Art. 2. - Art. 2: Definiţii - Ordonanță de urgență 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

M.Of. 427

În vigoare
Versiune de la: 20 Iulie 2022
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele expresii şi termeni se definesc după cum urmează:
1.consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2.profesionist - orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale în legătură cu contractele care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;
3.bun - bunurile astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri;

4.produse realizate conform specificaţiilor clientului - orice produse care nu sunt prefabricate, realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei clientului;
41.date cu caracter personal - conform definiţiei de la art. 4 pct. 1 din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

5.contract de vânzare - orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor bunuri către consumator, inclusiv orice contract care are drept obiect atât bunuri, cât şi servicii;

6.contract de prestare de servicii - orice contract, altul decât un contract de vânzare, în temeiul căruia profesionistul furnizează sau se angajează să furnizeze un serviciu consumatorului, inclusiv un serviciu digital;

7.contract la distanţă - orice contract încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este încheiat contractul;
8.contract în afara spaţiilor comerciale - orice contract dintre un profesionist şi un consumator, într-una din următoarele situaţii:
a)încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;
b)încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului în aceleaşi circumstanţe ca cele menţionate la lit. a);
c)încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului;
d)încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau efectul de a promova şi a vinde consumatorului produse sau servicii;
9.spaţiu comercial - orice unitate care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a)unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea în permanenţă;
b)unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit;
10.suport durabil - orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, şi care permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate;
11.conţinut digital - conţinut digital astfel cum este definit la art. 2 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2021 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conţinut digital şi de servicii digitale.

12.serviciu financiar - orice serviciu cu caracter bancar, de creditare, asigurări, pensii private, de investiţii sau plăţi;
13.licitaţie - metoda de vânzare prin care profesionistul oferă produse sau servicii consumatorilor, care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparentă, concurenţială, condusă de un adjudecător şi în care ofertantul câştigător este obligat să achiziţioneze produsele sau serviciile;
14.garanţie comercială - orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător (denumit în continuare garantul) faţă de consumator, în plus faţă de obligaţiile legale prevăzute la art. 5-14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la garanţia legală de conformitate, de a rambursa preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine produsele în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei altei cerinţe din declaraţia privind garanţia sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, cerinţă care nu este legată de conformitate;
15.contract auxiliar - un contract prin care consumatorul obţine produsele sau serviciile care fac obiectul unui contract la distanţă sau al unui contract în afara spaţiilor comerciale, iar aceste produse sau servicii sunt livrate, respectiv prestate de profesionist sau de o parte terţă, pe baza unui acord între partea terţă respectivă şi profesionist.
16.serviciu digital - astfel cum este definit la art. 2 pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2021;
17.piaţă online - orice serviciu care utilizează software, inclusiv un site de internet sau o parte a unui site de internet sau o aplicaţie gestionată de către profesionist sau în numele acestuia, care le permite consumatorilor să încheie contracte la distanţă cu alţi profesionişti sau consumatori;
18.furnizor de piaţă online - orice profesionist care pune la dispoziţia consumatorilor o piaţă online;
19.compatibilitate - conform definiţiei de la art. 2 pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2021;
20.funcţionalitate - conform definiţiei de la art. 2 pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2021;
21.interoperabilitate - conform definiţiei de la art. 2 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2021.