Capitolul vi - Dispoziţii finale şi tranzitorii - Ordonanță de urgență 85/1997 privind impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice

M.Of. 378

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 1999
CAPITOLUL VI:Dispoziţii finale şi tranzitorii
Art. 30
(1)Consiliile locale şi judeţene pot acorda, de la caz la caz, potrivit legii, pentru motive temeinic justide plăţi până la sfârşitul anului calendaristic.

(2)Ministerul Finanţelor va elabora instrucţiuni privind evidenţa veniturilor şi cheltuielilor, metodologia de calcul, încasare şi control al impozitului pe veniturile persoanelor fizice şi formularistica corespunzătoare, inclusiv declaraţia de impunere, precum şi metodele de calcul al impozitului, prevăzute la art. 16 alin. (1), care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Contribuabilii impuşi pe baza normelor de venit şi cei impuşi forfetar nu au obligaţia să conducă evidenţele contabile stabilite prin legislaţia în domeniu.
Art. 31
Sumele datorate potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă sunt venituri ale bugetelor locale, cu excepţia impozitului pe venitul realizat de avocaţi şi de notarii publici, care se varsă la bugetul de stat.
Art. 32
În cazul în care impozitul sau diferenţele de impozit prevăzute la art. 15 nu sunt plătite în termen, contribuabilii sunt obligaţi la plata majorărilor de întârziere, calculate potrivit dispoziţiilor legale.
Art. 33
(1)În cazul realizării de venituri în valută, impozitul şi eventualele majorări de întârziere se plătesc în lei.
(2)În cazul în care veniturile se realizează în valută, pentru calculul impozitului prevăzut de prezenta ordonanţă de urgenţă, evaluarea acestora în lei se face utilizând cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă încasării veniturilor respective, potrivit normelor legale.
Art. 34
Stabilirea, constatarea, controlul, încasarea şi urmărirea impozitelor potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se efectuează de către organele de specialitate ale Ministerului Finanţelor.

Art. 35
(1)Obiecţiunile, contestaţiile şi plângerile formulate la actele de control sau de impunere ale organelor prevăzute la art. 34 se soluţionează conform dispoziţiilor legale privind soluţionarea obiecţiunilor, contestaţiilor şi a plângerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor.
(2)[textul din Art. 35, alin. (2) din capitolul VI a fost abrogat la 30-iun-1999 de Art. IV, punctul 1. din Ordonanta urgenta 113/1999]
Art. 36
Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili impozitul reglementat prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi a majorărilor de întârziere pentru neplata în termen a impozitului, precum şi de a constata contravenţii şi de a aplica amenzi şi penalităţi este cel prevăzut de legislaţia privind controlul fiscal.
Art. 37
(1)Pentru sumele reprezentând impozite achitate în plus, contribuabilul poate cere compensarea cu alte obligaţii bugetare sau restituirea acestora.
(2)Dreptul de a cere compensarea sau restituirea sumelor menţionate la alin. (1) se prescrie în termenul prevăzut de legislaţia privind executarea creanţelor bugetare.
Art. 38
Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare reglementate în prezenta ordonanţă de urgenţă se prescrie în termenele prevăzute de legislaţia privind executarea creanţelor bugetare.
Art. 39
(1)Controlul, constatarea, stabilirea, urmărirea şi încasarea sumelor datorate bugetelor locale, inclusiv a majorărilor de întârziere, până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în cadrul perioadei de prescripţie, se efectuează, conform legislaţiei în vigoare, pentru perioada în care obligaţia bugetară era exigibilă.
(2)Obiecţiunile, contestaţiile şi plângerile aflate pe rol la organele jurisdicţionale, administrative şi judiciare se soluţionează în conformitate cu legislaţia în vigoare la data constatării faptei.
Art. 40
Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii.
Art. 41
(1)Tranşele de venit impozabil prevăzute la art. 4 alin. (1) şi la art. 26 alin. (1), precum şi nivelul impozitului forfetar trimestrial prevăzut la art. 11 alin. (1) se indexează anual prin hotărâre a Guvernului, până la data de 30 noiembrie a fiecărui an fiscal, pe baza indicelui de inflaţie aferent unei perioade de 12 luni care se încheie la data de 1 noiembrie a aceluiaşi an şi când creşterea acestuia depăşeşte 20%.
(2)Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor stabili prin hotărâri, pentru anul fiscal în curs, până la data de 1 martie, normele de venit şi impozitul forfetar, menţionate la art. 8 alin. (1) şi la art. 10, în care scop direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti vor transmite propuneri până la data de 15 februarie a anului respectiv.
(3)[textul din Art. 41, alin. (3) din capitolul VI a fost abrogat la 30-iun-1999 de Art. IV, punctul 1. din Ordonanta urgenta 113/1999]
Art. 42
Definitivarea impunerii privind veniturile realizate anterior datei de 1 ianuarie 1998, respectiv plata obligaţiilor către buget, se face, potrivit legislaţiei în vigoare, până la această dată.
Art. 43
Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile din convenţiile pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, din alte acorduri internaţionale şi din acte normative care fac referire la veniturile pentru care sunt aplicabile dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă.
Art. 44
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: Decretul nr. 153/1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei, publicat în Buletinul Oficial nr. 22 din 11 mai 1954; anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 201/1990 pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-lege nr. 54/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33-34 din 8 martie 1990; Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 545/1970 privind reglementarea unor impozite pe veniturile populaţiei, publicată în Buletinul Oficial nr. 41 din 30 aprilie 1970; Decretul nr. 394/1973 privitor la impunerea veniturilor realizate din închirieri de imobile, publicat în Buletinul Oficial nr. 105 din 17 iulie 1973; Ordonanţa Guvernului nr. 44/1995 privind îmbunătăţirea impunerii activităţilor producătoare de venit din exercitarea unei profesii libere şi din lucrări literare, de artă şi ştiinţifice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 1 septembrie 1995, aprobată şi modificată prin Legea nr. 125/1995; prevederile referitoare la impozitare din Decretul nr. 101/1980 privind organizarea unor activităţi de prestări de servicii în condiţiile stabilirii pe bază de cotă-parte din încasări a veniturilor cuvenite persoanelor ce desfăşoară aceste activităţi, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 26 martie 1980; prevederile referitoare la impozitul pe venit cuprinse la art. 15 lit. e) din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 7 iulie 1994; art. 5 din Decretul nr. 296/1983 privind stabilirea tarifelor pentru transporturile de produse cu mijloace de tracţiune animală, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 61 din 10 august 1983; pct. 4 din cap. II al anexei la Ordonanţa Guvernului nr. 15/1992 cu privire la impozitele şi taxele locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 26 august 1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 114/1992; Ordonanţa Guvernului nr. 11/1992 privind modul de desfăşurare şi impozitare a activităţii de taximetrie auto, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 26 august 1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 114/1992; art. 77 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995; art. 111 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 mai 1995; art. 4 şi art. 7 lit. k) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 12 august 1996; art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 62/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 30 august 1997; Legea nr. 181/1997 privind impunerea veniturilor realizate din închirierea de bunuri imobile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 17 noiembrie 1997; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/1997 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/1995 privind îmbunătăţirea impunerii activităţilor producătoare de venit din exercitarea unei profesii libere şi din lucrări literare, de artă şi ştiinţifice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 15 octombrie 1997; art. 5 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni, numai în ceea ce priveşte impozitul pe venit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 5 iulie 1996, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. 45
Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 1998.