Art. 117. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în calitate de punct de contact, poate transmite altor entităţi informaţiile primite: - Ordonanță de urgență 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2025
Art. 117
(1)Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor comunică celorlalte puncte de contact, fără întârzieri nejustificate, informaţiile necesare în scopul îndeplinirii sarcinilor atribuite autorităţilor competente.
(2)În cadrul schimbului de informaţii cu alte autorităţi competente, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor precizează, în momentul comunicării, că informaţiile furnizate nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităţii, iar informaţiile pot fi transmise doar în scopurile pentru care aceasta şi-a dat acordul.
(3)Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în calitate de punct de contact, poate transmite altor entităţi informaţiile primite:
a)cu acordul expres al autorităţilor competente care au comunicat informaţiile;
b)exclusiv în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), informaţiile pot fi transmise altor persoane fizice ori juridice în cazuri temeinic justificate. În această situaţie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează de îndată punctul de contact care a transmis informaţiile.