Capitolul 2 - Societăţile de servicii de investiţii financiare cu sediul în alt stat - Ordonanță de urgență 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investitii financiare si pietele reglementate

M.Of. 238

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2004
CAPITOLUL 2:Societăţile de servicii de investiţii financiare cu sediul în alt stat
Art. 158
(1)În condiţii de reciprocitate, prin derogare de la prevederile art. 149 alin. (1), societăţile de servicii de investiţii financiare cu sediul în alt stat pot presta servicii de investiţii financiare pe teritoriul României prin intermediul sucursalelor înfiinţate în acest scop. Înfiinţarea unor astfel de sucursale este supusă autorizării C.N.V.M.
(2)Societăţile de servicii de investiţii financiare din alt stat pot presta servicii de investiţii financiare pe teritoriul României şi, în mod direct, prin derogare de la prevederile art. 149 alin. (1), cu autorizarea C.N.V.M. şi pe baza unui acord de cooperare în acest sens între C.N.V.M. şi autorităţile competente ale statului respectiv.
(3)Prin regulament C.N.V.M. poate specifica serviciile pe care o societate de servicii de investiţii financiare cu sediul într-un alt stat nu le poate desfăşura în mod direct în România.
(4)C.N.V.M. va stabili prin regulament condiţiile şi procedura de urmat de către societăţile de servicii financiare din alt stat, în vederea prestării de servicii de investiţii financiare pe teritoriul României în condiţiile alin. (1) şi (2).
Art. 159
În cazul în care autorizaţia de a desfăşura activităţi a unei societăţi de investiţii financiare cu sediul într-un alt stat a fost revocată de autoritatea competentă a statului respectiv, sucursalele din România vor fi supuse lichidării, dispoziţiile art. 158 alin. (2) neaplicându-se pentru această societate.