Subcapitolul 2 - 8.2. Monitorizarea şi evaluarea programelor - Plan National din 2022 de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare - 2022-2027
M.Of. 969 bis
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2023
SUBCAPITOLUL 2:8.2. Monitorizarea şi evaluarea programelor
(1)Evaluarea fiecărui program din cadrul PNCDI IV se realizează în două forme:
a)evaluare internă anuală şi finală, realizate de către conducătorul de program, în corelare cu procedurile de monitorizare anuală a proiectelor;
b)evaluare anuală şi, respectiv, finală, realizate de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, cu expertiză independentă, contractată pe bază de licitaţie.
(2)Prin rapoartele de evaluare ale programelor, se stabilesc:
a)gradul de realizare efectivă a scopului şi obiectivelor propuse, prin indicatorii de rezultate şi de performanţă ai programului, comparativ cu prevederile planificate;
b)rezultatele obţinute şi impactul ştiinţific, economic şi social produs prin derularea programului;
c)corectitudinea şi eficienţa utilizării resurselor alocate programului.
(3)Evaluarea programelor şi subprogramelor se face în corelare cu SNCISI, precedă fazele de evaluare ale PNCDI IV conform calendarului (anuală, intermediară, finală) şi asigură înţelegerea modului în care acesta contribuie la atingerea ţintelor stabilite prin SNCSI.
(4)Procesele de monitorizare la nivel de proiecte, subprograme şi, respectiv, programe, de către conducătorul de program se planifică, se organizează şi se desfăşoară pe baza procedurilor proprii specifice, elaborate de acesta şi aprobate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. Aceste proceduri se elaborează cu respectarea prevederilor stabilite prin prezentul plan, completate cu:
a)prevederile stabilite prin pachetele de informaţii aprobate;
b)prevederile Normelor metodologice privind contractarea, finanţarea, monitorizarea şi evaluarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.265/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
c)pilotarea, validarea si adoptarea, după caz, a bunelor practici existente la nivel internaţional în ceea ce priveşte noi metode, abordări, metrici şi instrumente de evaluare a cercetării, la nivel de program/subprogram şi tip de proiect.