Art. 6. - Art. 6: Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală - Ordonanță de urgență 64/2007 privind datoria publică

M.Of. 439

În vigoare
Versiune de la: 23 August 2024
Arată norme de aplicare
Art. 6: Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală
(1)Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garanţiile de stat, precum şi din subîmprumuturi se constituie fondul de risc.
(2)Nivelul comisionului la fondul de risc datorat de unităţile administrativ-teritoriale se stabileşte la un nivel inferior celui calculat în conformitate cu procedurile prevăzute în normele metodologice emise în baza art. 12 alin. (1), prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului internelor şi reformei administrative, după consultarea prealabilă a Comitetului pentru finanţe publice locale, înfiinţat în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările ulterioare.
(3)Sursele fondului de risc sunt:
a)sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutaţi/garantaţi de stat;
b)sumele încasate de la subîmprumutaţi/garantaţi de stat, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente finanţărilor rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat, plătite de Ministerul Economiei şi Finanţelor în numele garantatului ori al subîmprumutatului;
c)dobânzi la disponibilităţile aflate în contul fondului de risc;
d)majorări de întârziere, la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligaţiilor fiscale, aplicate pentru neplata în termen de către subîmprumutaţi sau garantaţi de stat a comisioanelor la fondul de risc şi, respectiv, a ratelor scadente, a dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente finanţării rambursabile;
e)sume recuperate conform legii;
f)fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop.
(4)Sumele aflate în fondul de risc sunt destinate achitării obligaţiilor aferente garanţiilor de stat şi subîmprumuturilor, în cazul în care subîmprumutaţii sau garantaţii de stat nu dispun la scadenţă de resurse financiare proprii pentru achitarea obligaţiilor de plată.
(5)Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în condiţiile legii, prin contul curent general al Trezoreriei Statului, avându-se în vedere siguranţa, lichiditatea şi rentabilitatea fondurilor.
(6)Disponibilităţile aflate în fondul de risc la sfârşitul anului se regularizează cu bugetul de stat în limita sumelor alocate din acest buget. Disponibilităţile rămase în fondul de risc la sfârşitul anului după regularizarea cu bugetul de stat se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
(7)Pentru companiile de stat care derulează în numele Guvernului României contracte/acorduri de achiziţii/proiecte de interes strategic naţional, inclusiv de apărare şi securitate naţională, şi care beneficiază de mecanisme de finanţare şi/sau garantare oferite de către guverne şi/sau entităţi guvernamentale care reprezintă guvernele altor ţări şi care nu intră sub incidenţa legislaţiei privind ajutorul de stat nu se percepe comision la fondul de risc, costurile de finanţare fiind cele aferente documentului juridic care guvernează împrumutul prevăzut la art. 4 alin. (7).