Art. 6. - Art. 6 - Ordonanță de urgență 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19

M.Of. 1330

În vigoare
Versiune de la: 14 Iunie 2021
Art. 6
(1)Modalitatea şi data de lansare a apelului de proiecte, procedura de înscriere, verificare, contractare, plată şi monitorizare se detaliază în procedura de implementare a schemei de ajutor de stat.

(2)În vederea acordării ajutorului de stat, reprezentanţii furnizorului au obligaţia să verifice următoarele:
a)îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate;
b)existenţa raportului de expertiză contabilă, semnat electronic de expertul contabil, sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;
c)corespondenţa dintre baza de calcul anuală obţinută din activitatea eligibilă aferentă anilor 2019 şi 2020, declarată pe propria răspundere de către aplicant în formularul de înscriere, cu valorile calculate, certificate şi asumate de către expertul contabil sau de către auditorul financiar;
d)faptul că solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, furnizorul ajutorului de stat va extrage, din oficiu, certificatele de atestare fiscală, în mod automat, prin aplicaţia informatică PATRIMVEN. În cazul în care se înregistrează astfel de obligaţii restante, beneficiarul se obligă să le achite din ajutorul acordat în cadrul programului;
e)[textul din Art. 6, alin. (2), litera E. a fost abrogat la 14-iun-2021 de Art. 1, punctul 11. din Legea 159/2021]
(3)Dacă se constată de către furnizor că la înscriere aplicantul a făcut declaraţii incomplete, nereale sau neconforme cu realitatea, furnizorul dispune recuperarea ajutorului de stat, pentru motivul nerespectării condiţiilor de acordare, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în calitate de furnizor, va încheia un protocol de colaborare cu Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, având ca obiect verificarea valorii cifrei de afaceri realizate din activitatea de turism, activitatea structurilor de cazare, structurilor de alimentaţie şi agenţiilor de turism la contribuabilii selectaţi în funcţie de riscul fiscal rezultat din analiza de risc.