Art. 40. - Ordonanță de urgență 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2025
Art. 40
Consumatorul are dreptul, în orice moment, să îşi îndeplinească integral sau parţial obligaţiile care îi revin în temeiul unui contract de credit înainte de încetarea acestuia. În acest caz, consumatorul are dreptul la o reducere a costului total al creditului, această reducere constând în dobânda şi costurile aferente sumei rambursate anticipat pentru perioada dintre data rambursării anticipate şi data prevăzută pentru încetarea contractului de credit.