Art. 56. - Ordonanță de urgență 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2025
Art. 56
(1)Prin derogare de la prevederile art. 754, 755 şi art. 816 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în situaţia premergătoare declarării scadente a creditului sau a executării silite, consumatorul are dreptul să solicite creditorului vânzarea bunului imobil ipotecat direct de către consumator. Creditorul acordă acest drept pentru o perioadă de cel puţin 6 luni. În această situaţie, executarea se poate declanşa doar după expirarea perioadei în care consumatorul are dreptul să vândă direct imobilul.
(2)În acest caz, consumatorul este obligat să îl informeze în scris pe creditor despre ofertele de preţ primite, indicând, după caz, numele sau denumirea, precum şi adresa sau sediul social ale potenţialilor cumpărători.
(3)Creditorul transmite consumatorului acordul său cu privire la efectuarea vânzării în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea informaţiilor prevăzute la alin. (2).
(4)Consumatorul şi terţul cumpărător vor proceda la semnarea actului de vânzare-cumpărare asupra imobilului într-un termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea acordului de la creditor.
(5)Terţul cumpărător consemnează preţul la dispoziţia creditorului, nu mai târziu de 4 zile lucrătoare de la încheierea actului translativ de proprietate.
(6)Creditorul pune la dispoziţia consumatorului, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data consemnării preţului, diferenţa dintre preţul încasat şi suma rămasă de rambursat de către consumator în baza contractului de credit.
(7)În cazul în care diferenţa dintre preţul achitat de către terţul cumpărător şi suma rămasă de rambursat de către consumator în baza contractului de credit este negativă, creditorul îl informează în scris pe consumator cu privire la cuantumul debitului rămas de achitat.