Capitolul 1 - REGLEMENTĂRI PRIVIND CONTABILITATEA ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT - Reglementari din 2001 CONTABILE armonizate cu Directiva Comunitatilor Economice Europene nr. 86/635/CEE si cu Standardele Internationale de Contabilitate aplicabile institutiilor de credit
M.Of. 694
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 1:REGLEMENTĂRI PRIVIND CONTABILITATEA ŞI SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT
SECŢIUNEA 1:CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR DE CREDIT
Subsectiunea 1:Moneda
1.1.Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută. Pentru necesităţile proprii de informare, instituţiile de credit pot opta pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi într-o monedă stabilă (EURO, USD) etc.
Subsectiunea 2:Obligativitatea organizării şi ţinerii contabilităţii
1.2.Răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii, în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, revine administratorului sau altei persoane care are obligaţia gestionării instituţiei de credit.
În acest scop, persoanele prevăzute la alineatul precedent trebuie să asigure, potrivit legii, condiţiile necesare pentru: întocmirea documentelor justificative privind operaţiile economice; organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii; organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, precum şi valorificarea rezultatelor acesteia; respectarea regulilor de întocmire a situaţiilor financiare, publicarea şi depunerea la termen a acestora la organele în drept; păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi situaţiilor financiare şi organizarea contabilităţii de gestiune adaptată la specificul instituţiei de credit.
1.3.Potrivit prevederilor art. 6 alin.(1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi celorlalte prevederi legale referitoare la întocmirea şi utilizarea formularelor privind activitatea financfără şi contabilă, orice operaţiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Documentele justificative cuprind, de regulă, următoarele elemente principale:
a)denumirea documentului;
b)denumirea şi sediul instituţiei de credit care întocmeşte documentul;
c)numărul şi data întocmirii acestuia;
d)menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economice (când este cazul);
e)conţinutul operaţiunii economice şi, dacă este cazul, temeiul legal al efectuării acesteia;
f)datele cantitative şi valorice aferente operaţiunii efectuate;
g)numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, după caz;
h)alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor efectuate.
Subsectiunea 3:Păstrarea registrelor şi a documentelor justificative
1.4.Potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează, timp de 10 ani, în arhiva instituţiilor de credit, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani.
Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative se păstrează în arhivă, de regulă, în forma lor originală, grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi în ordine cronologică, în cadrul exerciţiului financiar la care acestea se referă. Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure păstrarea şi consultarea acestora în termenele prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare, potrivit reglementărilor emise în acest scop.
Responsabilitatea de a reconstitui documentele contabile, în cazurile prevăzute la alineatul precedent, revine administratorilor instituţiei de credit sau altei persoane care are obligaţia gestionării instituţiei de credit.
Documentele contabile reconstituite vor purta menţiunea "Reconstituit".
______________
* Aceste prevederi sunt cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financfără şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, în ordinele ministrului finanţelor date în aplicarea acesteia, precum şi în Normele metodologice de întocmire şi utilizare a formularelor tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financfără şi contabilă, precum şi a modelelor acestora, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 425/1998.
SECŢIUNEA 2a:EXERCIŢIUL FINANCIAR
Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării, respectiv înmatriculării, potrivit legii, la registrul comerţului.
SECŢIUNEA 3:SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT
3.1.Fiecare instituţie de credit are obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale.
3.2.Situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit trebuie să cuprindă:
a)bilanţul;
b)contul de profit şi pierdere;
c)situaţia modificărilor capitalului propriu;
d)situaţia fluxurilor de trezorerie;
e)politici contabile şi note explicative.
3.3.Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei, modificărilor capitalului propriu şi fluxurilor de trezorerie ale instituţiei de credit pentru respectivul exerciţiu financiar.
3.4.Situaţiile financiare anuale trebuie să respecte prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale prezentelor reglementări, ale Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, şi ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate.
În cazul în care situaţiile financiare anuale respectă în totalitate prevederile prezentelor reglementări, dar nu respectă în totalitate prevederile Standardelor Internaţionale de Contabilitate (de exemplu: prevederi referitoare la inflaţie şi/sau consolidare), raportul de audit trebuie să facă referiri concrete la aceste aspecte.
3.5.Dacă nu există nici un Standard Internaţional de Contabilitate relevant, administratorii instituţiei de credit vor elabora politici contabile în acord cu "Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare", prevăzut de Standardele de Contabilitate Internaţionale, şi se vor asigura că situaţiile financiare anuale fumizează informaţii care să fie:
a)relevante pentru nevoile utilizatorilor de luare a deciziilor; şi
b)credibile în sensul că:
(i)reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financfără a instituţiei de credit;
(ii) reflectă substanţa economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu doar forma juridică;
(iii) sunt neutre, adică nepărtinitoare;
(iv) sunt prudente;
(v)sunt complete sub toate aspectele semnificative.
3.6.Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, va fi aplicată împreună cu:
- Reglementările contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit;
- Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare prevăzut de Standardele Internaţionale de Contabilitate;
- Standardele Internaţionale de Contabilitate.
3.7.La elaborarea prezentelor reglementări contabile aplicabile instituţiilor de credit s-a avut în vedere asigurarea conformităţii cu prevederile Directivei Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE, cu cele ale Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, şi cu cele ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate.
În situaţiile în care tratamentul contabil prevăzut de Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE este diferit de cel cuprins în Standardele Internaţionale de Contabilitate, pe perioada de implementare a programului de dezvoltare a sistemului de contabilitate, instituţiile de credit vor aplica prevederile Directivei Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE.
3.8.Dacă în împrejurări speciale ce privesc o instituţie de credit, respectarea uneia din prevederile prezentelor reglementări, ale Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, prevăzut de Standardele Internaţionale de Contabilitate, şi ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate nu răspunde cerinţei de a prezenta o imagine fidelă, administratorii instituţiei de credit se pot abate de la cerinţele acestora atât cât este necesar pentru a prezenta o imagine fidelă. În acest caz, instituţia de credit trebuie să prezinte în notele explicative următoarele aspecte:
a)faptul că administratorii au ajuns la concluzia că situaţiile financiare anuale prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei, fluxurilor de trezorerie şi a modificărilor capitalului propriu;
b)menţiunea că instituţia de credit a respectat sub toate aspectele semnificative prevederile prezentelor reglementări contabile, ale Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, prevăzut de Standardele Internaţionale de Contabilitate, şi ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate, cu excepţia abaterilor de la o anumită cerinţă a acestora, în vederea obţinerii unei imagini fidele;
c)prevederea sau standardul de la care s-a iacut abatere, natura acesteia, tratamentul contabil solicitat de reglementări sau de standarde şi motivul pentru care tratamentul prevăzut de reglementări sau de standarde a fost considerat necorespunzător în împrejurările respective, precum şi tratamentul adoptat;
d)impactul financiar al abaterilor asupra capitalurilor proprii, profitului net sau pierderii nete a instituţiei de credit, activelor, datoriilor şi asupra fluxurilor de trezorerie ale instituţiei de credit, pentru fiecare dintre exerciţiile financiare prezentate.
SECŢIUNEA 4:FORMA, ŞI CONŢINUTUL SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIILOR DE CREDIT
Subsectiunea 1:Aspecte generale
4.1.Potrivit prevederilor acestor reglementări:
a)Bilanţul trebuie să prezinte cel puţin posturile enumerate în formatul de bilanţ prezentat la pct. 4.10;
b)Contul de profit şi pierdere trebuie să prezinte cel puţin elementele enumerate în formatul de cont de profit şi pierdere prezentat la pct. 4.58;
c)Situaţia fluxurilor de trezorerie va prezenta informaţiile cerute de IAS 7;
d)Situaţia modificărilor capitalului propriu va prezenta informaţiile cerute de Standardele Internaţionale de Contabilitate.
4.2.Fiecare element obligatoriu prezentat în situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit conform pct. 4.1 poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat, dacă această detaliere concură la prezentarea unei informaţii mai elocvente pentru utilizatorii de informaţii.
4.3.Bilanţul unei instituţii de credit şi contul de profit şi pierdere al acesteia pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuială, care nu este prevăzut în formatul adoptat.
4.4.Structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, în special în ceea ce priveşte formatul obligatoriu, nu poate fi modificată de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale se admit derogări de la această regulă. Orice derogare trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o.
4.5.Elementele din bilanţ şi contul de profit şi pierdere indicate cu litere mici pot fi combinate într-un singur element în situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit dacă:
a)valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea poziţiei financiare şi a performanţei instituţiei de credit pentru exerciţiul financiar respectiv,
Sau
b)cumularea îmbunătăţeşte claritatea prezentării; valorile individuale ale oricăror elemente combinate în acest fel vor fi prezentate în notele explicative.
4.6.În notele explicative trebuie să se prezinte separat repartizarea profitului net pe destinaţii, respectiv:
a)dividendele propuse spre a fi plătite. În conformitate cu prevederile IAS 10, dacă aceste dividende sunt propuse sau declarate după data bilanţului, instituţia de credit nu trebuie să le recunoască ca datorie la data bilanţului;
b)sumele repartizate la rezerve;
c)sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi;
d)alte repartizări.
4.7.Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanţul sau în contul de profit şi pierdere al unei instituţii de credit, valoarea corespunzătoare pentru exerciţiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloană separată.
4.8.În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent înscrise în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea. Rezultatele retratării, motivele pentru care a fost făcută şi modalitatea de efectuare a acesteia trebuie prezentate în notele explicative.
4.9.Nu se vor menţine în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere acele elemente (posturi) pentru care nu există valori atât în exerciţiul financiar curent, cât şi în cel precedent.
Subsectiunea 2:Formatul cerut pentru bilanţ şi contul de profit şi pierdere
4.10.Formatul cerut pentru bilanţ este următorul:
Bilanţ
Activ
1.Casa, disponibilităţi la bănci centrale
2.Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale
(a)Efecte publice şi valori asimilate
(b)Alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale
3.Creanţe asupra instituţiilor de credit
(a)la vedere
(b)alte creanţe
4.Creanţe asupra clientelei
5.Obligaţiuni, şi alte titluri cu venit fix
(a)emise de organisme publice
(b)emise de alţi emitenţi, din care:
- obligaţiuni proprii
6.Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil
7.Participaţii, din care:
- participaţii la instituţii de credit
8.Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, din care:
- părţi în cadrul instituţiilor de credit
9.Imobilizări necorporale, din care:
- cheltuieli de constituire
- fondul comercial, în măsura în care a fost achiziţionat cu titlu oneros
10.Imobilizări corporale, din care:
- terenuri şi clădiri utilizate în scopul desfăşurării activităţilor proprii
11.Capital subscris nevărsat
12.Acţiuni şi părţi proprii
13.Alte active
14.Cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate
Total activ
Pasiv
1.Datorii privind instituţiile de credit
(a)la vedere
(b)la termen
2.Datorii privind clientela
(a)depozite, din care:
- la vedere
- la termen
(b)alte datorii, din care:
- la vedere
- la termen
3.Datorii constituite prin titluri
(a)titluri de piaţă interbancară, obligaţiuni, titluri de creanţă negociabile în circulaţie
(b)alte titluri
4.Alte pasive
5.Venituri înregistrate în avans şi datorii angajate
6.Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, din care:
(a)provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
(b)alte provizioane
7.Datorii subordonate
8.Capital social subscris
9.Prime legate de capital
10.Rezerve
11.Rezerve din reevaluare
12.Rezultatul reportat
13.Rezultatul exerciţiului financiar
Total pasiv
Elemente în afara bilanţului
1.Datorii contingente, din care
- acceptări şi andosări
- garanţii şi active gajate
2.Angajamente, din care:
- angajamente aferente tranzacţiilor de vânzare cu posibilitate de răscumpărare
Reglementări referitoare la bilanţ
4.11.Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ şi de pasiv ale instituţiei de credit la încheierea exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.
Bilanţul cuprinde toate elementele de activ şi de pasiv grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv, natură, provenienţă şi exigibilitate.
4.12.În cazul în care un element de activ sau o datorie este în relaţie cu mai mult de un alt element bilanţier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată fie sub elementul la care apare, fie în notele explicative, dacă prezentarea este esenţială pentru înţelegerea situaţiilor financiare anuale.
4.13.Acţiunile şi părţile proprii, precum şi acţiunile deţinute în filiale vor fi prezentate distinct la posturile prevăzute pentru acestea.
4.14.Toate angajamentele sub forma garanţiilor, girurilor şi ipotecilor de orice fel, în cazul în care nu îndeplinesc condiţiile pentru a fi recunoscute în bilanţ ca active sau datorii, trebuie să fie prezentate în mod clar în notele explicative. Pentru orice garanţie semnificativă care a fost constituită trebuie făcută o prezentare detaliată, făcându-se totodată distincţie atât între diferitele tipuri de garanţii recunoscute de legislaţia română, cât şi între acestea şi tipurile de garanţii pe care legislaţia română nu le recunoaşte. Dacă angajamentele menţionate mai sus există faţă de societăţi din cadrul grupului, se va face o prezentare separată.
4.15.Cu excepţia situaţiilor menţionate la pct. 4.5, pentru fiecare element de activ reprezentând active imobilizate care se prezintă în cadrul posturilor 5, 6, 7, 8, 9 şi 10 trebuie furnizate următoarele informaţii în notele explicative:
a)valorile corespunzătoare care privesc acest element, la începutul şi la încheierea exerciţiului financiar;
b)mişcările privind acest element ocazionate de:
(i)modificarea valorii (inclusiv reevaluări) în cursul exerciţiului, conform regulilor şi metodelor menţionate la pct. 5.37 şi respectiv la pct. 5.39;
(ii) intrări de active în timpul exerciţiului financiar;
(iii) ieşiri de active în timpul exerciţiului respectiv; şi
(iv) transferurile de active către şi din acel post bilanţier, efectuate în timpul exerciţiului.
4.16.Valorile prezentate conform pct. 4.15 lit. a) se vor determina pe baza:
a)costului de achiziţie sau costului de producţie; sau
b)regulilor şi metodelor menţionate la pct. 5.37 şi 5.39 fără a se ţine seama de amortizare şi de provizioanele pentru depreciere, după caz.
4.17.Pentru fiecare element de activ imobilizat se va prezenta, în condiţiile pct. 4.15:
a)valoarea amortizării cumulate şi a provizioanelor pentru depreciere la începutul şi la sfârşitul exerciţiului;
b)valoarea amortizării şi a provizioanelor pentru depreciere care privesc exerciţiul financiar respectiv;
c)valoarea ajustărilor efectuate cu privire la amortizări şi provizioane pentru depreciere în cursul exerciţiului, ca urmare a ieşirii de active imobilizate;
d)valoarea ajustărilor efectuate asupra amortizării şi provizioanelor pentru depreciere care privesc exerciţiile anterioare.
4.18.În cazul în care în primul exerciţiu financiar de aplicare a acestor reglementări, costul de achiziţie sau costul de producţie
al unui activ nu este cunoscut şi nu există informaţii privind preţurile sau cheltuielile necesare pentru determinarea lui sau în cazul în care astfel de informaţii nu pot fi obţinute fără cheltuieli sau întârzieri nejustificate, costul de achiziţie sau costul de producţie va fi reprezentat, pentru respectarea pct. 5.16 - 5.27, de valoarea justă atribuită activului. Această situaţie va fi prezentată la începutul exerciţiului financiar.
4.19.În cazul în care se aplică prevederile pct. 5.39, mişcările elementelor reprezentând active imobilizate la care se referă pct. 4.15 lit. b) se vor prezenta, ţinându-se seama de valoarea rezultată din reevaluare.
4.20.Drepturile asupra imobilizărilor şi alte drepturi similare, aşa cum sunt ele definite prin lege, vor fi prezentate la elementele bilanţiere corespunzătoare.
4.21.Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care se referă la un exerciţiu ulterior, precum şi veniturile care se înregistrează în exerciţiul financiar în care au apărut, fără a se ţine seama de momentul efectiv al încasării acestora, se vor prezenta la " Cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate". Acest element se va prezenta în bilanţ la elementul de Activ 14.
Atunci când orice valoare prezentată în cadrul elementului de Activ 14 - Cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate este semnificativă, în notele explicative trebuie prezentate particularităţile fiecărei categorii de cheltuieli înregistrate în avans şi venituri angajate, precum şi explicaţii privind natura şi valoarea acestora.
4.22.Veniturile recunoscute înainte de data încheierii exerciţiului, dar care se referă la un exerciţiu financiar ulterior, precum şi cheltuielile care se înregistrează în exerciţiul financiar în care au apărut, fără a se ţine seama de momentul efectiv al plăţii acestora, se vor prezenta la "Venituri înregistrate în avans şi datorii angajate". Acest element se va prezenta în bilanţ la elementul de Pasiv 5.
Atunci când orice valoare prezentată în cadrul elementului de Pasiv 5 - Venituri înregistrate în avans şi datorii angajate este semnificativă, în notele explicative trebuie prezentate particularităţile fiecărei categorii de venituri înregistrate în avans şi datorii angajate, precum şi explicaţii privind natura şi valoarea acestora.
4.23.Un provizion va fi recunoscut numai în momentul în care:
a)o instituţie de credit are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
b)este probabil ca o ieşire de resurse care să afecteze beneficiile economice să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi
c)poate fi realizată o bună estimare a valorii obligaţiei.
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu trebuie recunoscut un provizion.
4.24.Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor elementelor de activ, iar suma lor trebuie corelată strict cu riscurile şi cheltuielile previzibile.
4.25.Provizioanele care figurează în bilanţ la postul 6 (b) "alte provizioane" trebuie prezentate în notele explicative în măsura în care acestea sunt semnificative.
Subsectiunea 21:Activ: Elementul 1- Casa, disponibilităţi la bănci centrale
4.26.Acest element cuprinde:
- numerarul aflat în casieria băncii, bancnote şi monede româneşti şi străine care au curs legal;
- cecuri de călătorie cumpărate şi neremise spre încasare emitenţilor;
- soldurile conturilor de disponibilităţi la băncile centrale şi instituţiile de emisiune din România şi/sau din ţările unde instituţia de credit este implantată. Aceste solduri trebuie să fie disponibile cu promptitudine în orice moment. Celelalte creanţe privind aceste instituţii trebuie prezentate la "Creanţe asupra instituţiilor de credit" (elementul de Activ 3).
Subsectiunea 22:Activ: Elementul 2 - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale
4.27.Acest element trebuie să cuprindă, la lit. (a), certificatele de trezorerie şi titlurile de creanţă asupra organismelor publice, emise în România, precum şi instrumente de aceeaşi natură emise în străinătate, în situaţiile în care sunt acceptate pentru refinanţare de banca centrală a ţării sau ţărilor în care este implantată instituţia de credit. Acele titluri de creanţă emise de organismele publice care nu îndeplinesc condiţiile de mai sus trebuie prezentate la subelementul 5 (a) de Activ.
4.28.Acest element trebuie să cuprindă, la lit. (b), titluri acceptate pentru refinanţare de banca centrală a ţării sau ţărilor în care este implantată instituţia de credit, cum ar fi titlurile deţinute în portofoliu, care au fost achiziţionate de la instituţii de credit sau de la clientelă, în cazul în care sunt acceptate, conform legislaţiei naţionale, pentru refinanţare de banca centrală a ţării sau ţărilor în care este implantată instituţia de credit.
Subsectiunea 23:Activ: Elementul 3 - Creanţe asupra instituţiilor de credit
4.29.Acest element cuprinde ansamblul creanţelor, inclusiv creanţele subordonate generate de operaţiunile bancare cu instituţiile de credit naţionale şi străine ale instituţiei de credit care întocmeşte situaţiile financiar-contabile anuale, indiferent de destinaţiile lor actuale, cu excepţia creanţelor materializate printr-un titlu care trebuie prezentate la elementul 5 din Activ.
Subsectiunea 24:Activ: Elementul 4 - Creanţe asupra clientelei
4.30.Acest element cuprinde ansamblul creanţelor, inclusiv creanţele subordonate şi creanţele aferente operaţiunilor de factoring, pentru instituţiile de credit care efectuează acest gen de operaţiuni cu caracter accesoriu, deţinute asupra clienţilor naţionali şi străini, alţii decât instituţiile de credit, indiferent de destinaţiile lor actuale. Singura excepţie o reprezintă creanţele materializate printr-un titlu care trebuie prezentate la elementul 5 din Activ.
Subsectiunea 25:Activ: Elementul 5 - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix
4.31.Acest element cuprinde obligaţiunile şi alte titluri cu venit fix, inclusiv titlurile subordonate, emise de instituţiile de credit, de alte societăţi sau de organisme publice; asemenea titluri emise de organismele publice trebuie incluse numai în cazul în care nu trebuie prezentate la elementul 2 din Activ.
4.32.Sunt asimilate obligaţiunilor şi altor titluri cu venit fix titlurile cu dobândă care variază în funcţie de anumiţi factori specifici, ca de exemplu rata dobânzii pe piaţa interbancară sau pe piaţa europeană.
4.33.Doar obligaţiunile proprii răscumpărate şi negociabile pot fi incluse în subelementul 5 (b).
Subsectiunea 21^1:Pasiv: Elementul 1 - Datorii privind instituţiile de credit
4.34.Acest element cuprinde ansamblul datoriilor, cu titlu de operaţiuni bancare, faţă de alte instituţii de credit naţionale sau străine, ale instituţiei de credit care întocmeşte situaţiile financiare anuale, indiferent de destinaţiile lor actuale, cu excepţia datoriilor subordonate, care trebuie prezentate la elementul 7 din Pasiv şi a datoriilor constituite prin titluri, care trebuie prezentate la elementul 3 sau la elementul 7 din Pasiv.
Subsectiunea 21^2:Pasiv: Elementul 2 - Datorii privind clientela
4.35.Acest element cuprinde ansamblul datoriilor faţă de clientelă, alta decât instituţiile de credit, cu excepţia datoriilor subordonate, care trebuie prezentate la elementul 7 din Pasiv şi a datoriilor materializate prin titluri care trebuie prezentate la elementul 3 sau la elementul 7 din Pasiv.
4.36.În acest element nu se includ certificatele de depozit care sunt titluri negociabile.
Subsectiunea 21^3:Pasiv: Elementul 3 - Datorii constituite prin titluri
4.37.Acest element cuprinde datoriile constituite prin titluri cesionabile, emise de instituţia de credit în România şi în străinătate, cu excepţia titlurilor subordonate care sunt înscrise la elementul 7 din Pasiv. De asemenea, se înscriu certificatele de depozit, titlurile de piaţă interbancară şi titlurile de creanţe negociabile emise în România, titlurile de aceeaşi natură emise în străinătate, precum şi obligaţiunile şi alte titluri cu venit fix.
Subsectiunea 21^4:Pasiv: Elementul 7 - Datorii subordonate
4.38.În această poziţie se înregistrează fondurile provenind din emisiunea de titluri sau din împrumuturi subordonate, a căror rambursare, în caz de lichidare a băncii, nu este posibilă, decât după plata celorlalţi creanţieri.
Subsectiunea 21^5:Pasiv: Elementul 8 - Capital social subscris
4.39.Acest element cuprinde toate sumele, indiferent de destinaţia lor actuală, care, în funcţie de natura juridică a instituţiei respective, sunt privite, în conformitate cu legislaţia naţională, ca fiind părţi subscrise de către acţionari sau alţi investitori.
Subsectiunea 21^6:Pasiv: Elementul 10 - Rezerve
4.40.Acest element cuprinde rezervele legale, rezerva generală pentru riscul de credit, rezervele statutare sau contractuale, rezervele pentru acţiuni şi părţi proprii şi alte rezerve.
Subsectiunea 31:Elemente în afara bilanţului: 1 - Datorii contingente
4.41.Acest element cuprinde toate tranzacţiile prin care o instituţie de credit a garantat obligaţiile unei terţe părţi.
4.42.În notele explicative trebuie prezentate natura şi valoarea oricărui tip de angajament de garanţie, care este semnificativ în raport cu ansamblul activităţii instituţiei de credit.
4.43.Angajamentele reprezentând andosări de efecte rescontate, precum şi acceptările se includ la acest element.
4.44.Garanţiile şi activele gajate cuprind toate garanţiile asumate şi activele date în garanţie în contul unei terţe părţi, în special cauţiunile şi acreditivele irevocabile.
Subsectiunea 32:Elemente în afara bilanţului: 2 - Angajamente
4.45.Acest element cuprinde toate angajamentele irevocabile care ar putea da naştere unui risc.
4.46.În notele explicative trebuie prezentate natura şi valoarea oricărui tip de angajament de finanţare, care este semnificativ în raport cu ansamblul activităţii instituţiei de credit.
4.47.Angajamentele rezultate din tranzacţii de vânzare cu posibilitate de răscumpărare cuprind angajamentele asumate de către o instituţie de credit în cadrul tranzacţiilor de vânzare cu posibilitate de răscumpărare, pe baza unor contracte ferme de vânzare cu opţiuni de răscumpărare, în înţelesul pct. 4.57.
Subsectiunea 4:Creanţele şi datoriile către anumite societăţi
4.48.Următoarele informaţii trebuie să fie prezentate în notele explicative.
Valorile următoarelor elemente trebuie să fie prezentate pentru fiecare din elementele de Activ de la 2 - 5:
a)creanţele (reprezentate sau nu prin titluri) asupra societăţilor legate;
b)creanţe (reprezentate sau nu prin titluri) asupra societăţilor în care instituţia de credit are un interes de participare.
Valorile următoarelor elemente trebuie să fie prezentate pentru fiecare din elementele de Pasiv 1, 2, 3 şi 7:
a)datoriile (reprezentate sau nu prin titluri) faţă de societăţile legate;
b)datoriile (reprezentate sau nu prin titluri) asupra societăţilor în care instituţia de credit are un interes de participare. Active subordonate
4.49.Activele subordonate trebuie prezentate cu detalierea celor semnificative în notele explicative.
4.50.În acest scop, activele (reprezentate sau nu prin titluri) sunt subordonate dacă, în cazul lichidării sau al falimentului, vor fi rambursate numai după satisfacerea celorlalţi creditori.
Subsectiunea 5:Active gajate
4.51.Activele gajate sau date în garanţie, cu excepţia numerarului, sunt menţinute în toate cazurile în bilanţul instituţiei de credit, iar activele primite în gaj sau garanţie, cu excepţia numerarului, nu figurează în bilanţul instituţiei de credit, chiar dacă se referă la angajamente proprii sau în contul terţilor.
Subsectiunea 6:Credite consorţiale de finanţare
4.52.În cazul acestor credite, fiecare instituţie de credit care face parte din consorţiu sau sindicat prezintă doar acea parte din credit pe care aceasta a finanţat-o.
4.53.În cazul unui credit consorţial, dacă valoarea fondurilor garantate de o instituţie de credit depăşeşte suma pe care aceasta a finanţat-o, garanţia suplimentară trebuie prezentată ca datorie contingentă (la elementul 1 în afara bilanţului, rândul 2).
Subsectiunea 7:Fonduri administrate
4.54.Fondurile pe care o instituţie de credit le administrează în nume propriu dar în contul unei terţe părţi trebuie să fie prezentate în bilanţ dacă instituţia de credit achiziţionează titlul legal pentru activele respective. Valoarea totală a unor asemenea active şi datorii trebuie să fie prezentată separat, sau în notele explicative, detaliate conform diferitelor elemente de Activ şi Pasiv.
4.55.Activele achiziţionate în numele şi în contul unei terţe părţi nu trebuie să fie prezentate în bilanţ.
Subsectiunea 8:Pensiuni şi tranzacţii de vânzare cu posibilitate de răscumpărare
4.56.In cazul pensiunilor, activele cedate continuă să figureze în bilanţul cedentului; preţul de achiziţie primit de cedent trebuie prezentat ca o sumă datorată celui la care a fost transferat activul (cesionarului). Acesta nu are dreptul să prezinte activele transferate în bilanţul său; preţul de cesiune trebuie să fie prezentat ca o datorie a cesionarului. Valoarea activelor transferate trebuie să fie prezentată într-o notă explicativă de către transferator.
4.57.În cazul unei tranzacţii considerată vânzare cu posibilitate de răscumpărare, cedentul nu are dreptul să prezinte în bilanţul său activele transferate; aceste elemente trebuie să fie prezentate ca active în bilanţul celui la care au fost transferate (cesionarului). Cedentul trebuie să includă la elementul 2 în afara bilanţului o sumă egală cu preţul convenit la care acesta îşi poate exercita opţiunea de răscumpărare.
Subsectiunea 9:Contul de profit şi pierdere
4.58.Formatul cerut pentru contul de profit şi pierdere este următorul:
Contul de profit şi pierdere
1.Dobânzi de primit şi venituri asimilate, din care: - aferente obligaţiunilor şi altor titluri cu venit fix
2.Dobânzi de plătit şi cheltuieli asimilate
3.Venituri privind titlurile
(a)Venituri din acţiuni şi alte titluri cu venit variabil
(b)Venituri din participaţii
(c)Venituri din părţi în cadrul societăţilor comerciale legate
4.Venituri din comisioane
5.Cheltuieli cu comisioane
6.Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare
7.Alte venituri din exploatare
8.Cheltuieli administrative generale
(a)Cheltuieli cu personalul, din care:
- Salarii
- Cheltuieli cu asigurările sociale, din care:
- cheltuieli aferente pensiilor
(b)Alte cheltuieli administrative
9.Corecţii asupra valorii imobilizărilor necorporale şi corporale
10.Alte cheltuieli de exploatare
11.Corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi angajamente
12.Reluări din corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi angajamente
13.Corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate
14.Reluări din corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate
15.Impozitul pe rezultatul activităţii curente
16.Rezultatul activităţii curente după impozitare
17.Venituri extraordinare
18.Cheltuieli extraordinare
19.Rezultatul activităţii extraordinare
20.Impozitul pe rezultatul activităţii extraordinare
21.Rezultatul activităţii extraordinare după impozitare
22.Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus
23.Rezultatul exerciţiului financiar
24.Rezultatul pe acţiune
- de bază
- diluat
Subsectiunea 10:Reglementări referitoare la contul de profit şi pierdere
4.59.Contul de profit şi pierdere cuprinde: veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului financiar (profit sau pierdere).
Rezultatul pe acţiune se prezintă atât pentru exerciţiul curent, cât şi pentru cel precedent, indiferent că este pozitiv sau negativ, în conformitate cu prevederile IAS 33.
4.60.În notele explicative se vor prezenta informaţii privind valoarea şi natura veniturilor şi cheltuielilor extraordinare (prezentate la poz. 17 şi 18), cu excepţia cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea rezultatelor. În mod similar, vor fi prezentate veniturile şi cheltuielile care se referă la exerciţiul financiar precedent.
Subsectiunea 101:Elementul 1 - Dobânzi de primit şi venituri asimilate
4.61.Acest element cuprinde veniturile generate de activitatea bancară, incluzând:
a)veniturile realizate provenind din elementele înscrise la poz. 1 - 5 şi 13 din activul bilanţului, oricum ar fi calculate. Asemenea venituri trebuie să includă şi veniturile generate de eşalonarea discountului pentru activele achiziţionate la o valoare mai mică şi datoriile contractate la o valoare mai mare şi suma de plătit la scadenţă;
b)veniturile rezultate din operaţiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eşalonate pe durata efectivă a operaţiunii şi care au caracter de dobândă;
c)taxe şi comisioane de primit, cu caracter de dobândă şi calculate în funcţie de durată sau la valoarea creanţei sau a angajamentului dat.
Subsectiunea 102:Elementul 2 - Dobânzi de plătit şi cheltuieli asimilate
4.62.Acest element cuprinde cheltuielile generate de activitatea bancară, incluzând:
a)cheltuielile provenind din elementele înscrise la poz. 1 - 4 şi 7 din pasivul bilanţului, oricum ar fi calculate. Asemenea cheltuieli trebuie să includă şi cheltuielile generate de eşalonarea primei pentru activele achiziţionate la o valoare mai mică şi datoriile contractate la o valoare mai mare şi suma de plătit la scadenţă;
b)cheltuielile rezultate din operaţiunile de schimb la termen încheiate cu scop de acoperire, eşalonate pe durata efectivă a operaţiunii şi care au caracter de dobândă;
c)taxe şi comisioane de plătit, cu caracter de dobândă şi calculate în funcţie de durata sau valoarea datoriei sau a angajamentului primit.
Subsectiunea 103:Elementul 3 - Venituri privind titlurile
4.63.Acest element cuprinde dividendele şi alte venituri aferente acţiunilor şi altor titluri cu venit variabil (titluri de participare, titluri ale activităţii de portofoliu şi părţi în societăţile comerciale legate). Venitul din acţiuni în societăţi de investiţii trebuie, de asemenea, inclus la acest element.
Subsectiunea 104:Elementul 4 - Venituri din comisioane şi elementul 5 - Cheltuieli cu comisioane
4.64.Fără a încălca prevederile pct. 4.61 şi 4.62, veniturile din comisioane includ veniturile aferente serviciilor acordate terţelor părţi, iar cheltuielile cu comisioanele includ cheltuielile aferente serviciilor primite de la terţe părţi, în special:
- comisioane pentru garanţii, administrarea creditelor în contul altor creditori şi pentru tranzacţiile cu titluri în contul unor terţe părţi;
- comisioane pentru plata operaţiunilor comerciale şi alte cheltuieli sau venituri aferente acestora, cheltuieli de administrare a conturilor şi comisioane pentru păstrarea în custodie şi administrarea titlurilor;
- comisioane percepute pentru operaţiunile de schimb şi pentru vânzarea şi cumpărarea de monede sau metale preţioase în contul unor terţe părţi;
- comisioane percepute în calitate de intermediar pentru operaţiuni de credit sau de plasament a contractelor de economii sau a celor de asigurări.
Subsectiunea 105:Elementul 6 - Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare
4.65.Acest element cuprinde:
a)rezultatul net din tranzacţii cu titluri care nu au caracter de imobilizări financiare şi corecţiile şi reluările din corecţii asupra valorilor acestor titluri;
b)rezultatul net din operaţiunile de schimb, fără a încălca prevederile pct. 4.61 lit. b) şi 4.62 lit. b);
c)rezultatul net din alte operaţiuni de vânzare-cumpărare care implică instrumente financiare, inclusiv metale preţioase.
Subsectiunea 106:Elementul 11 - Corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi angajamente şi elementul 12 - Reluări din corecţii asupra valorii creanţelor şi provizioanelor pentru datorii contingente şi angajamente
4.66.Aceste elemente cuprind:
- cheltuieli pentru corecţii asupra valorii creanţelor prezentate la elementele 3 şi 4 din Activul bilanţului şi venituri din recuperări de creanţe trecute anterior pe pierderi;
- cheltuieli pentru corecţii asupra elementelor din afara bilanţului prezentate la elementele în afara bilanţului 1 şi 2 şi reluări din corecţii asupra valorii provizioanelor constituite anterior.
Subsectiunea 107:Elementul 13 - Corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate şi elementul 14 - Reluări din corecţii asupra valorii titlurilor transferabile care au caracter de imobilizări financiare, a participaţiilor şi a părţilor în cadrul societăţilor comerciale legate
4.67.Aceste elemente cuprind:
- cheltuieli pentru corecţiile asupra valorilor elementelor de Activ de la 5 - 8;
- reluări din corecţii efectuate anterior asupra elementelor respective, în măsura în care cheltuielile şi veniturile se referă la titluri înregistrate ca imobilizări financiare.
Subsectiunea 11:Situaţia fluxurilor de trezorerie
4.68.Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte potrivit prevederilor IAS 7. În cap. 3 "Formatul bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei fluxurilor de trezorerie, situaţiei modificării capitalului propriu şi exemple de prezentare a notelor explicative" sunt prezentate exemple ale modelelor fluxurilor de trezorerie folosind metoda directă şi metoda indirectă.
Subsectiunea 12:Situaţia modificărilor capitalului propriu
4.69.Situaţia modificărilor capitalului propriu este prezentată ca o componentă separată a situaţiilor financiare anuale, care să evidenţieze:
a)profitul net sau pierderea netă a perioadei;
b)fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care, aşa cum este cerut de un Standard, este recunoscut direct în capitalul propriu, şi totalul acestor elemente; şi
c)efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale.
În plus, instituţiile de credit trebuie să prezinte, fie în situaţia modificărilor capitalului propriu, fie în notele explicative:
- tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;
- soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data bilanţului şi modificările pe parcursul perioadei;
şi
- o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul şi la sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
SECŢIUNEA 5:PRINCIPII ŞI REGULI CONTABILE
Subsectiunea 1:PRINCIPIILE CONTABILE
5.1.Evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit trebuie să fie efectuată în acord cu principiile prezentate la pct. 5.2 - 5.10.
5.2.Principiul continuităţii activităţii. Acesta presupune că instituţia de credit îşi continuă în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii instituţiei de credit au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii activităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a raportării financiare respective şi motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia instituţia de credit nu îşi mai poate continua activitatea.
5.3.Principiul permanenţei metodelor. Acesta presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor de activ şi de pasiv, precum şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile.
Modificările politicii contabile sunt permise doar dacă sunt cerute de lege, de un standard contabil sau au ca rezultat informaţii mai relevante sau mai credibile referitoare la operaţiunile instituţiilor de credit.
Este foarte importantă menţionarea în notele explicative a oricăror modificări ale politicilor contabile, pentru ca utilizatorii să poată aprecia: dacă noua politică contabilă a fost aleasă în mod adecvat, efectul modificării asupra rezultatelor raportate ale perioadei şi tendinţa reală a rezultatelor activităţii instituţiei de credit.
5.4.Principiul prudenţei. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza principiului prudenţei. În mod special, se vor avea în vedere următoarele aspecte:
a)se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data încheierii exerciţiului financiar;
b)se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi de pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului;
c)se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
5.5.Principiul independenţei exerciţiului. Se vor lua în considerare toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
5.6.Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv. În vederea stabilirii valorii totale corespunzătoare a unei poziţii din bilanţ, se va determina separat valoarea aferentă fiecărui element individual de activ sau de pasiv.
5.7.Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent, cu excepţia corecţiilor impuse de aplicarea IAS 8.
5.8.Principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi pasive, admise de Standardele Internaţionale de Contabilitate.
5.9.Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Informaţiile prezentate în situaţiile financiare anuale trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică.
5.10.Principiul pragului de semnificaţie. Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat distinct în cadrul situaţiilor financiare anuale. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natură sau cu funcţii similare trebuie însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
5.11.Pentru acele elemente a căror valoare este nesigură şi care trebuie incluse în situaţiile financiare anuale, în contabilitate trebuie făcute cele mai bune estimări. În acest scop, este necesară uneori revizuirea valorilor lor pentru a reflecta evenimentele ulterioare datei de închidere a exerciţiului financiar, schimbările de circumstanţe sau dobândirea unor noi informaţii, ori de câte ori acele valori sunt semnificative. Efectul unei asemenea modificări trebuie inclus în cadrul aceleiaşi poziţii din bilanţ, respectiv din contul de profit şi pierdere, unde a fost reflectată şi estimarea contabilă iniţială. Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza, de asemenea, informaţii suplimentare cu privire la estimările făcute de management la data bilanţului. Dacă aceste informaţii ar fi fost cunoscute la data bilanţului, managementul ar fi putut face estimări mai bune. Prin urmare, dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate, ele trebuie ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare.
Subsectiunea 2:Abateri de la principiile contabile
5.12.Abaterile de la aceste principii generale vor fi permise numai în cazuri excepţionale. Asemenea abateri se vor prezenta în notele explicative. De asemenea, se vor prezenta motivele pentru care au avut loc aceste abateri şi o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi profitului sau pierderii instituţiei de credit.
Subsectiunea 3:TRATAMENTE CONTABILE
(1)Aspecte generale
5.13.Un activ, respectiv o datorie, se recunoaşte numai atunci când:
- este posibil ca acesta să aducă instituţiei de credit beneficii economice viitoare, respectiv să genereze ieşirea acestora, şi
- costul său poate fi evaluat în mod credibil.
Fiecare instituţie de credit va utiliza raţionamentul profesional pentru a evalua nivelul sub care un element nu trebuie să fie prezentat în bilanţ, ci trecut în contul de profit şi pierdere. De asemenea, raţionamentul profesional trebuie utilizat şi la luarea deciziei referitoare la necesitatea înregistrării activelor în categorii separate sau într-o singură categorie comună. În conformitate cu prevederile art. 7 şi 9 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru evaluarea elementelor din bilanţ, se stabilesc următoarele reguli:
a)la data intrării, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă, care se stabileşte astfel:
- bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea de aport stabilită în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora;
- bunurile obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate stabilită în funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea acestora;
Valoarea de aport şi, respectiv, de utilitate se substituie costului de achiziţie;
bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie denumită cost de achiziţie; bunurile produse în instituţia de credit, la costul de producţie.
Activele dobândite prin schimb cu alte active se înregistrează la valoarea justă a activelor primite în schimb. Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului respectiv.
În cazul mijloacelor fixe, costul iniţial include şi costurile estimate pentru demontarea şi mutarea activului, respectiv costurile de restaurare a amplasamentului la sfârşitul duratei de viaţă a acestuia. Aceste costuri se reflectă prin constituirea unui provizion corespunzător. Costul de demontare şi mutare va fi înregistrat în contul de profit şi pierdere de-a lungul vieţii mijlocului fix, prin includerea în cheltuiala anuală cu amortizarea. Provizionul constituit trebuie utilizat numai pentru scopul pentru care a fost iniţial recunoscut.
Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocate în mod raţional ca fiind legate de fabricaţia acestuia.
Cheltuielile generale de administraţie şi cele financiare nu se includ în costurile de producţie, cu excepţia situaţiilor descrise în Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Costurile îndatorării, respectiv cheltuielile financiare cu dobânzile şi diferenţele de curs aferente dobânzii privind împrumuturile, care sunt direct atribuibile achiziţiei, construcţiei sau producţiei unui activ pe termen lung pot fi capitalizate ca parte din costul acelui activ dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de IAS 23 şi Interpretarea SIC - 2, dacă se aplică tratamentul alternativ prevăzut de acestea.
Cheltuielile de desfacere nu se includ în costul de producţie al unui bun.
Tratamentul alternativ permis de IAS 21 privind includerea diferenţelor nefavorabile de curs valutar în valoarea contabilă a activelor aferente, nu poate fi aplicat întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Interpretarea SIC - 11.
Diferenţele de schimb valutar provenind dintr-un împrumut de finanţare care, în esenţă, este legat de investiţia netă a unei instituţii de credit de grup româneşti într-o entitate externă trebuie clasificate drept capital propriu în situaţiile financiare ale instituţiei de credit, până la cedarea investiţiei nete, dată la care ele trebuie recunoscute ca venituri sau cheltuieli, în conformitate cu prevederile IAS 21;
b)evaluarea elementelor deţinute cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuală a fiecărui element, denumită şi valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei.
În cazul creanţelor şi datoriilor, această valoare se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.
c)la încheierea exerciţiului, elementele deţinute se evaluează şi se reflectă în bilanţul contabil la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
În acest scop, valoarea de intrare sau contabilă se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, astfel:
- pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama amortizării, în cazul când deprecierea este ireversibilă sau se constituie un provizion pentru depreciere, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare;
- pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate prin constituirea unui provizion, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare.
La fiecare dată a bilanţului:
- elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate utilizându-se cursul de închidere. Diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, se înregistrează la venituri sau cheltuieli, după caz;
- elementele nemonetare trebuie raportate utilizându-se cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei; şi
- elementele nemonetare înregistrate la valoarea justă şi exprimate în valută trebuie raportate utilizându-se cursul de schimb existent în momentul determinării valorilor respective;
d)la data ieşirii sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
5.14.În cazul activelor imobilizate, dacă costul de producţie include dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea producerii activului, acest aspect trebuie prezentat în notele explicative, cu menţionarea valorii dobânzilor aferente exerciţiului financiar.
5.15.Pentru respectarea prevederilor pct. 5.37, elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se vor evalua în conformitate cu pct. 5.16 - 5.36. Ajustările la inflaţie şi tratamentele contabile alternative se vor prezenta în situaţiile financiare conform prevederilor pct. 5.39 5.44.
(2)Imobilizări
5.16.Cu excepţia cazurilor în care s-a înregistrat un provizion pentru depreciere sau o reducere a valorii în conformitate cu prevederile pct. 5.17-5.20, valoarea ce urmează să fie înscrisă în bilanţ pentru fiecare element al imobilizărilor este reprezentată de costul de achiziţie sau de costul de producţie.
5.17.În cazul activelor cu durată normală de funcţionare limitată, costul de achiziţie sau costul de producţie din care s-a dedus valoarea reziduală estimată se va diminua în mod sistematic pe perioada duratei de funcţionare a activului prin calcularea amortismentelor corespunzătoare.
5.18.În cazul diminuării valorii unei imobilizări financiare ce a fost înregistrată la poziţiile de activ 5 (Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix), 6 (Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil), 7 (Participaţii) şi 8 (Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate) în formatul de bilanţ, se va constitui un provizion pentru depreciere corespunzător acestei diminuări, stabilit ca diferenţă între costul de achiziţie şi valoarea realizabilă netă. Valoarea înscrisă trebuie să fie cea diminuată, iar provizioanele astfel constituite, trebuie să fie prezentate separat în notele explicative.
5.19.Este obligatorie constituirea de provizioane pentru depreciere pentru fiecare activ imobilizat a cărui valoare s-a diminuat, indiferent de durata de utilizare a acelei imobilizări. Valoarea care trebuie înscrisă în situaţiile financiare anuale va fi diminuată corespunzător, iar provizioanele astfel constituite se vor prezenta, separat, în notele explicative.
5.20.Dacă motivele ce au dus la constituirea provizionului pentru depreciere, conform pct. 5.18 sau 5.19, au încetat să mai existe într-o anumită măsură, atunci acel provizion se va relua corespunzător la venituri. Aceste reluări se vor prezenta separat în notele explicative. În situaţia în care deprecierea este superioară provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar.
Subsectiunea 4:Reguli speciale adiţionale privind imobilizările
(1)Cheltuieli de constituire
5.21.O instituţie de credit poate imobiliza cheltuielile de constituire. În această situaţie, suma reflectată în contul de imobilizări necorporale se va amortiza sistematic pe parcursul unei perioade de maximum cinci ani. Elementele înscrise la postul "Cheltuieli de constituire" se vor prezenta detaliat în notele explicative.
(2)Cheltuieli de dezvoltare, concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare
5.22._
a)Aceste imobilizări necorporale vor fi înscrise în bilanţ numai în anumite situaţii descrise în Standardele Internaţionale de Contabilitate, unde se indică şi perioada în care acestea se amortizează, respectiv durata utilă de viaţă.
b)Dacă în bilanţ figurează o valoare la postul "Cheltuieli de dezvoltare", atunci în notele explicative trebuie prezentate următoarele informaţii:
(i)perioada pe parcursul căreia valoarea cheltuielilor imobilizate este sau urmează să fie amortizată; (ii) motivele care au determinat imobilizarea respectivelor cheltuieli.
(3)Fondul comercial
5.23.În cazurile în care fondul comercial este tratat ca un activ, de regulă în situaţiile financiare consolidate, ca urmare a achiziţiei de către o instituţie de credit a acţiunilor altei societăţi comerciale, aplicarea pct. 5.16 - 5.20 cu privire la fondul comercial se face pe baza următoarelor prevederi:
a)valoarea fondului comercial achiziţionat trebuie amortizată sistematic în limita prevederilor lit. b);
b)perioada de amortizare nu trebuie să depăşească durata de utilizare a fondului comercial respectiv şi în nici un caz nu poate depăşi 20 de ani de la data achiziţiei;
c)în situaţia în care fondul comercial achiziţionat este prezentat în bilanţ ca activ, se vor prezenta, în notele explicative, perioada aleasă pentru amortizare şi motivele care au dus la determinarea acelei perioade.
(4)Imobilizări corporale şi necorporale
5.24.Activele incluse la elementele de Activ 9 şi 10 în formatul de bilanţ trebuie să fie evaluate întotdeauna ca imobilizări.
(5)Imobilizări financiare
5.25.Activele incluse în alte elemente (posturi) din bilanţ trebuie să fie evaluate ca imobilizări atunci când sunt destinate să fie folosite în mod durabil în activitatea instituţiei de credit.
5.26.Obligaţiunile şi alte titluri cu venit fix care au caracter de imobilizări financiare sunt prezentate în bilanţ la preţul de achiziţie.
Atunci când preţul de achiziţie al acestor titluri este mai mare decât preţul de rambursare, diferenţa trebuie trecută în contul de profit şi pierdere. Valoarea acestei diferenţe poate fi amortizată în mod eşalonat, în aşa fel încât să fie complet trecută pe cheltuieli până în momentul în care se răscumpără titlul. Diferenţa trebuie prezentată separat în bilanţ sau în notele explicative.
Atunci când preţul de achiziţie al acestor titluri este mai mic decât preţul de rambursare, diferenţa trebuie trecută la venituri, în mod eşalonat, pe parcursul perioadei rămase de scurs până la răscumpărare. Diferenţa trebuie prezentată separat în bilanţ sau în notele explicative.
(6)Prime privind rambursarea obligaţiunilor
5.27.Atunci când suma de rambursat pentru datorii este mai mare decât suma primită, diferenţa se înregistrează într-un cont de activ. Aceasta se prezintă în bilanţ ca o corecţie a împrumutului din emisiunea de obligaţiuni, iar în notele explicative va fi prezentată distinct. Această diferenţă trebuie amortizată prin sume anuale rezonabile, cel mai târziu până în momentul rambursării datoriei.
(7)Investiţii
5.28.Participaţiile şi părţile în societăţile comerciale legate în cadrul instituţiilor de credit se vor prezenta, distinct, în bilanţ la poziţia de Activ 7 şi, respectiv, 8.
Subsectiunea 5:Activele circulante
5.29.Valoarea activelor circulante, a creanţelor, precum şi a obligaţiunilor şi a altor titluri cu venit fix, a acţiunilor şi a altor titluri cu venit variabil ce nu sunt deţinute ca imobilizări financiare, înregistrate în contabilitate, va fi egală cu costul de achiziţie sau costul de producţie al acestor elemente în limita prevederilor pct. 5.13 şi 5.32.
5.30.Dacă valoarea realizabilă netă a unui activ circulant este mai mică decât costul de achiziţie sau costul de producţie, atunci acea valoare realizabilă netă corespunzătoare activului circulant este cea care trebuie prezentată în situaţiile financiare anuale, respectiv valoarea activului, mai puţin provizionul constituit.
5.31.În situaţia în care provizionul constituit devine total sau parţial fără obiect, întrucât motivele care au dus la constituirea acestuia, în vederea respectării prevederilor pct. 5.30, au încetat să mai existe într-o anumită măsură, atunci acel provizion trebuie reluat corespunzător la venituri.
Subsectiunea 6:Titluri transferabile care nu au caracter de imobilizări financiare
5.32.Titlurile transferabile care nu au caracter de imobilizări financiare sunt titlurile de tranzacţie şi de plasament. Titlurile de tranzacţie sunt înscrise în bilanţ la valoarea de piaţă, iar titlurile de plasament la valoarea de achiziţie sau la valoarea cea mai mică dintre valoarea de piaţă şi cea de achiziţie. Diferenţa pozitivă dintre valoarea de piaţă şi valoarea de achiziţie se va prezenta în notele explicative.
Subsectiunea 7:Reguli privind stocurile şi activele fungibile
5.33.Valoarea ce trebuie înscrisă în bilanţ pentru activele din categoria "stocuri" şi a activelor fungibile, inclusiv activele financiare, poate fi determinată prin utilizarea oricărei metode menţionate la pct. 5.34 asupra activelor aparţinând aceleiaşi clase.
5.34.Metoda aplicată trebuie să fie considerată de către administratori ca fiind cea mai adecvată situaţiei respective. Aceste metode sunt:
a)metoda FIFO;
b)metoda LIFO;
c)metoda costului mediu ponderat;
d)altă metodă similară, recunoscută de reglementările legale în vigoare.
Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru elemente similare stocurilor şi de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau active fungibile, trebuie să se prezinte următoarele informaţii:
(i)motivul schimbării metodei;
(ii) efectele sale asupra rezultatului exerciţiului.
5.35.Dacă valoarea prezentată în bilanţ, la închiderea exerciţiului, diferă semnificativ de valoarea realizabilă netă (în cazul în care instituţia de credit intenţionează să nu utilizeze activele în procesul de producţie), respectiv de valoarea de recuperare (în situaţia în care intenţionează să utilizeze activele respective), această diferenţă se va prezenta, pe total şi pe categorii, în notele explicative.
Subsectiunea 8:Ajustări pentru diminuarea valorii activelor
5.36.Imobilizările corporale, materiile prime şi materialele consumabile care sunt reînnoite în mod constant şi a căror valoare globală este de importanţă secundară pentru instituţia de credit pot fi trecute în activ la o cantitate şi o valoare nemodificată, atunci când acestea nu se modifică semnificativ.
Ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se efectuează în funcţie de intenţia instituţiei de credit de a păstra activul în scopul utilizării sau neutilizării în activitatea de exploatare. Dacă instituţia de credit intenţionează să utilizeze activul în activitatea de exploatare, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este calculată prin compararea valorii de recuperare prin utilizare, cu valoarea contabilă. Dacă instituţia de credit nu intenţionează să utilizeze activul în activitatea de exploatare, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculează prin compararea valorii realizabile nete cu valoarea contabilă, în conformitate cu prevederile IAS 36.
Subsectiunea 9:TRATAMENTE CONTABILE ALTERNATIVE
(1)Aspecte generale
5.37.Regulile stabilite la pct. 5.16 - 5.36 se vor numi în continuare reguli ale costului istoric. Aceste reguli, cu excepţia celor stabilite la pct. 5.16 şi 5.21 - 5.35 se vor numi în continuare reguli privind amortizarea şi provizioanele pentru depreciere. Referinţele cu privire la regulile costului istoric nu includ regulile privind amortizarea şi provizioanele pentru depreciere, aşa cum se aplică ele în virtutea pct. 5.17 - 5.20.
(2)Tratamente contabile alternative
5.38.În conformitate cu prevederile pct. 5.40 - 5.44, valorile atribuite activelor bilanţiere menţionate la pct. 5.39 pot fi prezentate la o altă valoare decât costul lor istoric, în conformitate cu prevederile pct. 5.41 şi prin derogare de la pct. 5.37.
5.39.Pe toată perioada de implementare a programului de dezvoltare a sistemului de contabilitate, instituţiile de credit pot opta pentru una din următoarele metode:
a)reevaluarea imobilizărilor corporale, cu reflectarea în contabilitate a rezultatelor acesteia, pentru prezentarea unei imagini fidele a poziţiei financiare şi a performanţelor în situaţiile financiare anuale.
Valoarea reevaluată reprezintă valoarea justă sau costul curent al imobilizărilor corporale la data situaţiilor financiare. Aceste valori se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de evaluatori autorizaţi.b)evaluarea prin metode care sunt destinate să ţină seama de inflaţie, pentru elementele prezentate în bilanţ, inclusiv capitalurile proprii, şi contul de profit şi pierdere.
Instituţiile de credit care vor opta pentru ajustarea la inflaţie potrivit IAS 29 întocmesc şi prezintă un set distinct de situaţii financiare anuale cuprinzând bilanţul şi contul de profit şi pierdere, ajustate la inflaţie.
Procesul retratării situaţiilor financiare anuale potrivit IAS 29 este precedat de întocmirea unei balanţe de verificare intermediare. Această balanţă constituie sursa de informaţii pentru întocmirea declaraţiei fiscale, după efectuarea corecţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.
5.40.În cazul în care valoarea unui activ al instituţiei de credit este determinată potrivit uneia din cele două metode prezentate mai sus, acea valoare va fi atribuită activului la înregistrarea în contabilitate, în locul costului de achiziţie sau costului de producţie sau a oricărei alte valori atribuită înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului prin substituirea costului de producţie sau a celui de achiziţie cu valoarea atribuită cel mai recent acelui activ.
(3)Informaţii adiţionale ce trebuie prezentate în cazul abaterii de la regulile privind costul istoric
5.41.În cazul aplicării tratamentelor contabile alternative, elementele influenţate de acestea, precum şi baza de evaluare adoptată pentru determinarea valorilor rezultate în urma reevaluării efectuate ca urmare a aplicării tratamentului alternativ prevăzut la pct. 5.39 lit. a) trebuie prezentate, pentru fiecare element semnificativ, în notele explicative.
5.42.În cazul elementelor bilanţiere influenţate ca urmare a aplicării tratamentului alternativ prevăzut la pct. 5.39 lit. b), valorile rezultate în urma ajustării la inflaţie trebuie prezentate într-un set distinct cuprinzând bilanţul şi contul de profit şi pierdere, însoţite de note explicative.
(4)Rezerva din reevaluare
5.43.Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea imobilizărilor corporale, în conformitate cu prevederile IAS 16, trebuie reflectate în debitul sau creditul contului "Rezerve din reevaluare", după caz.
Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare trebuie recunoscută ca venit în măsura în care aceasta compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi activ, recunoscută anterior ca o cheltuială.
În cazul în care valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei reevaluări, această diminuare trebuie recunoscută ca o cheltuială. Cu toate acestea, o diminuare rezultată din reevaluare trebuie scăzută direct din orice surplus din reevaluare corespunzător, în măsura în care diminuarea nu depăşeşte valoarea înregistrată anterior ca surplus din reevaluare pentru acelaşi activ.
5.44.Rezerva din reevaluare trebuie prezentată în bilanţ la un subpost separat în cadrul postului de capital şi rezerve.
Surplusul din reevaluare inclus în capitalul propriu poate fi transferat direct în rezultatul reportat, atunci când acest surplus este realizat. Se consideră că întregul surplus este realizat la casarea sau la cedarea activului. Cu toate acestea, o parte din surplus poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de instituţia de credit; în acest caz, valoarea surplusului realizat este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului. Transferul din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin contul de profit şi pierdere.
5.441. Prin derogare de la prevederile pct. 5.13-5.36, instituţiile de credit pot evalua instrumentele financiare, inclusiv instrumentele derivate, la valoarea justă, cu respectarea condiţiilor prevăzute la pct. 5.442-5.444. Acest tratament contabil poate fi aplicat de către instituţiile de credit numai la elaborarea situaţiilor financiare consolidate, în conformitate cu prevederile Normelor Băncii Naţionale a României nr. 8/2002 privind elaborarea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile de credit.
5.442. În înţelesul prezentelor reglementări, sunt considerate a fi instrumente financiare derivate contractele bazate pe bunuri ce conferă fiecărei părţi dreptul de decontare în numerar sau cu ajutorul altui instrument financiar, cu excepţia cazului în care:
a)sunt angajate să îndeplinească şi continuă să îndeplinească cerinţele preconizate ale instituţiei de credit privind achiziţia, vânzarea sau utilizarea;
b)au fost desemnate pentru acest scop la momentul iniţial; şi
c)se preconizează că vor fi decontate prin livrarea bunurilor.
5.443. Prevederile pct. 5.441 se aplică numai datoriilor care sunt:
a)deţinute ca parte a unui portofoliu de tranzacţionare; sau
b)instrumente financiare derivate.
5.444. Evaluarea în conformitate cu prevederile pct. 5.441 nu se aplică:
a)instrumentelor financiare, care nu sunt instrumente financiare derivate, păstrate până la scadenţă;
b)creditelor şi creanţelor emise de instituţia de credit şi care nu sunt deţinute în scopul tranzacţionării; şi
c)participaţiilor în filiale, întreprinderi asociate şi asocieri în participaţie, instrumentelor de capitaluri proprii emise de instituţia de credit, contractelor cu titlu de contraprestaţie eventuală într-o combinare de întreprinderi, precum şi altor instrumente financiare care prezintă asemenea caracteristici încât, potrivit a ceea ce este în mod general acceptat, trebuie contabilizate în mod diferit decât alte instrumente financiare.
Expresia potrivit a ceea ce este în mod general acceptat de la lit. c) se referă la prevederile specifice ale altor Standarde Internaţionale de Contabilitate decât cele privind instrumentele financiare (IAS 32 şi IAS 39).
5.445. Prin derogare de la prevederile pct. 5.13-5.36, instituţiile de credit pot evalua orice activ sau datorie care îndeplineşte condiţiile pentru a fi considerat element acoperit în cadrul unui sistem contabil de acoperire a valorii juste sau părţi identificate ale unor astfel de active sau datorii, la valoarea specifică prevăzută de sistemul respectiv.
5.446. Valoarea justă menţionată la pct. 5.441-5.445 va fi determinată prin referire la:
a)o valoare de piaţă, pentru acele instrumente financiare în cazul cărora poate fi identificată cu uşurinţă o piaţă credibilă. În cazul în care o valoare de piaţă nu este identificabilă cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi determinată în cazul componentelor sale sau al unui instrument similar, valoarea de piaţă poate fi calculată plecând de la cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau
b)o valoare rezultând din utilizarea unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, în cazul instrumentelor pentru care nu poate fi identificată cu uşurinţă o piaţă credibilă. Respectivele modele şi tehnici de evaluare trebuie să asigure o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă.
5.447. Acele instrumente financiare care nu pot fi evaluate în mod credibil prin una dintre metodele prevăzute la pct. 5.446 vor fi evaluate potrivit prevederilor pct. 5.13-5.36.
5.448. Prin derogare de la prevederile pct. 5.4, în situaţia în care un instrument financiar este evaluat în conformitate cu prevederile pct. 5.446 şi 5.447, orice modificare a valorii trebuie inclusă în contul de profit şi pierdere. Totuşi o astfel de modificare va fi inclusă direct în conturile de capitaluri proprii, într-o rezervă de valoare justă, în situaţia în care:
a)instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire în cadrul unui sistem contabil de acoperire ce permite ca o parte sau întreaga modificare a valorii să nu fie inclusă în contul de profit şi pierdere; sau
b)modificarea de valoare reflectă o diferenţă de curs de schimb aferentă unui element monetar care face parte din investiţia netă a unei instituţii de credit într-o entitate străină.
5.449. Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, care nu este un instrument financiar derivat, va fi inclusă direct în conturile de capitaluri proprii, în rezerva de valoare justă.
5.4410. Rezerva de valoare justă va fi ajustată în cazul în care sumele respective nu mai sunt necesare pentru aplicarea prevederilor pct. 5.448 şi 5.449.
5.4411. În situaţia aplicării metodei de evaluare la valoarea justă a instrumentelor financiare, în notele explicative la situaţiile financiare trebuie prezentate:
a)principalele ipoteze care stau la baza modelelor şi tehnicilor de evaluare utilizate în situaţia în care valoarea justă a fost determinată potrivit prevederilor pct. 5.446 lit. b);
b)pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit şi pierdere, precum şi modificările înregistrate în rezerva de valoare justă;
c)pentru fiecare categorie de instrumente financiare derivate, informaţii referitoare la volumul şi natura instrumentelor, inclusiv termenii şi condiţiile care pot afecta valoarea, periodicitatea şi caracterul cert al fluxurilor viitoare de numerar; şi
d)un tabel indicând modificările rezervei de valoare justă în cursul exerciţiului financiar.Subsectiunea 10:MODIFICĂRILE CAPITALULUI PROPRIU
5.45.Modificările capitalului propriu se vor prezenta ca o componentă distinctă a situaţiilor financiare anuale. Aceasta trebuie să cuprindă o prezentare a soldurilor de deschidere şi de închidere pentru capitalul social, primele de capital, fiecare rezervă, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului, precum şi modificările acestora, indicându-se:a)suma la începutul exerciţiului financiar;
b)sumele transferate în sau din cont în timpul exerciţiului financiar;
c)natura, sursa sau destinaţia oricăror asemenea transferuri;
d)suma rămasă la sfârşitul exerciţiului financiar.
*) Potrivit cap. 1 secţiunea a 5-a pct. 5.45 din Reglementările contabile armonizate, modificările capitalului propriu se vor prezenta ca o componentă distinctă a situaţiilor financiare anuale şi trebuie să cuprindă o prezentare a soldurilor de deschidere şi de închidere pentru capitalul social, primele de capital, fiecare rezervă, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului, precum şi modificările acestora, indicându-se:
- suma la începutul exerciţiului financiar;
- sumele transferate în sau din cont în timpul exerciţiului financiar;
- natura, sursa sau destinaţia oricăror asemenea transferuri;
- suma rămasă la sfârşitul exerciţiului financiar.
Subsectiunea 11:Elemente de activ şi de pasiv exprimate în devize
5.46.Elementele de activ şi de pasiv exprimate în devize trebuie să fie convertite în lei la cursul de schimb la vedere în vigoare la data întocmirii bilanţului cu excepţia activelor în devize înregistrate ca imobilizări financiare care sunt convertite în lei la cursul de schimb în vigoare la data achiziţionării acestora.
5.47.Operaţiunile de schimb la vedere neajunse la scadenţă trebuie să fie convertite la cursul de schimb la vedere în vigoare la data întocmirii bilanţului. Tranzacţiile la termen neajunse la scadenţă trebuie convertite la cursul la termen rămas de scurs de la data întocmirii bilanţului.Subsectiunea 12:NOTELE EXPLICATIVE LA SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE Aspecte generale
5.49.Notele explicative conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile utilizatorilor în ceea ce priveşte poziţia financiară şi rezultatele obţinute. Notele explicative trebuie prezentate într-o manieră sistematică. Fiecare element semnificativ al bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei fluxurilor de trezorerie şi a situaţiei modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoţit de o trimitere la nota care cuprinde informaţii legate de acel element semnificativ. Pe lângă informaţiile ce trebuie prezentate conform acestor reglementări şi a celor cuprinse în Standardele Internaţionale de Contabilitate, notele explicative trebuie să includă, de asemenea, cel puţin informaţiile prevăzute la pct. 5.50 - 5.97.*) Potrivit cap. 1, secţiunea a 5-a pct. 5.49 din Reglementările contabile armonizate, fiecare element semnificativ al bilanţului, contului de profit şi pierdere, situaţiei fluxurilor de trezorerie şi al situaţiei modificărilor capitalurilor proprii trebuie să fie însoţit de o trimitere la nota care cuprinde informaţii legate de acel element semnificativ.
În formatul bilanţului, contului de profit şi pierdere, precum şi în exemplele de prezentare a situaţiei fluxurilor de trezorerie şi a situaţiei modificărilor capitalurilor proprii, prevăzute în cap. 3 din Reglementările contabile armonizate, se introduce coloana "Notă", care se va completa cu numărul notei care detaliază elementele semnificative din bilanţ, contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie şi situaţia modificărilor capitalurilor proprii. Astfel, formatul bilanţului, contului de profit şi pierdere, precum şi exemplele de prezentare a situaţiei fluxurilor de trezorerie şi a situaţiei modificărilor capitalurilor proprii se modifică şi se completează conform anexelor nr. 2-6.
5.50.Următoarele informaţii trebuie prezentate cu claritate şi repetate ori de cât ori este necesar, pentru buna lor înţelegere:
a)numele instituţiei de credit care face raportarea;
b)faptul că situaţiile financiare anuale sunt proprii instituţiei de credit şi nu grupului;
c)data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situaţiile financiare anuale;
d)moneda în care sunt întocmite situaţiile financiare anuale;
e)exprimarea cifrelor incluse în raportare (de exemplu mii lei).
5.51.Pentru elementele menţionate în notele explicative, se va prezenta, de regulă, şi suma corespunzătoare anului precedent celui la care se referă acesta.
În situaţia în care suma corespunzătoare nu este comparabilă, aceasta trebuie ajustată, prezentându-se rezultatul ajustării, modul de efectuare şi motivele pentru care aceasta a fost efectuată.
5.52.Pct. 5.51 nu se aplică sumelor reprezentând:
a)modificări ale activelor imobilizate (pct. 4.15);
b)modificări ale amortizării şi provizioanelor pentru deprecierea activelor imobilizate (pct. 4.17);
c)modificări ale provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli (pct. 5.61).
Subsectiunea 13:Prezentarea politicilor contabile
5.53.Notele explicative trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de către instituţia de credit pentru a determina valorile elementelor din bilanţ, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exerciţiu, ale fluxurilor de trezorerie şi modificărilor capitalului propriu. În acest sens, se vor menţiona următoarele:
a)dacă imobilizările sunt incluse în situaţiile financiare anuale la costul istoric, la valoarea reevaluată sau la valoarea ajustată la inflaţie, determinată potrivit IAS 29;
b)politicile contabile specifice adoptate, adecvate pentru a permite o corectă înţelegere a situaţiilor financiare.
Se va menţiona, totodată, dacă situaţiile financiare au fost întocmite în conformitate cu Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prevederile cuprinse în prezentele reglementări, Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, precum şi cele prevăzute în Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Subsectiunea 14:Informaţii care vin în completarea bilanţului
(1)Capitalul social
5.54.În legătură cu capitalul social al instituţiei de credit se vor furniza următoarele informaţii:
a)capitalul social subscris;
b)numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni sau părţi emise în cazul în care există mai multe tipuri de acţiuni sau părţi emise.
5.55.În cazul în care capitalul social cuprinde şi acţiuni sau părţi răscumpărabile, se vor furniza următoarele informaţii:
a)data cea mai apropiată şi data limită la care instituţia de credit poate răscumpăra respectivele acţiuni sau părţi;
b)dacă acele acţiuni sau părţi trebuie răscumpărate în mod obligatoriu sau dacă răscumpărarea este la alegerea instituţiei de credit sau a acţionarilor;
c)dacă trebuie plătită o primă de răscumpărare şi, în caz afirmativ, care este valoarea acesteia.
5.56.În situaţia în care instituţia de credit a emis acţiuni sau părţi în timpul exerciţiului financiar, în notele explicative se vor prezenta următoarele informaţii:
a)tipul de acţiuni sau părţi emise;
b)pentru fiecare tip de acţiune sau parte socială, numărul de acţiuni sau părţi emise, valoarea lor nominală totală şi valoarea încasată de către instituţia de credit la distribuirea lor.
5.57.În ceea ce priveşte eventualele drepturi legate de distribuirea acţiunilor sau părţilor, se vor furniza următoarele informaţii:
a)numărul, descrierea şi valoarea acţiunilor sau părţilor care fac obiectul exercitării acestor drepturi;
b)perioada pe parcursul căreia drepturile pot fi exercitate;
c)preţul care trebuie plătit pentru acţiunile sau părţile distribuite. Alte instrumente de capital
5.58.În cazul în care instituţia de credit a emis alte instrumente de capital pe parcursul exerciţiului financiar, se vor prezenta următoarele informaţii:
a)tipul instrumentelor de capital emise;
b)pentru fiecare tip de instrument de capital emis: valoarea emisă şi suma primită la emitere de către instituţia de credit.
5.59.În cazul în care obligaţiunile emise de o instituţie de credit sunt deţinute de către o persoană nominalizată sau împuternicită de către acea instituţie de credit, în notele explicative se vor menţiona valoarea nominală a obligaţiunilor respective şi valoarea contabilă a acestora.
(2)Rezerve
5.60.Pentru fiecare rezervă inclusă în capitalurile proprii, se va descrie natura sa şi scopul pentru care a fost constituită.
(3)Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
5.61.Dacă în timpul exerciţiului financiar o sumă este transferată la sau de la provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, următoarele informaţii vor fi prezentate în notele explicative:
a)valoarea provizioanelor la începutul exerciţiului financiar;
b)sumele transferate la sau de la provizioane în timpul exerciţiului financiar;
c)natura, sursa sau destinaţia oricăror astfel de transferuri;
d)valoarea provizioanelor la sfârşitul exerciţiului financiar.
(4)Analiza în funcţie de scadenţă
5.62.Pentru fiecare din elementele de Activ 3 (b) - Creanţe asupra instituţiilor de credit - alte creanţe şi 4 - Creanţe asupra clientelei şi cele de Pasiv 1 (b) - Datorii privind instituţiile de credit - la termen, 2 (a) - Datorii privind clientela depozite, 2 (b) - Datorii privind clientela - alte datorii şi 3 (b) - Datorii constituite prin titluri - alte titluri, valorile acestor creanţe şi datorii trebuie să fie prezentate în funcţie de perioada rămasă până la scadenţă, după cum urmează:
a)până la 3 luni;
b)între 3 luni şi 1 an;
c)peste 1 an şi până la 5 ani;
d)peste 5 ani.
În acest scop, dacă o creanţă sau o datorie implică încasări/plăţi în rate, perioada rămasă până la scadenţă va fi perioada dintre data întocmirii bilanţului şi data la care fiecare rată devine scadentă.
5.63.Pentru elementul de Activ 4 - Creanţe asupra clientelei, instituţiile de credit trebuie să prezinte creanţele la vedere privind clientela.
(5)Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fir, datorii constituite prin titluri
5.64.Instituţiile de credit trebuie să indice, pentru elementul de Activ 5 - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix şi de Pasiv 3 Datorii constituite prin titluri, valoarea creanţelor şi datoriilor care vor deveni scadente în termen de un an de la data întocmirii bilanţului.
(6)Detalii privind activele gajate
5.65.Instituţiile de credit trebuie să prezinte informaţiile privind activele pe care le-au gajat pentru propriile datorii sau pentru cele ale unor terţe părţi (inclusiv datorii contingente); aceste informaţii trebuie să fie suficient de detaliate pentru a indica suma totală a activelor gajate pentru fiecare element de Pasiv şi pentru fiecare element în afara bilanţului.
(7)Garanţii şi alte obligaţii contractuale financiare
5.66.Pentru orice obligaţie eventuală pentru care nu s-a constituit provizion, se vor prezenta următoarele informaţii:
a)valoarea precisă sau estimată a acelei obligaţii;
b)aspectul juridic al obligaţiei şi efectul acesteia;
c)dacă instituţia de credit a depus vreo garanţie semnificativă cu privire la acea obligaţie şi, în caz afirmativ, natura acelei garanţii.
5.67.Totodată, se vor prezenta detalii privind:
a)obligaţiile contractuale viitoare privind plata pensiilor, pentru care s-au constituit provizioane incluse în bilanţul instituţiei de credit;
b)orice obligaţii privind grupurile;
c)orice astfel de obligaţii viitoare pentru care nu s-au constituit provizioane.
5.68.De asemenea, trebuie prezentate natura şi valoarea oricărui tip de angajament sau datorie contingentă inclusă sau nu în elementele din afara bilanţului 1 - Datorii contingente şi 2 - Angajamente, care sunt semnificative pentru activitatea instituţiei de credit.
(8)Datorii subordonate
5.69.Pentru orice împrumut inclus în elementul de Pasiv 7 - Datorii subordonate care depăşeşte 10% din valoarea totală a datoriilor subordonate, trebuie să fie prezentate următoarele informaţii:
a)valoarea împrumutului;
b)moneda în care este exprimat;
c)rata dobânzii şi data scadenţei (sau dacă împrumutul este primit pe o perioadă nedeterminată); d) situaţiile în care ar putea fi cerute plăţi anticipate;
e)condiţiile subordonării;
f)existenţa oricăror prevederi pentru convertirea datoriei subordonate în capital sau în alte forme de datorie, cât şi condiţiile unor astfel de prevederi.
5.70.Condiţiile generale ale oricăror alte împrumuturi incluse în elementul 7 de Pasiv - Datorii subordonate trebuie să fie, de asemenea, prezentate.
(9)Titluri transferabile
5.71.Pentru fiecare din elementele de Activ înscrise la poziţiile 5 - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix şi 6 - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil, trebuie să se prezinte următoarele:
a)valoarea titlurilor transferabile deţinute ca imobilizări financiare;
b)valoarea titlurilor transferabile care nu sunt deţinute ca imobilizări financiare;
c)criteriile utilizate pentru a face distincţia între cele două categorii de titluri transferabile.
5.72.Titlurile transferabile care nu sunt deţinute ca imobilizări financiare şi sunt clasificate în categoria titlurilor de plasament sunt prezentate în bilanţ la preţul de achiziţie. În notele explicative, instituţiile de credit trebuie să prezinte diferenţa dintre preţul de achiziţie şi valoarea de piaţă, mai mare, la data întocmirii bilanţului.
Titlurile transferabile care nu sunt deţinute ca imobilizări financiare şi sunt clasificate în categoria titlurilor de tranzacţie vor fi prezentate în bilanţ la valoarea de piaţă de la data întocmirii bilanţului. În notele explicative instituţiile de credit trebuie să prezinte diferenţa dintre preţul de achiziţie şi valoarea de piaţă respectivă.
(10)Active şi pasive exprimate în devize
5.73.Valoarea globală a activelor şi pasivelor exprimate în devize, convertite în moneda în care este întocmit bilanţul, trebuie să fie prezentată în notele explicative.
(11)Operaţiuni la termen în devize neajunse la scadenţă
5.74.Pentru tranzacţiile la termen neajunse la scadenţă şi nedecontate la data întocmirii bilanţului trebuie prezentate următoarele informaţii:
a)categoriile de operaţiuni în devize neajunse la scadenţă;
b)pentru fiecare tip de operaţiune trebuie să se menţioneze dacă acestea au fost efectuate (într-o măsură semnificativă) în scopul acoperirii efectelor fluctuaţiei ratei dobânzii, cursului de schimb sau preţului pieţei, sau dacă acestea au fost efectuate (într-o măsură semnificativă) în scopul tranzacţionării.
5.75.Aceste tipuri de operaţiuni trebuie să includă toate acele operaţiuni pentru care veniturile sau cheltuielile sunt incluse în:
a)elementul 6 din contul de profit şi pierdere (Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare) sau
b)elementele 1 (Dobânzi de primit şi venituri asimilate) şi 2 (Dobânzi de plătit şi cheltuieli asimilate) din contul de profit şi pierdere, conform cerinţei pct.4.61 lit. b) şi 4.62 lit. b), reprezentând veniturile şi cheltuielile rezultate din operaţiunile la termen de acoperire, eşalonate pe durata efectivă a operaţiunii şi care au caracter de dobândă.
(12)Alte active şi alte pasive
5.76.Atunci când orice valoare prezentată în cadrul elementului de Activ 13 - Alte active şi de Pasiv 4 - Alte pasive este semnificativă, trebuie prezentate în notele explicative particularităţile fiecărui tip de activ sau pasiv inclus în acestea, precum şi explicaţii privind natura şi valoarea acestuia.
(13)Informaţii privind anumite elemente de cheltuieli
5.77.Valorile privind următoarele elemente de cheltuieli, care au fost înregistrate în contul de profit şi pierdere pe parcursul exerciţiului financiar, se vor prezenta separat, în notele explicative:
a)cheltuielile cu chiriile şi ratele achitate în cadrul unui contract de leasing operaţional;
b)onorariile plătite auditorilor financiari;
c)profitul sau pierderea aferentă ieşirilor de mijloace fixe (vânzare, casare etc.) reprezentând diferenţa dintre veniturile din cedare, pe de o parte, şi valoarea contabilă netă a activului şi cheltuielile aferente cedării, pe de altă parte.
(14)Detalii privind impozitul pe profit
5.78.Valoarea diferenţei dintre cheltuiala cu impozitul pe profit pentru exerciţiul financiar curent şi pentru exerciţiile financiare anterioare, pe de o parte, şi valoarea impozitului rămas de plată aferent acelor ani, pe de altă parte, se va prezenta, în notele explicative, dacă această diferenţă este semnificativă pentru scopul calculării impozitelor viitoare.
Dacă elementele bilanţiere de natura activelor imobilizate şi activelor circulante constituie obiectul unor corecţii valorice semnificative doar pentru aplicarea legislaţiei fiscale, suma lor trebuie prezentată în notele explicative, cu o bună argumentare a acestor corecţii.
De asemenea, în cazul în care calculul rezultatului exerciţiului a fost afectat de o evaluare a elementelor bilanţiere, efectuată în exerciţiul de raportare sau într-un exerciţiu anterior în vederea obţinerii unei reduceri de impozit, influenţa respectivă se prezintă în notele explicative ori de câte ori efectul unei astfel de evaluări asupra cheltuielii fiscale viitoare este semnificativ.
5.79.Se vor prezenta în acelaşi timp şi informaţii cu privire la proporţia în care impozitul pe profit revine rezultatului activităţii ordinare, respectiv rezultatului activităţii extraordinare. De asemenea, se va include reconcilierea dintre rezultatul contabil al exerciţiului financiar şi rezultatul fiscal, aşa cum este prezentat în declaraţia de impozit.
(15)Detalii privind cifra de afaceri
5.80.O instituţie de credit trebuie să prezinte, în notele explicative, proporţia din acele venituri atribuibile fiecărei pieţe geografice (în măsura în care, din punct de vedere al organizării instituţiei de credit, aceste pieţe diferă între ele considerabil) în care instituţia a activat de-a lungul exerciţiului financiar, care sunt incluse în următoarele elemente din contul de profit şi pierdere:
a)elementul 1 (Dobânzi de primit şi venituri asimilate);
b)elementul 3 (Venituri privind titlurile);
c)elementul 4 (Venituri din comisioane);
d)elementul 6 (Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare);
e)elementul 7 (Alte venituri din exploatare).
(16)Detalii privind salarizarea administratorilor şi directorilor
5.81.În notele explicative se vor cuprinde detalii legate de salariile plătite sau care urmează a fi plătite administratorilor şi directorilor care deţin aceste funcţii pe parcursul exerciţiului financiar. De asemenea, se vor menţiona distinct obligaţiile contractuale în care instituţia de credit este implicată, cu privire la plata pensiilor către foştii directori şi administratori, indicându-se valoarea totală a obligaţiei pentru fiecare categorie de mai sus.
5.82.Se va menţiona, totodată, valoarea avansurilor şi creditelor acordate de către instituţia de credit directorilor şi administratorilor săi în timpul exerciţiului financiar, indicându-se rata dobânzii aplicate, principalele clauze ale creditului, suma rambursată până la acea dată, existenţa oricăror obligaţii viitoare de genul garanţiilor, pe care instituţia de credit şi le-a asumat în numele acestora, precum şi valoarea totală pentru fiecare categorie.
5.83.Orice persoană care este sau a fost administrator ori director al instituţiei de credit pe o perioadă de cinci ani anteriori perioadei de raportare are obligaţia de a anunţa instituţia de credit cu privire la orice elemente legate de ea însăşi, care ar putea fi necesare în scopul respectării prevederilor pct. 5.81 şi 5.82.
(17)Detalii privind salariaţii
5.84.În notele explicative se vor menţiona următoarele informaţii cu privire la salariaţii instituţiei de credit:
a)numărul mediu de salariaţi angajaţi în cursul exerciţiului financiar;
b)numărul mediu de salariaţi pentru fiecare categorie de personal.
5.85.Numărul mediu de salariaţi cu contract de muncă se determină ca medie aritmetică simplă a numărului zilnic al salariaţilor, corespunzătoare zilelor calendaristice din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal sau sărbătorile legale pentru care se ia în calcul numărul salariaţilor din ziua precedentă, împărţită la numărul total al zilelor calendaristice.
5.86.Numărul mediu de salariaţi va fi, pentru fiecare lună a exerciţiului, următorul:
a)pentru aplicarea pct. 5.84 lit. a), numărul persoanelor angajate de instituţia de credit cu contract de muncă, în luna respectivă, indiferent dacă aceştia au lucrat pe toată durata lunii sau doar o parte din ea;
b)pentru aplicarea pct. 5.84 lit. b), numărul persoanelor, calculat potrivit pct. 5.85, pentru fiecare categorie de salariaţi însumându-se, în fiecare caz, numărul de salariaţi din fiecare lună.
5.87.Pentru toţi salariaţii care sunt luaţi în considerare la determinarea numărului mediu anual cerut de pct. 5.84 lit. a), trebuie prezentate valorile totale ale:
a)salariilor plătite sau de plătit aferente acelui exerciţiu financiar;
b)cheltuielilor cu asigurările sociale suportate de instituţia de credit pentru salariaţii respectivi;
c)altor cheltuieli reprezentând contribuţiile instituţiei de credit pentru pensiile salariaţilor cu excepţia cazurilor în care aceste valori sunt deja prezentate în cadrul contului de profit şi pierdere.
5.88.Categoriile de salariaţi pentru care se cere numărul mediu anual de la pct. 5.84 lit. b) se vor determina în funcţie de decizia directorilor şi administratorilor instituţiei de credit, ţinându-se cont de modul în care este organizată activitatea acesteia.
(18)Datorii subordonate
5.89.Cheltuielile plătite în cursul exerciţiului financiar pentru datoriile subordonate de către instituţia de credit trebuie prezentate în notele explicative.
(19)Servicii de asistenţă şi consultanţă
5.90.Dacă valoarea serviciilor de asistenţă şi consultanţă prestate unor terţe părţi este semnificativă în ansamblul activităţilor instituţiei de credit, aceasta trebuie prezentată în notele explicative.
(20)Venituri şi cheltuieli diverse
5.91.Atunci când orice valoare prezentată în cadrul elementelor din contul de profit şi pierderi 7 - Alte venituri din exploatare, 10 - Alte cheltuieli de exploatare, 17 - Venituri extraordinare şi 18 - Cheltuieli extraordinare este semnificativă, în notele explicative trebuie prezentate particularităţile fiecărei categorii de venituri sau cheltuieli, precum şi explicaţii privind natura şi valoarea acestora.
(21)Corecţiile valorice privind creanţele
5.92.Corecţiile asupra valorii creanţelor privind instituţiile de credit şi clientela, cu care o instituţie de credit este legată prin intermediul intereselor de participare şi societăţilor afiliate, vor fi prezentate distinct în notele explicative, în cazul în care acestea sunt semnificative.
(22)Corecţiile valorice privind imobilizările financiare
5.93.Corecţiile asupra valorii titlurilor transferabile deţinute ca imobilizări financiare, intereselor de participare şi acţiunilor în societăţi afiliate trebuie să fie prezentate distinct în notele explicative, în cazul în care acestea sunt semnificative.
(23)Alte aspecte
5.94.În cazul în care anumite elemente exprimate iniţial într-o monedă străină au fost înregistrate în contabilitatea instituţiei de credit, reflectate în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere, se va menţiona baza folosită pentru exprimarea acelor elemente în raport cu moneda naţională.
5.95.Instituţia de credit va prezenta următoarele date, în cazul în care ele nu au fost prezentate în situaţiile financiare anuale:
a)sediul şi forma juridică a instituţiei de credit, ţara unde s-a înfiinţat şi adresa sediului oficial (sau a principalului loc unde îşi desfăşoară activitatea, dacă este diferit de sediul oficial);
b)o descriere a naturii activităţii desfăşurate de instituţia de credit şi a principalelor domenii de activitate;
c)numele societăţii-mamă şi cel al deţinătorului final în cadrul grupului;
d)totalul activelor, respectiv al pasivelor bilanţiere;
e)orice altă informaţie care, în opinia directorilor şi administratorilor, ajută la furnizarea unei imagini fidele asupra instituţiei de credit respective.
5.96.Atunci când evenimente ulterioare datei bilanţului au o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare anuale de a face evaluări şi de a lua decizii corecte, o instituţie de credit trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de evenimente neajustate, ulterioare datei bilanţului:
a)natura evenimentului; şi
b)o estimare a efectului financiar sau o declaraţie conform căreia o astfel de estimare nu poate fi făcută.
5.97.Pentru fiecare filială, societate asociată sau alte societăţi în care se deţin titluri de participare strategice (titluri de participare care sunt deţinute într-un procent de până la 20% şi care nu asigură posibilitatea exercitării unei influenţe semnificative) pe care directorii şi administratorii le consideră semnificative pentru activitatea instituţiei de credit în cauză, trebuie prezentate următoarele informaţii:
a)numele filialei, al societăţii asociate sau al altor societăţi în care se deţin titluri de participare strategice;
b)adresa sediului şi ţara unde a fost înfiinţată;
c)natura activităţii desfăşurate;
d)tipul de acţiuni şi procentul pe care instituţia de credit raportoare îl deţine în cadrul respectivei societăţi;
e)data închiderii ultimului exerciţiu financiar al societăţii în care se deţin titluri; profitul sau pierderea acesteia pentru acel exerciţiu;
g)totalul capitalului social şi al rezervelor acesteia la sfârşitul acelui exerciţiu financiar.
Aceste societăţi vor face obiectul consolidării, în conformitate cu prevederile Normelor Băncii Naţionale a României privind consolidarea conturilor pentru bănci.
SECŢIUNEA 6:APROBAREA ŞI SEMNAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE ALE INSTITUŢIEI DE CREDIT; APROBAREA DISTRIBUIRII PROFITULUI
6.1.Situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit se vor semna de persoana responsabilă cu elaborarea acestora.
6.2.Situaţiile financiare anuale ale unei instituţii de credit vor fi însuşite de consiliul de administraţie, vor fi semnate în numele consiliului de preşedintele acestuia şi vor fi aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.
6.3.Conform Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acţionarii vor aproba distribuirea profitului în adunarea generală anuală.
SECŢIUNEA 7:RAPORTUL ADMINISTRATORILOR
7.1.Consiliul de administraţie va elabora pentru fiecare exerciţiu financiar un raport care va conţine:
a)o analiză fidelă a evoluţiei activităţii instituţiei de credit pe durata exerciţiului financiar şi a situaţiei sale la încheierea acestuia;
b)valoarea dividendelor propuse, care a fost recomandată de consiliul de administraţie şi aprobată de asociaţi/acţionari;
c)informaţii privind evenimente importante survenite de la încheierea exerciţiului financiar, care au afectat instituţia de credit;
d)informaţii asupra evoluţiei probabile a activităţii instituţiei de credit;
e)informaţii asupra activităţilor din domeniul cercetării şi dezvoltării; următoarele informaţii în ceea ce priveşte acţiunile sau părţile proprii ale instituţiei de credit care au fost achiziţionate sau deţinute la orice moment în cursul exerciţiului financiar:
(i)motivele oricăror achiziţii efectuate în cursul exerciţiului financiar;
(ii) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor achiziţionate şi vândute în cursul exerciţiului financiar şi ponderea pe care o reprezintă în capitalul social;
(iii) în cazul achiziţiilor sau vânzărilor, valoarea plăţilor sau încasărilor pentru acţiunile sau părţile respective;
(iv) numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor sau părţilor achiziţionate şi deţinute de instituţia de credit, precum şi ponderea pe care o reprezintă acestea în capitalul social;
(v)numărul şi valoarea acţiunilor sau părţilor anulate; g) numele şi pregătirea profesională a fiecărui administrator;
h)politica privind protecţia mediului.
i)în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor financiare de către instituţia de credit şi în măsura în care sunt semnificative pentru evaluarea activelor, a datoriilor, a poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii sale:
- obiectivele şi politica instituţiei de credit, referitoare la gestionarea riscurilor financiare, inclusiv a politicii sale privind acoperirea fiecărei categorii principale de tranzacţii previzionate pentru care este utilizată contabilitatea de acoperire; şi
- expunerea instituţiei de credit la riscul de preţ, riscul de credit, riscul de lichiditate şi riscul de flux de numerar.7.2.Raportul administratorilor se va aproba de consiliul de administraţie şi se va semna în numele acestuia de preşedintele consiliului.
SECŢIUNEA 8:AUDITUL FINANCIAR
(Prevederi referitoare la auditarea situaţiilor financiare anuale)
8.1.Situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit care fac obiectul acestor reglementări vor fi auditate de auditori financiari, în conformitate cu reglementările naţionale privind auditul financiar.
8.2.Auditorul financiar se va asigura că situaţiile financiare anuale întocmite sunt în conformitate cu prevederile Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale prezentelor reglementări, ale Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate, ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate, precum şi dacă informaţiile din raportul administratorilor corespund cu cele din situaţiile financiare anuale întocmite pentru acelaşi exerciţiu, pe baza procedurilor de audit prevăzute de Standardul Internaţional de Audit nr. 720.
8.3.Instituţiile de credit care nu vor opta pentru aplicarea IAS 29, a oricărui alt Standard Internaţional de Contabilitate sau a Normelor Băncii Naţionale a României privind consolidarea conturilor pentru bănci vor avea opinii de audit cu rezerve.
SECŢIUNEA 9:APROBAREA ŞI DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ANUALE ŞI A RAPORTULUI ANUAL AL INSTITUŢIEI DE CREDIT
9.1.Cu minimum 15 zile înaintea adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor la care se discută şi se aprobă situaţiile financiare anuale instituţia de credit are obligaţia:
a)să trimită o copie de pe situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit, aprobate de consiliul de administraţie, împreună cu raportul administratorilor şi raportul auditorilor asupra situaţiilor financiare anuale respective, denumite generic "raport anual", tuturor asociaţilor sau acţionarilor;
sau
b)să notifice tuturor asociaţilor sau acţionarilor că raportul anual este disponibil la instituţia de credit, gratuit, la cerere.
9.2.Situaţiile financiare anuale ale instituţiilor de credit se supun aprobării adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, pe baza raportului administratorilor şi a raportului auditorului financiar.9.3.O copie de pe situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit, aprobate de consiliul de administraţie, o copie de pe raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi de pe raportul auditorilor asupra situaţiilor financiare anuale vor fi trimise de consiliul de administraţie în termenul prevăzut de lege la Banca Naţională a României şi la direcţia teritorială a Ministerului Finanţelor Publice la care instituţia de credit este înregistrată.
9.4.În conformitate cu prevederile legii societăţilor comerciale, o copie de pe situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit, aprobate de consiliul de administraţie şi de asociaţi sau acţionari, o copie de pe raportul administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi de pe raportul auditorilor asupra situaţiilor financiare anuale vor fi trimise de consiliul de administraţie, în termenul prevăzut de lege, la registrul comerţului.
9.5.Potrivit legii societăţilor comerciale, consiliul de administraţie se va asigura că situaţiile financiare anuale ale instituţiei de credit, raportul administratorilor şi raportul auditorilor sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în termenul prevăzut de lege.
SECŢIUNEA 10:PUBLICAREA RAPORTUL UI ANUAL AL INSTITUŢIEI DE CREDIT
10.1.Raportul anual va fi disponibil tuturor asociaţilor sau acţionarilor, la cerere. În termen de două zile de la primirea cererii, o copie de pe raportul anual va fi disponibilă pentru consultare la sediul social al instituţiei de credit.
Rapoartele anuale vor fi distribuite gratuit pentru asociaţi sau acţionari, iar pentru alte persoane decât aceştia preţul raportului anual nu trebuie să depăşească costul administrativ al acestuia.
Raportul anual trebuie să fie publicat în fiecare stat al Uniunii Europene în care instituţia de credit are sucursale.
10.2.De fiecare dată când situaţiile financiare anuale şi raportul administratorilor sunt publicate integral, ele trebuie să fie reproduse în forma şi conţinutul pe baza cărora auditorul şi-a formulat opinia de audit. Acestea vor fi însoţite de textul integral al raportului auditorilor. Dacă auditorul a făcut anumite obiecţii sau a refuzat să întocmească un raport asupra situaţiilor financiare anuale, acest fapt trebuie prezentat împreună cu motivele respective.
10.3.În cazul în care situaţiile financiare anuale nu se publică integral sau sunt diferite de cele întocmite conform legislaţiei, se va preciza dacă este vorba de o versiune prescurtată sau diferită şi se va face o referire la locul unde acestea au fost depuse conform pct. 9.3 şi 9.4. Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost depuse încă, acest lucru trebuie menţionat. Opinia persoanei care a auditat situaţiile financiare anuale nu poate însoţi această publicare, dar trebuie menţionat dacă opinia a fost dată cu sau fără rezerve sau dacă certificarea a fost refuzată.
SECŢIUNEA 11:Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine
11.1.Dispoziţiile prezentei secţiuni se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Prevederi referitoare la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru
Prevederi referitoare la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru
11.2.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru publică, cu respectarea prevederilor pct. 9.4-10.3 din prezentele reglementări şi ale cap. 7 «Publicarea situaţiilor financiare consolidate» din Normele Băncii Naţionale â României nr. 8/2002 privind elaborarea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile de credit, documentele instituţiei de credit străine de care aparţin, la care se face referire în aceste prevederi (situaţii financiare anuale, situaţii financiare consolidate, raportul administratorilor, raportul de gestiune consolidat, rapoartele auditorilor asupra situaţiilor financiare anuale şi consolidate).
11.3.Aceste documente trebuie întocmite şi auditate potrivit dispoziţiilor prevăzute, în conformitate cu reglementările comunitare, de legislaţia din statul membru în care instituţia de credit îşi are sediul.
11.4.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru nu vor publica situaţii financiare anuale referitoare la propria activitate, însă, pe lângă documentele prevăzute la pct. 11.2 din prezentele reglementări, vor publica următoarele informaţii suplimentare:
- veniturile şi cheltuielile sucursalei provenind din elementele (posturile) - 1. - Dobânzi de primit şi venituri asimilate; 3. - Venituri privind titlurile; 4. - Venituri din comisioane; 6. - Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare; 7. - Alte venituri din exploatare; 8. - Cheltuieli administrative generale; şi 15. - Impozitul pe rezultatul activităţii curente - prevăzute la pct. 4.58 din prezentele reglementări;
- numărul personalului angajat de sucursală;
- totalul creanţelor şi datoriilor atribuite sucursalei, defalcate între cele privind instituţiile de credit şi cele privind clientela, împreună cu valoarea totală a acestor creanţe şi datorii exprimate în lei;
- totalul activului, precum şi sumele corespunzătoare următoarelor elemente (posturi), prevăzute la pct. 4.10 din prezentele reglementări:
- 2. - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale; 3. - Creanţe asupra instituţiilor de credit; 4. - Creanţe asupra clientelei; 5. - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix; şi 6. - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil din activ;
- 1. Datorii privind instituţiile de credit; 2. - Datorii privind clientela; şi 3. - Datorii constituite prin titluri din pasiv;
- 1. - Datorii contingente; şi 2. - Angajamente din afara bilanţului;
- titlurile defalcate în funcţie de încadrarea sau neîncadrarea acestora în categoria imobilizărilor financiare, potrivit prevederilor pct. 5.25 şi 5.26 din prezentele reglementări, în cazul elementelor (posturilor): 2. - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale; 5. - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix; şi 6. - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil din activ.
Informaţiile financiare prevăzute la alineatul precedent vor fi prezentate în monedă naţională.
Exactitatea şi concordanţa acestor informaţii cu situaţiile financiare anuale trebuie să fie verificate de auditorii financiari ai acestor sucursale.
Prevederi referitoare la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul într-un stat nemembru
- veniturile şi cheltuielile sucursalei provenind din elementele (posturile) - 1. - Dobânzi de primit şi venituri asimilate; 3. - Venituri privind titlurile; 4. - Venituri din comisioane; 6. - Profit sau pierdere netă din operaţiuni financiare; 7. - Alte venituri din exploatare; 8. - Cheltuieli administrative generale; şi 15. - Impozitul pe rezultatul activităţii curente - prevăzute la pct. 4.58 din prezentele reglementări;
- numărul personalului angajat de sucursală;
- totalul creanţelor şi datoriilor atribuite sucursalei, defalcate între cele privind instituţiile de credit şi cele privind clientela, împreună cu valoarea totală a acestor creanţe şi datorii exprimate în lei;
- totalul activului, precum şi sumele corespunzătoare următoarelor elemente (posturi), prevăzute la pct. 4.10 din prezentele reglementări:
- 2. - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale; 3. - Creanţe asupra instituţiilor de credit; 4. - Creanţe asupra clientelei; 5. - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix; şi 6. - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil din activ;
- 1. Datorii privind instituţiile de credit; 2. - Datorii privind clientela; şi 3. - Datorii constituite prin titluri din pasiv;
- 1. - Datorii contingente; şi 2. - Angajamente din afara bilanţului;
- titlurile defalcate în funcţie de încadrarea sau neîncadrarea acestora în categoria imobilizărilor financiare, potrivit prevederilor pct. 5.25 şi 5.26 din prezentele reglementări, în cazul elementelor (posturilor): 2. - Efecte publice şi alte titluri acceptate pentru refinanţare la băncile centrale; 5. - Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix; şi 6. - Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil din activ.
Informaţiile financiare prevăzute la alineatul precedent vor fi prezentate în monedă naţională.
Exactitatea şi concordanţa acestor informaţii cu situaţiile financiare anuale trebuie să fie verificate de auditorii financiari ai acestor sucursale.
Prevederi referitoare la sucursalele instituţiilor de credit cu sediul într-un stat nemembru
11.5.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul într-un stat nemembru vor publica, în conformitate cu prevederile pct. 11.2 din prezentele reglementări, documentele menţionate la punctul respectiv, întocmite şi auditate potrivit cerinţelor legislaţiei ţării unde îşi au sediul.
11.6.Când documentele în cauză sunt în conformitate sau echivalente cu documentele întocmite potrivit reglementărilor contabile comunitare şi când condiţia de reciprocitate, pentru instituţiile de credit din statele membre ale Uniunii Europene, este îndeplinită în statul nemembru în care este situat sediul social, se aplică prevederile pct. 11.4 din prezentele reglementări. Pe lângă informaţiile suplimentare referitoare la activitatea proprie, prevăzute la pct. 11.4, sucursalele respective vor publica şi valoarea capitalului de dotare.
11.7.În alte cazuri decât cel prevăzut la pct. 11.6 din prezentele reglementări, sucursalele respective vor publica situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.
Limba de publicare
Limba de publicare
11.8.Documentele prevăzute în prezenta secţiune vor fi publicate în limba română, iar, după caz, traducerea va fi certificată.
11.1.Dispoziţiile prezentei secţiuni se vor aplica începând cu data aderării României la Uniunea Europeană.
11.2.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru publică, cu respectarea prevederilor pct. 9.4-10.3 din prezentele reglementări şi ale cap. 7 «Publicarea situaţiilor financiare consolidate» din Normele Băncii Naţionale â României nr. 8/2002 privind elaborarea situaţiilor financiare consolidate de către instituţiile de credit, documentele instituţiei de credit străine de care aparţin, la care se face referire în aceste prevederi (situaţii financiare anuale, situaţii financiare consolidate, raportul administratorilor, raportul de gestiune consolidat, rapoartele auditorilor asupra situaţiilor financiare anuale şi consolidate).
11.3.Aceste documente trebuie întocmite şi auditate potrivit dispoziţiilor prevăzute, în conformitate cu reglementările comunitare, de legislaţia din statul membru în care instituţia de credit îşi are sediul.
11.4.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul în alt stat membru nu vor publica situaţii financiare anuale referitoare la propria activitate, însă, pe lângă documentele prevăzute la pct. 11.2 din prezentele reglementări, vor publica următoarele informaţii suplimentare:
11.5.Sucursalele din România ale instituţiilor de credit cu sediul într-un stat nemembru vor publica, în conformitate cu prevederile pct. 11.2 din prezentele reglementări, documentele menţionate la punctul respectiv, întocmite şi auditate potrivit cerinţelor legislaţiei ţării unde îşi au sediul.
11.6.Când documentele în cauză sunt în conformitate sau echivalente cu documentele întocmite potrivit reglementărilor contabile comunitare şi când condiţia de reciprocitate, pentru instituţiile de credit din statele membre ale Uniunii Europene, este îndeplinită în statul nemembru în care este situat sediul social, se aplică prevederile pct. 11.4 din prezentele reglementări. Pe lângă informaţiile suplimentare referitoare la activitatea proprie, prevăzute la pct. 11.4, sucursalele respective vor publica şi valoarea capitalului de dotare.
11.7.În alte cazuri decât cel prevăzut la pct. 11.6 din prezentele reglementări, sucursalele respective vor publica situaţii financiare anuale referitoare la activitatea proprie.
11.8.Documentele prevăzute în prezenta secţiune vor fi publicate în limba română, iar, după caz, traducerea va fi certificată.
SECŢIUNEA 11:Prevederi specifice privind publicarea documentelor contabile de către sucursalele din România ale instituţiilor de credit străine