Secţiunea 2 - Vădita necompetenţă - Procedura din 2024 internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor
M.Of. 120
În vigoare Versiune de la: 12 Februarie 2024
SECŢIUNEA 2:Vădita necompetenţă
Art. 29
Şeful structurii asistenţă Colegiu director, prin consilierii/consilierii juridici desemnaţi în acest sens, precum şi membrii Colegiului director pot invoca din oficiu excepţia de vădită necompetenţă când constată că petiţia formulată nu este de competenţa Consiliului, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 30
Excepţia de necompetenţă poate fi invocată de reclamat sau de membrii Colegiului director şi în cursul soluţionării petiţiei, sub condiţia prevăzută la art. 31.
Art. 31
(1)Excepţia de vădită necompetenţă se pune în dezbaterea părţilor pentru respectarea principiului contradictorialităţii.
(2)În situaţii excepţionale, vădita necompetenţă se pune în dezbatere, în scris, petentului, însă fără a acorda un termen de citare dacă nu este posibilă prezentarea părţilor, dar cu posibilitatea depunerii de către petent a unui punct de vedere în termen de 10 zile.