Art. 5. - Regulament-Cadru din 2007 de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane
M.Of. 756
În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 5
Autoritatea de autorizare nu eliberează autorizaţii de transport dacă solicitantul se află în una dintre următoarele situaţii:
a)nu are în obiectul de activitate serviciul de transport respectiv;
b)face obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară, lichidare sau faliment;
c)documentaţia prezentată pentru acordarea autorizaţiei de transport este incompletă;
d)managerul de transport a săvârşit fapte penale privind infracţiuni de natură comercială, de nerespectare a condiţiilor de plată a personalului, precum şi de încălcare a prevederilor legale privind efectuarea transporturilor, menţionate în certificatul de cazier judiciar;
e)mijloacele de transport cu care doreşte să presteze serviciul de transport public local nu sunt sau nu vor fi deţinute în proprietate ori în baza unui contract de leasing;
f)nu deţine baza materială în proprietate sau în baza unui contract de închiriere, care să asigure parcarea tuturor vehiculelor cu care se execută serviciul respectiv;
g)furnizează informaţii neconforme cu realitatea în documentele prezentate pentru acordarea autorizaţiei.