Art. 47. - Măsurile active pentru combaterea şomajului mai includ: - Ordonanță de urgență 98/1999 privind protectia sociala a persoanelor ale caror contracte individuale de munca vor fi desfacute ca urmare a concedierilor colective

M.Of. 303

În vigoare
Versiune de la: 30 Aprilie 2002
Art. 47
(1)Persoanele disponibilizate prin concedieri colective în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă beneficiază şi de măsuri active pentru combaterea şomajului.
(2)Prin măsuri active pentru combaterea şomajului se înţelege acele măsuri care au ca scop sprijinirea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

(3)Măsurile active pentru combaterea şomajului sunt, în principal, următoarele: orientarea profesională, instruirea în modalităţi de căutare a unui loc de muncă, instruirea antreprenorială şi profesională, înfiinţarea de centre de consultanţă şi dezvoltare de afaceri, sprijin financiar pentru crearea de noi locuri de muncă, inclusiv prin programe de lucrări publice.
(4)Măsurile active pentru combaterea şomajului mai includ:
a)activităţi pregătitoare pentru recrutarea şi instruirea de personal în vederea realizării măsurilor active;
b)activităţi de furnizare a serviciilor şi de acordare a asistenţei de specialitate pentru beneficiarii măsurilor active;
c)activităţi de evaluare a măsurilor active.