Art. 2. - Art. 2 - Ordonanță de urgență 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19
M.Of. 1330
În vigoare Versiune de la: 14 Iunie 2021
Art. 2
(1)Ajutorul se acordă beneficiarilor sub forma unor granturi în cuantum de 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN prevăzute la art. 3 alin (2), în anul 2020 comparativ cu anul 2019, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro la nivel de întreprindere. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.
(2)Baza de calcul al ajutorului reprezintă:
a)pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020;
b)pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agenţiile de turism în conformitate cu dispoziţiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre volumul facturilor emise în anul 2019 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja, şi volumul facturilor emise în anul 2020 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja;
c)pentru beneficiarii care ţin evidenţa în partidă simplă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020.
(3)Baza de calcul al ajutorului, calculată conform prevederilor alin. (2), este certificată şi asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant, fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant.
(4)Cursul de schimb utilizat în implementarea schemei de ajutor de stat instituite prin prezenta ordonanţă de urgenţă este cursul Băncii Naţionale a României valabil la data de lansare a apelului de proiecte.
(5)Din grantul acordat beneficiarii pot achita obligaţii fiscale şi alte creanţe bugetare care se înregistrează la plată după data acordării ajutorului de stat şi până la expirarea perioadei de 6 luni, respectiv 12 luni de la data primei plăţi.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (13)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (13)
- Decizie nr. RJ 4e396gd28/2023 din 31-mar-2023, Curtea de Apel Oradea, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ 867d6e327/2023 din 20-mar-2023, Curtea de Apel Iasi, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 4e62e7479/2022 din 29-dec-2022, Tribunalul Constanta, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)