Art. 37. - Regulament-Cadru din 2007 de acordare a autorizaţiilor de transport în domeniul serviciilor publice de transport local de persoane

M.Of. 756

În vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2025
Art. 37
Autoritatea de autorizare propune retragerea autorizaţiei de transport în baza constatărilor efectuate din proprie iniţiativă sau ca urmare a unor sesizări făcute de părţi interesate, în următoarele situaţii:
a)în cazurile specificate în condiţiile asociate autorizaţiei;
b)în cazul când titularul autorizaţiei nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile care au stat la baza acordării acesteia;
c)în cazul când titularul autorizaţiei a furnizat documente conţinând informaţii eronate cu ocazia solicitării de acordare a autorizaţiei de transport;
d)în cazul unor abateri care au afectat grav viaţa şi sănătatea publică, siguranţa circulaţiei sau protecţia mediului;
e)la expirarea termenului de suspendare a autorizaţiei de transport, dacă situaţia creată nu s-a normalizat;
f)în cazul nerespectării unor măsuri de conformare dispuse de autoritatea de autorizare în perioada de suspendare;
g)în cazul refuzului titularului de autorizaţie de a se supune controlului sau de a pune la dispoziţia autorităţii de autorizare datele şi informaţiile solicitate în timpul desfăşurării acţiunii de control;
h)în cazul reorganizării judiciare sau al falimentului;
i)în alte cazuri prevăzute în prezentul regulament.