţiei de transport emisă de primar/primarul general al municipiului Bucureşti sau Consiliul director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz, se transmite solicitantului în maximum 5 zile de la data emiterii, însoţită de:
a)autorizaţia de transport, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 5;
b)condiţiile asociate autorizaţiei, care constituie parte integrantă a acesteia.
Art. 14
(1)În cazul în care autoritatea de autorizare propune respingerea acordării autorizaţiei de transport, se transmit solicitantului:
a)dispoziţia/decizia emisă de primar/primarul general al municipiului Bucureşti sau Consiliul director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz, privind respingerea cererii de acordare a autorizaţiei de transport;
a)dispoziţia/decizia emisă de primar/primarul general al municipiului Bucureşti sau Consiliul director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz, privind respingerea cererii de acordare a autorizaţiei de transport;b)motivele refuzului de acordare a autorizaţiei de transport.
(2)În cazul refuzului de acordare a autorizaţiei de transport, solicitantul poate depune o nouă documentaţie de autorizare, după 6 luni de la data emiterii dispoziţiei prin care s-a respins acordarea autorizaţiei de transport.
Art. 15
Dispoziţia/Decizia emisă de primar/primarul general al municipiului Bucureşti sau Consiliul director al asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, după caz, prin care se acordă sau se respinge acordarea autorizaţiei de transport poate fi atacată de persoanele interesate la instanţa competentă, în condiţiile prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Art. 16
(1)Condiţiile asociate autorizaţiei pentru titularii de autorizaţie trebuie să conţină cel puţin:
b)obiectul autorizaţiei, respectiv serviciul de transport persoane pentru care se acordă autorizaţia;
a)denumirea titularului autorizaţiei de transport;
b)obiectul autorizaţiei, respectiv serviciul de transport persoane pentru care se acordă autorizaţia;c)perioada de valabilitate a autorizaţiei de transport;
d)drepturile titularului de autorizaţie;
e)obligaţiile titularului de autorizaţie;
f)obligaţia de a transmite la solicitarea autorităţii de autorizare date reale şi complete privind serviciul autorizat;
g)condiţii privind suspendarea autorizaţiei de transport;
h)condiţii privind retragerea autorizaţiei de transport;
i)cazurile în care autoritatea de autorizare este îndreptăţită să aplice sancţiuni titularului de autorizaţie.
(2)[textul din Art. 16, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 3 a fost abrogat la 13-mai-2019 de Art. I, punctul 24. din Ordinul 133/2019]
Art. 17
Condiţiile asociate autorizaţiei fac parte integrantă din autorizaţie şi sunt anexă la aceasta.
Art. 18
(1)Autorizaţiile de transport se înregistrează într-un registru unic în care înscrierea se face în ordinea emiterii lor.
(2)Numărul autorizaţiei de transport este numărul de ordine din acest registru.
(3)Autorizaţia de transport se eliberează în două exemplare, dintre care un exemplar este transmis titularului, iar celălalt se păstrează la autoritatea de autorizare.
Art. 19
(1)Pentru eliberarea autorizaţiei, A.N.R.S.C. percepe un tarif de acordare a autorizaţiei de:
a)3.884 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale cu peste 300.000 de locuitori;
b)1.960 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale având între 50.000 şi 300.000 de locuitori inclusiv;
c)988 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale având între 10.000 şi 50.000 de locuitori inclusiv;
d)414 lei pentru unităţi administrativ-teritoriale având până la 10.000 de locuitori inclusiv.Art. 20
(1)Durata de valabilitate a autorizaţiei de transport este de 5 ani.
(2)Autorizaţiile de transport intră în vigoare de la data eliberării lor.
Art. 21
La expirarea valabilităţii autorizaţiei de transport titularul poate solicita prelungirea acesteia, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.