Capitolul i - Dispoziţii generale - Procedura din 2024 internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor
M.Of. 120
În vigoare Versiune de la: 12 Februarie 2024
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 37
(1)Pe durata soluţionării petiţiilor, activităţile de comunicare a actelor de procedură şi de pregătire a dosarelor în vederea susţinerii şedinţei de deliberări a Colegiului director vor fi îndeplinite de către funcţionarii publici desemnaţi de către şeful structurii asistenţă Colegiu director.
(2)Membrii Colegiului director vor audia părţile din dosar, fiind asistaţi în derularea acestei activităţi de către funcţionarii publici desemnaţi de şeful structurii asistenţă Colegiu director.
(3)Membrii Colegiului director pot dispune obţinerea de date şi informaţii suplimentare necesare soluţionării petiţiei şi pot solicita în cadrul şedinţei de audieri opinii de specialitate instituţiilor publice ori private, autorităţilor de stat sau oricăror alte entităţi juridice cu arie de competenţă sau conexă, care pot oferi un punct de vedere pertinent şi specific domeniului vizat de obiectul petiţiei.
(4)În procedura de soluţionare a dosarului se asigură respectarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal.
Art. 38
Membrii Colegiului director depun toate diligenţele în vederea soluţionării petiţiilor în şedinţele de deliberări.