Secţiunea 1 - Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului - Procedura din 2002 de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu

M.Of. 52

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2005
SECŢIUNEA 1:Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului
Art. 13
În termen de 20 de zile de la primirea solicitării pentru proiecte aferente activităţilor cu impact redus sau semnificativ asupra mediului, autoritatea publică pentru protecţia mediului va realiza următoarele etape din procedură:
a)verifică dacă proiectul este prevăzut în anexa nr. I.1 sau I.2 şi poziţia acestuia faţă de ariile din reţeaua ecologică NATURA 2000 şi stabileşte, în funcţie de aceasta, următoarea etapă de parcurs a procedurii, astfel:
- pentru proiectele prevăzute în anexa nr. I.1 sau situate în una din ariile reţelei ecologice NATURA 2000, care sunt obligatoriu supuse evaluării impactului asupra mediului, stabileşte trecerea la etapa de definire a domeniului evaluării;
- pentru proiectele prevăzute în anexa nr. I.2 stabileşte trecerea la etapa de încadrare a proiectului, conform prevederilor art. 14;
- pentru alte proiecte care nu sunt incluse în aceste anexe, dar despre care autorităţile publice competente pentru protecţia mediului consideră că au un potenţial impact asupra mediului prin natura, dimensiunea şi localizarea lor, stabileşte încadrarea acestora în categoria activităţilor cu impact redus asupra mediului şi parcurgerea procedurii simplificate de avizare în vederea emiterii acordului unic;
b)evaluează solicitarea şi verifică amplasamentul; rezultatul evaluării şi al verificării amplasamentului se consemnează într-un proces-verbal conform modelului prezentat în anexa nr. II.3. Pentru proiectele aferente activităţilor prevăzute în anexele nr. I.1 şi I.2 procesul-verbal va conţine anexată Lista de control completată conform Ghidului metodologic privind etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, aprobat prin Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului. În procesul-verbal se vor menţiona şi eventuale solicitări privind depunerea unor documente sau informaţii suplimentare;
c)întocmeşte anunţul public, conform modelului prezentat în anexa nr. II.4, pentru toate proiectele supuse evaluării impactului asupra mediului şi îl publică în presa naţională sau locală;

d)comunică în scris solicitantului: decizia privind continuarea procedurii cu una dintre variantele descrise la lit. a), necesitatea furnizării, după caz, a unor informaţii suplimentare, precum şi anunţul public întocmit în vederea afişării de către titular, conform art. 35 alin. (2).

Art. 14
(1)Toate proiectele prevăzute în anexa nr. I.2 se supun, în termen de 15 zile de la primirea solicitării sau, după caz, a informaţiilor suplimentare cerute de la beneficiar, etapei de încadrare a proiectului pentru a se stabili dacă este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului. În acest scop autorităţile publice competente pentru protecţia mediului:
a)analizează informaţiile şi, după caz, documentele cerute suplimentar şi primite de la titular;
b)convoacă colectivul de analiză tehnică constituit conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 918/2002 şi comunică solicitantului data stabilită pentru prezentarea proiectului în colectivul de analiză tehnică;
c)prezintă colectivului de analiză tehnică proiectul şi propunerea privind parcurgerea etapei de încadrare;
d)redactează şi transmit titularului de proiect, în termen de 15 zile lucrătoare de la şedinţă, Decizia Colectivului de analiză tehnică privind etapa de încadrare, întocmită pe baza observaţiilor şi comentariilor primite de la celelalte autorităţi publice reprezentate, în acesta sau, după caz, punctul de vedere al acestora.

(2)Toate proiectele pentru care în etapa de încadrare a fost stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului se supun în continuare etapei de definire a domeniului, conform prevederilor prezentei proceduri.
(3)Toate proiectele pentru care s-a stabilit în etapa de încadrare că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului se supun procedurii simplificate, cu plata tarifului corespunzător evaluării solicitării şi a celui aferent etapei de încadrare.
(4)Parcurgerea etapei de încadrare se face de autorităţile publice competente pentru protecţia mediului conform indicaţiilor conţinute în Ghidul metodologic privind etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului, aprobat prin Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 863/2002.
Art. 15
Pentru stabilirea necesităţii evaluării impactului asupra mediului autorităţile publice competente pentru protecţia mediului aplică prevederile art. 6 alin. (3)-(6) din Hotărârea Guvernului nr. 918/2002.
Art. 16
(1)Informarea publicului asupra deciziei privind etapa de încadrare a proiectului se realizează în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea acesteia de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi de către titularul proiectului în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea acesteia, conform prevederilor cap. III.
(2)În termen de 5 zile lucrătoare de la publicarea deciziei privind etapa de încadrare de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, publicul are dreptul să prezinte autorităţii publice competente pentru protecţia mediului propuneri justificate pentru a reconsidera decizia luată ca urmare a parcurgerii etapei de încadrare.

Art. 17
(1)În termen de 5 zile de la primirea deciziei privind etapa de încadrare, titularul proiectului are dreptul să prezinte autorităţii publice competente pentru protecţia mediului o contestaţie a deciziei respective.
(2)În termen de 20 de zile de la primirea cererii justificate din partea titularului şi ţinând seama de observaţiile publicului la decizia privind etapa de încadrare autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului invită autorităţile implicate în colectivul de analiză tehnică să participe la adoptarea deciziei finale a etapei de încadrare.
(3)Dacă decizia finală a etapei de încadrare nu concordă cu decizia anterioară, autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi titularul proiectului informează publicul conform prevederilor cap. III.