Art. 23. - Revizuirea valorii eligibile şi/sau neeligibile a proiectului se realizează pe baza estimării impactului financiar asupra costurilor eligibile şi/sau neeligibile din cadrul proiectului de infrastructură, după cum urmează: - Ordonanță de urgență 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile

M.Of. 472

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
Art. 23
(1)Verificarea sumelor disponibile în cadrul contractului/deciziei de finanţare a proiectului de infrastructură se realizează prin raportarea valorii totale actualizate a costurilor eligibile şi/sau neeligibile ce se impun a fi modificate la nivelul proiectului, în conformitate cu sumele rezultate din ajustări prevăzute la art. 21 şi 22, la valoarea contractului/deciziei de finanţare înainte de ajustare din care se deduce valoarea cumulată eligibilă şi/sau neeligibilă a contractelor de achiziţie semnate, valoarea cumulată eligibilă şi/sau neeligibilă a cheltuielilor angajate sau care urmează a fi angajate şi valoarea cumulată eligibilă şi/sau neeligibilă a contractelor de achiziţie care urmează a fi semnate în cadrul proiectului, conform planului de achiziţie aferent contractului de finanţare.
(2)Dacă în urma verificării sumelor disponibile prevăzute la alin. (1) se constată că valoarea totală a costurilor eligibile şi/sau neeligibile ce se impun a fi suplimentate este mai mică decât valoarea sumelor disponibile din cadrul contractului/deciziei de finanţare, în această situaţie nu se impune revizuirea valorii eligibile şi/sau neeligibile a proiectului.
(3)Revizuirea valorii eligibile şi/sau neeligibile a proiectului se realizează pe baza estimării impactului financiar asupra costurilor eligibile şi/sau neeligibile din cadrul proiectului de infrastructură, după cum urmează:
a)atunci când valoarea totală a costurilor eligibile şi/sau neeligibile ce se impun a fi suplimentate este mai mică decât diferenţa dintre 10% din valoarea proiectului actualizată şi valoarea liniei bugetare de diverse şi neprevăzute, revizuirea valorii eligibile şi/sau neeligibile a proiectului se face prin modificarea devizului general al investiţiei în sensul creşterii valorii liniei bugetare de diverse şi neprevăzute, a bugetului proiectului şi transmiterea documentaţiei necesare redepunerii proiectului şi modificării contractului de finanţare/deciziei de finanţare la autoritatea de management a programului operaţional/AR FAMI-FSI;
b)atunci când valoarea totală a costurilor eligibile şi/sau neeligibile ce se impun a fi suplimentate este mai mare decât diferenţa dintre 10% din valoarea proiectului actualizată şi valoarea liniei bugetare de diverse şi neprevăzute, revizuirea valorii eligibile şi/sau neeligibile a proiectului se face prin actualizarea analizei cost-beneficiu, după caz, potrivit prevederilor art. 20 lit. d), pentru proiectele unde aceasta a făcut parte din documentaţia contractului de finanţare, şi transmiterea documentaţiei necesare redepunerii proiectului şi modificării contractului de finanţare/deciziei de finanţare la autoritatea de management care gestionează programul operaţional/naţional.