Secţiunea ii - Servicii de preconcediere colectivă şi măsuri active - Ordonanță de urgență 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective

M.Of. 303

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2002
Secţiunea II:Servicii de preconcediere colectivă şi măsuri active
Art. 46
(1)În perioada preavizului prevăzut la art. 27 salariaţii sunt obligaţi să participe la serviciile de preconcediere colectivă realizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, sau de alţi prestatori de servicii din sectorul public sau privat, autorizaţi şi selecţionaţi de către acestea în condiţiile legii.
(2)Constituie servicii de preconcediere colectivă, în principal, următoarele activităţi:
a)consilierea privind prevederile legale referitoare la protecţia socială a şomerilor şi la reintegrarea lor profesională;
b)plasarea pe locurile de muncă vacante existente pe plan local şi instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă;
c)reorientarea profesională în cadrul sau în afara unităţii angajatoare, inclusiv prin cursuri de instruire de scurtă durată;
d)sondarea opiniei salariaţilor şi informarea acestora cu privire la măsurile active de combatere a şomajului.
(3)Pentru realizarea serviciilor de preconcediere colectivă angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze în scris, în termen de 3 zile de la aprobarea programelor de restructurare, agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, despre disponibilizările prin concedieri colective, cu menţionarea numărului de personal ce urmează să fie concediat.
(4)De serviciile de preconcediere colectivă pot beneficia, la cerere, şi persoanele disponibilizate prin concedieri colective, prevăzute la art. 42.
(5)Angajatorii persoanelor prevăzute la alin. (4) vor comunica în scris agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 5 zile de la acordarea preavizului, lista cuprinzând persoanele care au solicitat servicii de preconcediere colectivă.

Art. 47
(1)Persoanele disponibilizate prin concedieri colective în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază şi de măsuri active pentru combaterea şomajului.
(2)Prin măsuri active pentru combaterea şomajului se înţelege acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

(3)Măsurile active pentru combaterea şomajului sunt, în principal, următoarele: orientarea profesională, instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă, instruirea antreprenorială şi profesională, înfiinţarea de centre de consultanţă şi dezvoltare de afaceri, sprijin financiar pentru crearea de noi locuri de muncă, inclusiv prin programe de lucrări publice.
(4)Măsurile active pentru combaterea şomajului mai includ:
a)activităţi pregătitoare pentru recrutarea şi instruirea de personal în vederea realizării măsurilor active;
b)activităţi de furnizare a serviciilor şi de acordare a asistenţei de specialitate pentru beneficiarii măsurilor active;
c)activităţi de evaluare a măsurilor active.
Art. 48
Măsurile active se realizează de către agenţiile pentru ocupare şi formare profesională judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi de către alţi prestatori de servicii din sectorul public sau privat, autorizaţi şi selecţionaţi de către acestea în condiţiile legii.
Art. 49
Prefecturile şi autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a sprijini realizarea serviciilor de preconcediere colectivă şi a programelor de măsuri active pentru combaterea şomajului.
Art. 50
(1)Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 48 Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională va utiliza sursele aferente din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, precum şi alte surse atrase, în condiţiile legii, în acest scop.
(2)Campania de sondare şi informare a opiniei publice privind realizarea măsurilor active de combatere a şomajului, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, se va face din sursele menţionate la alin. (1).