Capitolul v - Eliberarea, gestionarea şi arhivarea certificatelor de competenţe profesionale - Procedura din 2004 de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale

M.Of. 903

În vigoare
Versiune de la: 16 Iulie 2012
CAPITOLUL V:Eliberarea, gestionarea şi arhivarea certificatelor de competenţe profesionale
Art. 34
(1)Autoritatea Naţională pentru Calificări tipăreşte şi gestionează certificatele de competenţe profesionale.

(2)Certificatele de competenţe profesionale au recunoaştere naţională şi regimul actelor de studii.
(3)Modelul certificatului de competenţe profesionale este prevăzut în anexa nr. 7.
Art. 35
Autoritatea Naţională pentru Calificări eliberează centrelor, contra cost, pe bază de proces-verbal de predare-primire, formularele de certificate de competenţe profesionale solicitate.

Art. 36
(1)Evidenţa eliberării certificatelor de competenţe profesionale de către centre se ţine prin următoarele documente:
1.Registrul general al persoanelor evaluate, conform modelului prezentat în anexa nr. 8;
2.Registrul de gestionare a certificatelor de competenţe profesionale, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 9;
3.Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor de competenţe profesionale, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 10;
4.cotorul caietului de certificate de competenţe profesionale emise.
(2)De asemenea, centrele păstrează pentru fiecare candidat evaluat următoarele documente:
a)cererea de înscriere în procesul de evaluare;
b)dosarul de evaluare împreună cu dovezile de competenţă culese.
Art. 37
(1)Documentele prevăzute la art. 36 se completează conform instrucţiunilor în vigoare, se numerotează, se parafează şi se certifică pentru conţinut şi număr de pagini de către conducerea centrului.

(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se gestionează de către o persoană desemnată de conducerea centrului şi se păstrează în dulapuri metalice care prezintă siguranţă.

(3)Arhivarea acestor documente se face în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(4)Cel puţin o dată pe trimestru, conducătorul centrului verifică situaţia acestor documente.
Art. 38
(1)Completarea certificatelor de competenţe profesionale se face prin dactilografiere, prin scriere ia calculator sau de mână de către persoana desemnată în acest scop de conducerea centrului. Această persoană va semna la rubrica "secretar".
(2)Certificatul de competenţe profesionale se completează cu tuş sau cerneală neagră, corect, citeţ şi fără ştersături. Numele şi prenumele titularului şi ale evaluatorului se scriu fără prescurtări, cu litere mari de tipar.
(3)Certificatul de competenţe profesionale se semnează de către conducătorul centrului în care s-a desfăşurat procesul de evaluare, pe semnătura acestuia aplicându-se ştampila centrului, şi de către secretarul centrului.
Art. 39
(1)Certificatul de competenţe profesionale se eliberează titularului, sub semnătură, pe baza actului de identitate, în termen de cel mult 30 de zile de la evaluare.
(2)În situaţii excepţionale, certificatul de competenţe profesionale se eliberează unei persoane împuternicite, pe bază de procură autentificată de notariat. Procura se păstrează în arhiva centrului.
Art. 40
(1)Formularele certificatelor de competenţe profesionale deteriorate sau completate greşit, cu ştersături, adăugări suplimentare, cu ştampilă aplicată necorespunzător se anulează cu aprobarea conducerii centrului, prin scrierea cuvântului "ANULAT", cu litere mari de tipar, pe toată diagonala imprimatului, atât pe certificat, cât şi pe cotor.
(2)Menţiunea respectivă se face şi în Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor de competenţe profesionale.
Art. 41
(1)Dispariţia unor formulare de certificate de competenţe profesionale este anunţată imediat de către centru Autorităţii Naţionale pentru Calificări.

(2)Formularele certificatelor menţionate la alin. (1) sunt declarate "nule" prin publicarea unui anunţ de către centru în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(3)Certificatele de competenţe profesionale pot fi anulate şi în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. În acest caz se face menţiunea în Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor de competenţe profesionale, precizându-se numărul şi data hotărârii, precum şi instanţa care a pronunţat-o.
(4)Seria şi numărul certificatelor de competenţe profesionale anulate în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (3) sunt comunicate Autorităţii Naţionale pentru Calificări.

Art. 42
(1)În cazul pierderii sau distrugerii certificatului de competenţe profesionale original, în baza unei cereri scrise a solicitantului, centrul eliberează un duplicat al acestuia, întocmit pe baza documentelor aflate în arhiva centrului.
(2)Cererea de eliberare a duplicatului este însoţită de următoarele acte, care se arhivează cu titlu permanent:
a)declaraţia scrisă, dată de titularul certificatului de competenţe profesionale, în care sunt cuprinse toate elementele necesare pentru identificare, împrejurările în care certificatul a fost pierdut, precum şi alte precizări care să confirme dispariţia certificatului respectiv;
b)dovada publicării pierderii certificatului de competenţe profesionale în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a;
c)copie de pe actul de identitate.
Art. 43
(1)Duplicatul certificatului de competenţe profesionale se întocmeşte pe un formular identic cu cel original şi se eliberează conform prezentei proceduri.
(2)Pe duplicat se completează în clar numele şi prenumele evaluatorului şi ale conducătorului centrului. În cazul în care nu sunt înscrise în clar numele persoanelor menţionate mai înainte, se completează "(ss) indescifrabil".
(3)Pe duplicat se face menţiunea "duplicat", sub care semnează conducătorul în funcţie al centrului şi se aplică ştampila centrului.
(4)În Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor de competenţe profesionale, la duplicat se înscrie, cu cerneală roşie, menţiunea "duplicat", precizându-se seria şi numărul certificatului original.
(5)În Registrul de evidenţă nominală a eliberării certificatelor de competenţe profesionale, la rubrica certificatului original, precum şi pe cotorul certificatului original se menţionează, cu cerneală roşie, seria şi numărul duplicatului.
(6)În cazul în care un centru autorizat şi-a încetat activitatea, cererea de eliberare a duplicatului se adresează Autorităţii Naţionale pentru Calificări, care completează şi eliberează duplicatul, cu respectarea regulilor cuprinse în alineatele precedente. În acest caz, se aplică ştampila Autorităţii Naţionale pentru Calificări şi semnătura directorului general al acesteia.

Art. 44
(1)Termenul pentru eliberarea duplicatelor este de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Duplicatele se eliberează o singură dată, fapt ce se aduce la cunoştinţă titularilor.