Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Regulament-Cadru din 2007 al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
M.Of. 324 bis
În vigoare Versiune de la: 15 Mai 2007
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 58
Serviciul de alimentare cu apă se află sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţii administraţiei publice locale, se prestează prin exploatarea unei infrastructuri tehnico-edilitare specifice, are drept scop asigurarea alimentării cu apă pentru toţi utilizatorii şi cuprinde activităţile de captare, tratare, transport, înmagazinare şi distribuţie.
Art. 59
Serviciul de alimentare cu apă se realizează pentru satisfacerea următoarelor necesităţi:
a)consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti zilnice ale populaţiei;
b)consumul industrial care utilizează apă ca materie primă, înglobându-se în produsul finit ca apă de răcire sau agent termic, ca mijloc de spălare şi sortare etc.;
c)consum pentru nevoi zootehnice;
d)consum pentru nevoi publice, asigurându-se spălatul şi stropitul străzilor şi a spaţiilor verzi, funcţionarea fântânilor publice şi ornamentale etc.;
e)consum pentru combaterea incendiilor;
f)consum tehnologic pentru sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare la spălatul reţelelor de apă şi de canalizare, filtrelor, decantoarelor, dezintegratoarelor, pregătirea soluţiilor de reactivi chimici etc.
Art. 60
În vederea unei evidenţe mai uşoare şi a creării premiselor luării unor decizii corecte şi în timp real, este necesară preocuparea pentru crearea unei baze de date în format electronic, structurată pe următoarele domenii:
a)date constructive;
b)date tehnologice;
c)date de cost;
d)date asupra reparaţiilor etc.
Art. 61
Baza de date trebuie să conţină următoarele caracteristici constructive şi tehnologice:
a)material;
b)dimensiuni;
c)adâncime de pozare;
d)anul realizării;
e)poziţia şi mărimea branşamentelor, hidranţilor, vanelor;
f)reparaţiile executate;
g)presiunea de lucru;
h)presiunea maximă în sistem;
i)presiunea de încercare;
j)viteza apei;
k)secţiunea de control al calităţii apei etc.
Art. 62
Datele legate de elementele conductelor trebuie să poată fi apelate uşor, în vederea introducerii într-un model de calcul/verificare a reţelei, iar pentru toate elementele importante (capetele de tronson, schimbare diametru/material, vane etc.) vor fi date şi coordonatele tridimensionale.