Secţiunea 1 - II.3.1 Generarea deşeurilor municipale - Plan National din 2017 de Gestionare a Deşeurilor
M.Of. 11 bis
În vigoare Versiune de la: 5 Ianuarie 2018
SECŢIUNEA 1:II.3.1 Generarea deşeurilor municipale
În conformitate cu legislaţia în vigoare, toţi operatorii de salubritate şi ceilalţi operatori economici autorizaţi pentru colectarea anumitor tipuri de deşeuri de la populaţie, precum şi operatorii instalaţiilor de gestionare a deşeurilor raportează anual datele privind gestionarea deşeurilor agenţiilor locale pentru protecţia mediului, în baza unor chestionare stabilite la nivel naţional. Raportările se constituie în baza de date naţională privind gestionarea deşeurilor.
În tabelul de mai jos sunt prezentate cantităţile de deşeuri municipale generate în România în perioada 2010-2014, atât cantităţile totale, cât şi cantităţile pe fiecare categorie în parte.
Tabel II-7: Generarea deşeurilor municipale, 2010-2014
Tipuri de deşeuri municipal | Cantitatea de deşeuri municipale (tone/an) | ||||
2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 | |
Deşeuri menajere colectate în amestec şi separat | 3.367.325 | 2.955.517 | 2.654.525 | 2.817.947 | 2.900.695 |
Deşeuri similare colectate în amestec şi separat | 1.176.870 | 917.794 | 852.591 | 874.591 | 902.144 |
Deşeuri d:i grădini şi parcuri | 123.514 | 100.700 | 95.223 | 97.204 | 70.134 |
Deşeuri din pieţe | 81.773 | 90.024 | 71.270 | 61.330 | 54.170 |
Deşeuri stradale | 343.550 | 294.478 | 313.823 | 391.168 | 340.948 |
Deşeuri menajere generate şi necolectate | 1.250.112 | 857.650 | 1.056 687 | 828.564 | 687.985 |
Total deşeuri municipale generate | 6.343.144 | 5.216.162 | 5.044.121 | 5.070.805 | 4.956.075 |
Sursa: ANPM
Aşa cum se observă şi din figura de mai jos, structura deşeurilor municipale este relativ aceeaşi în perioada analizată. Astfel, din total deşeuri municipale, 72-74% reprezintă deşeuri menajere, 17-18% deşeuri similare (generate de operatorii economici şi instituţii) şi 9-11% sunt deşeuri din servicii publice.

În Figura II-2 este prezentata evoluţia gradului de acoperire cu servicii de salubrizare separat în mediul urban şi mediul rural şi la nivel naţional. Se observă, în general, o creştere a acestuia pe mediile de rezidenţă şi la nivel naţional. Datele sunt raportate de către operatorii de salubrizare şi sunt raportate la populaţia rezidentă.

În Figura II-3 este prezentată variaţia cantităţii totale de deşeuri municipale generate în perioada de analiză comparativ cu variaţia PIB.

Datele de mai sus arată o scădere a cantităţii de deşeuri municipale generată în perioada 2010-2014. Astfel, cea mai dramatică scădere a fost în anul 2011, cu 18% faţă ele anul precedent, în 2012, cantitatea a mai scăzut doar cu 4%, urmând ca în 2013 să rămână aproape constantă iar în 2014 să scadă cu cca. 2%, Această continuă scădere este în contradicţie cu evoluţia PIB, care a înregistrat o creştere anuală relativ constantă, de 5-7%. Acest lucru urmează a fi dovedit în perioada următoare, când întreaga cantitate de deşeuri municipale generată va Fi colectată, iar cantităţile gestionate vor fi în întregime cântărite.
Raportat la cantitatea totala de deşeuri generată la nivel naţional (excluzând categoria 01 - deşeuri rezultate de la exploatarea minieră şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi chimică a mineralelor), în anul 2014 deşeurile municipale reprezintă cca. 25%.3
____________
3Estimare realizata pe baza datelor ANPM
Pe baza datelor privind cantităţile de deşeuri municipale generate anual şi a populaţiei din anul respectiv se calculează indicatorii de generare a deşeurilor municipale.
Tabel II-8: Indicatori de generare deşeuri municipale în România şi EU-27, 2010-2014
Indicator generare deşeuri municipale | 2010 | 3011 | 3012 | 3013 | 3014 |
Român a (kg/loc şi an)* | 313 | 25? | 251 | 254 | 249 |
EU-28 (kg/loc şi an)* | 503 | 496 | 485 | 477 | 474 |
* EUROSTAT
Indicatorii de generare a deşeurilor municipale în România sunt la jumătatea mediei europene. O posibilă explicaţie ar putea fi consumul mai redus bunuri (din cauza puterii de cumpărare mai mici) şi faptul că populaţia din mediul rural are o pondere mare (cca. 55%).
De asemenea, este posibilă o subestimare a cantităţilor de către operatorii de salubrizare din cauza faptului că în perioada de analiză, din numărul total de depozite în operare între 40-50% au fost depozite neconforme, ceea mai mare parte fără cântare.
Datele din baza de date ANPM privind compoziţia deşeurilor menajere şi similare la nivel naţional sunt estimate pe baza raportărilor operatorilor de salubrizare.

În ceea ce priveşte compoziţie deşeurilor din parcuri şi grădini, fracţia predominantă este reprezentată de biodeşeuri - în perioada analizată procentul variază între 83,4% şi 99,8% cu o medie de 93%. Restul până la 100% sunt alte deşeuri.
Deşeurile din pieţe cuprind în proporţie de circa 70% biodeşeuri, restul fiind reprezentat în cea mar mare parte de deşeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic, sticlă şi într-o mai mică măsură metal).
Deşeurile stradale conţin o cantitate mai mică de biodeşeuri (în medie 60%), restul fiind reprezentat în cea mai mare parte de deşeuri reciclabile (hârtie/carton. plastic, sticlă şi într-o mai mică măsură metal).